Treceți la conținutul principal

Tallin

Din Riga am plecat tot cu autocarul către Tallin. Tot vreo 3 ore jumătate ca între Vilnius și Riga. Peisaje frumoase, câmpii și păduri de pini și de mesteceni, din nou ploi prin care treceam ca să dăm iar de soare...


Și Tallin mi-a plăcut foarte mult. Chiar dacă uitându-mă pe hartă văd că am cutreierat o zonă destul de restrânsă, ceea ce înseamnă că n-am văzut de toate (bunăoară se pare că au foarte multe parcuri, or noi am văzut doar unul, cel în care se desfășura un fel de festival al luminilor).

Hostelul în care am stat era pe o străduță, în orașul vechi, chiar lângă vechiul zid de apărare al cetății (și nici nu știu cum am făcut de nu mi-a dat prin minte să mă urc pe el, că era amenajat, am văzut că se putea circula pe el).




Ghidul nostru a fost un băiat pasionat de ce ne povestea, ne-a plăcut tuturor. Ne-a plimbat prin cetate, ne-a povestit și de istorie, și de diverse chestii inedite, dar totul cu umor și modestie. Ne-a arătat și apoi a și pronunțat niște cuvinte în estoniană de 15 vocale consecutive de am rămas toți mască.
Orașul vechi e frumos, mi s-a părut un fel de combinație foarte reușită între Vilnius și Riga, adică între stilul germanic cu cel polonez, rus și probabil danez.



Și aici, ca și în celelalte țări baltice, multe biserici, toate ale ocupanților mai puternici ai țării, pentru că și aici creștinismul a fost adoptat doar de fațadă, localnicii rămânând "păgâni" în esență. Dar dincolo de asta, bisericile pe care le-am văzut sunt foarte frumoase.





Spre finalul turului am ajuns pe un deal plin de luminițe care porneau din curtea castelului și urcau în parcul de pe deal și dădeau un aer frumos și misterios locului, pe măsură ce se lăsa seara. Era 21 septembrie și era ceva o sărbătoare a luminilor cu ocazia echinocțiului cred.





Seara, după ce s-a terminat turul ghidat, am continuat hoinăreala pe străzile orașului vechi. Care s-a dovedit frumos și pe zi, și pe întuneric, și pe soare, și pe ploaie.





Zidurile cetății și diverse turnuri sunt foarte bine păstrate și întreținute, ai ce vedea, adică nu doar niște ruine și atât.


La un moment dat, pentru că se lăsase frigul și ploua mocănește am fost tentați să intrăm într-un bar numit Bunker făcut chiar într-un fost buncăr. Era cald, dar mirosul de buncăr vechi te cam lua de cap. Dar erau multe detalii haioase prin el, tot soiul de obiecte care erau na, de-acolo (telefon cu manivelă, mască de gaze, nuș'ce chestie de transmisiuni, o ladă metalică, multe chestii).






Am mai văzut locșoare interesante, dar nu ne-am aruncat. A, de fapt să nu mint, o parte, petrecăreții grupului au mai ieșit târziu într-un bar care era cică undeva aproape de hostel numit Sigmund Freud. Și avea prețuri depresive și ilustrații foaaarte interesante și potrivite cu conceptul. Gen vulve. 



Am mai rătăcit pe străzi, ne-am mai băgat la căldură într-un deja binecunoscut Lido (eram deja specialiști, comparam prețurile de la o țară la alta).


Dimineața înainte de plecare am avut vreme de o scurtă plimbare și un mic shopping cu haleli de supermarket pentru Helsinki, unde se zvonea că totul e mai scump. Am văzut la lumina zilei niște cotlonașe pe care noaptea doar le întrezărisem vag dar și atunci îmi atrăseseră atenția.


Apoi s-a făcut ora de plecare, am mers spre port și ne-am îmbarcat pe feribot. Și am traversat marea Baltică vreo două ore și ceva pe feribot. Abia dacă simțeai că ești pe mare, așa lin a fost drumul. Doar pe punte te sufla vântul cu totul (bineînțeles că îmi tot făceam de lucru pe punte ca să mai văd ce și cum, cum mai suflă vântoasa...)









Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş