Astă seară (am început să scriu asta pe 28 octombrie, cred), alergând în parc, prin mirosul de frunze uscate, prin întunericul și luminile Herăstrăului cumva, ceva m-a dus cu gândul la parcul din Riga, cel unde stolul de rațe urcase de pe lac pe mal iar apoi se apucase să traverseze aleea plină de frunze de castan uscate (de aici același miros de toamnă) speriindu-se apoi de niște bicicliști vitezomani și zburând precipitat spre lac. Așa că e momentul să povestesc despre Riga...
Între Vilnius și Riga am mers cu autocarul. Am plecat la 16:30 și am făcut 4 ore și ceva pe drum, am ajuns pe înserate. Am mers pe o zonă plată, dar cu multe păduri, multă foarte multă verdeață, soare și nori întunecoși, o combinație picturală superbă. Am tot trecut prin ploi în drumul nostru, mai mici, mai torențiale, foarte variabilă vremea.
Ajunși în Riga, primul lucru sesizat - un oraș mare. Halele pieței care se vedeau din autogară, ca niște sere imense de sticlă bine luminate.
(aici revin la aproape 2 săptămâni la ce-am început să scriu)
Cum am ajuns noi seara, după ce ne-am cazat la hostel (Hostel Central) am zis să ieșim nițel să bem o bere ceva la vreo chestie din apropiere, nu mai știu cum se numea, dar avea ca emblemă un arici care bea coctail.
Un băruleț super aglomerat, am reușit să ne infiltrăm și noi. Am luat contact cu personaje locale deosebit de prietenoase sub influența alcoolului.
A doua zi, Riga ne-a întâmpinat cu ploi în reprize. Pe parcursul plimbării pe urmele ghidei ba ploua mărunt și rece, ba se oprea. Abia după jumătatea turului ghidat s-a oprit de tot și a ieșit și un pic de soare. Și acum am în minte imaginea cu piața centrală, locul din fața bisericii de cărămidă (catedrala sf. Iacob), amenajat pentru copii, unde vreo 20 de copilași cu haine megaimpermeabile viu colorate săreau și țopăiau în mini-lacurile de după ploaie cu o voioșie fantastică (și nimeni nu-i oprea sau certa că de ce țopăie în baltă)
Riga se vede că a fost (și e) mai mare decât Vilnius. Oraș mai bogat, mai nemțesc, cu tot felul de clădiri și împărțiri ale orașului pe bresle, se vede că era mult mai comercial, mai bogat.
Turul nostru s-a încheiat la casa cu pisici, cu o poveste drăguță, legată tot de breslași (membrii breslelor puteau fi doar etnicii germani, localnicii nu. Un negustor bogat localnic, care corespundea în rest celorlalte condiții de a intra în breaslă, mai puțin cea de etnie, a vrut să fie prinit, nu a fost, atunci și-a făcut fix lângă casa breslei o casă mare și frumoasă, iar în vârful turnurilor a pus pisici, orientare cu coada înspre casa breslelor - le arăta fundul, cum ar veni. După un timp se spune că totuși a fost primit în breaslă, moment în care a întors pisicile, să nu mai arate fundul spre breaslă).
De aici am hoinărit un pic sperând să putem intra în curtea castelului medieval, dar, cum era sediul președinției, nu am avut cum.
Scurta perioadă de soare se pregătea să dispară, veneau niște nori foarte negri.
Mergeam pe faleza râului și am întrebat de un tur cu vaporașul, nenea ăla ne-a momit că haideți acum până să înceapă ploaia, dar evident că ne-a prins fix când a început turul. Noroc că aveam acoperiș deasupra capului. A plouat intens, iar priveliștea de pe râu a fost frumoasă.
Am debarcat, din nou ieșise soarele, am pornit mai departe pe faleză, cu destinația pieței celei cu aspect de sere. Până am ajuns ne-a mai prins o ploaie zdravănă. Am ajuns la cele 6-7 hale impresionante - halele Obor sunt mic copil pe lângă ce era acolo-, le-am colindat, am găsit unde să mâncăm. Apoi am pornit mai departe să explorăm orașul, printr-o nouă aversă de ploaie. Destinația era acum cea mai înaltă clădire din oraș, cea a universității.
Am urcat și într-adevăr am avut o frumoasă panoramă asupra orașului. Partea nouă, asta dinspre râu, spre piață, era cam industrială, altă epocă față de centrul vechi.
Se oprise și ploaia și până am coborât a ieșit și soarele, ca o drama queen printre norii amenințător.
Am continuat lunga plimbare pentru descoperirea zonelor interesante din Riga, trecând din nou pe la monumentul lor emblematic cu femeia și stelele, ceea ce ne-a dus din nou prin lanțul de parcuri verzi de-a lungul pârâiașului, descoperind o grămadă de rațe. Am ajuns pe o stradă mărginită numai și numai de case frumoase, ornamentate interesant și fiecare în stil diferit, se vede că aici au construit oameni cu bani care fiecare voia să impresioneze mai mult decât ceilalți. Chiar e un spectacol să mergi pe strada asta și să te tot uiți la case stânga-dreapta. Strada Albert.
Apoi am ajuns la muzeul KGB, în ultimele 15 minute, nimic ieșit din comun, probabil dacă stăteai să citești toate cele era mai cumva. După asta am tăiat-o iar printr-un parc din salba de parcuri, deja era spre apus și soarele se grăbea la culcare. Alei frumoase, mulți bicicliști, lac - pârâu și foarte multe rațe. Aici mi-a rămas plăcut în amintirea unui băruleț frumușel, cu becuri ornamentale prin grădină, de unde se auzea o muzică de pian foarte plăcută. Iar apoi, un stol de rațe care urcau de pe lac pe mal și apoi traversau drumul ca să ciugulească dintr-o jardinieră aparent goală. Erau zeci de rațe în migrare peste aleea asfaltată. Doi bicicliști au trecut pe alee în viteză iar stolul s-a panicat și toate au traversat în zbor-decolare aleea înapoi către lac.
Am ajuns din nou în centrul vechi, am mers pe diverse străduțe pitorești și am făcut popas de realimentare la autoservirea Lido, preț de o bere, o ciorbă, fiecare după pofta sa. La un moment dat o parte ne-am decis să mergem la hostel, alții ducându-se la nuș'ce concert folk aflat de pe net. Cum am ieșit din restaurant abia am făcut 10 pași că s-a pornit ploaia, ca din senin. Era noapte, dar pe o parte de cer se vedea luna, pe altă era nor, acest nor de ploaie. Am mers, am mers, ploaia se întețea din ce în ce, când am ajuns la traversarea parcului ploua torențial. Dar era frumos, mi-a plăcut mult nebunia asta de ploaie dezlănțuită de noapte din Riga. Jumătate de oră cât am făcut de la restaurant la hostel ne-a plouat din plin, iar ultima jumătate - torențial. Am luat nițică apă la trekkerșii impermeabili, dar eu am fost o norocoasă, alții s-au murat mai mult.
Un duș cald a fost miraculos, ca și ceaiul cald pe care l-am meșterit în bucătărioara comună a hotelului, rețetă perfectă pentru somn.
Între Vilnius și Riga am mers cu autocarul. Am plecat la 16:30 și am făcut 4 ore și ceva pe drum, am ajuns pe înserate. Am mers pe o zonă plată, dar cu multe păduri, multă foarte multă verdeață, soare și nori întunecoși, o combinație picturală superbă. Am tot trecut prin ploi în drumul nostru, mai mici, mai torențiale, foarte variabilă vremea.
Ajunși în Riga, primul lucru sesizat - un oraș mare. Halele pieței care se vedeau din autogară, ca niște sere imense de sticlă bine luminate.
(aici revin la aproape 2 săptămâni la ce-am început să scriu)
Cum am ajuns noi seara, după ce ne-am cazat la hostel (Hostel Central) am zis să ieșim nițel să bem o bere ceva la vreo chestie din apropiere, nu mai știu cum se numea, dar avea ca emblemă un arici care bea coctail.
Un băruleț super aglomerat, am reușit să ne infiltrăm și noi. Am luat contact cu personaje locale deosebit de prietenoase sub influența alcoolului.
A doua zi, Riga ne-a întâmpinat cu ploi în reprize. Pe parcursul plimbării pe urmele ghidei ba ploua mărunt și rece, ba se oprea. Abia după jumătatea turului ghidat s-a oprit de tot și a ieșit și un pic de soare. Și acum am în minte imaginea cu piața centrală, locul din fața bisericii de cărămidă (catedrala sf. Iacob), amenajat pentru copii, unde vreo 20 de copilași cu haine megaimpermeabile viu colorate săreau și țopăiau în mini-lacurile de după ploaie cu o voioșie fantastică (și nimeni nu-i oprea sau certa că de ce țopăie în baltă)
Riga se vede că a fost (și e) mai mare decât Vilnius. Oraș mai bogat, mai nemțesc, cu tot felul de clădiri și împărțiri ale orașului pe bresle, se vede că era mult mai comercial, mai bogat.
Turul nostru s-a încheiat la casa cu pisici, cu o poveste drăguță, legată tot de breslași (membrii breslelor puteau fi doar etnicii germani, localnicii nu. Un negustor bogat localnic, care corespundea în rest celorlalte condiții de a intra în breaslă, mai puțin cea de etnie, a vrut să fie prinit, nu a fost, atunci și-a făcut fix lângă casa breslei o casă mare și frumoasă, iar în vârful turnurilor a pus pisici, orientare cu coada înspre casa breslelor - le arăta fundul, cum ar veni. După un timp se spune că totuși a fost primit în breaslă, moment în care a întors pisicile, să nu mai arate fundul spre breaslă).
De aici am hoinărit un pic sperând să putem intra în curtea castelului medieval, dar, cum era sediul președinției, nu am avut cum.
Scurta perioadă de soare se pregătea să dispară, veneau niște nori foarte negri.
Mergeam pe faleza râului și am întrebat de un tur cu vaporașul, nenea ăla ne-a momit că haideți acum până să înceapă ploaia, dar evident că ne-a prins fix când a început turul. Noroc că aveam acoperiș deasupra capului. A plouat intens, iar priveliștea de pe râu a fost frumoasă.
Am debarcat, din nou ieșise soarele, am pornit mai departe pe faleză, cu destinația pieței celei cu aspect de sere. Până am ajuns ne-a mai prins o ploaie zdravănă. Am ajuns la cele 6-7 hale impresionante - halele Obor sunt mic copil pe lângă ce era acolo-, le-am colindat, am găsit unde să mâncăm. Apoi am pornit mai departe să explorăm orașul, printr-o nouă aversă de ploaie. Destinația era acum cea mai înaltă clădire din oraș, cea a universității.
Am urcat și într-adevăr am avut o frumoasă panoramă asupra orașului. Partea nouă, asta dinspre râu, spre piață, era cam industrială, altă epocă față de centrul vechi.
Se oprise și ploaia și până am coborât a ieșit și soarele, ca o drama queen printre norii amenințător.
Am continuat lunga plimbare pentru descoperirea zonelor interesante din Riga, trecând din nou pe la monumentul lor emblematic cu femeia și stelele, ceea ce ne-a dus din nou prin lanțul de parcuri verzi de-a lungul pârâiașului, descoperind o grămadă de rațe. Am ajuns pe o stradă mărginită numai și numai de case frumoase, ornamentate interesant și fiecare în stil diferit, se vede că aici au construit oameni cu bani care fiecare voia să impresioneze mai mult decât ceilalți. Chiar e un spectacol să mergi pe strada asta și să te tot uiți la case stânga-dreapta. Strada Albert.
Apoi am ajuns la muzeul KGB, în ultimele 15 minute, nimic ieșit din comun, probabil dacă stăteai să citești toate cele era mai cumva. După asta am tăiat-o iar printr-un parc din salba de parcuri, deja era spre apus și soarele se grăbea la culcare. Alei frumoase, mulți bicicliști, lac - pârâu și foarte multe rațe. Aici mi-a rămas plăcut în amintirea unui băruleț frumușel, cu becuri ornamentale prin grădină, de unde se auzea o muzică de pian foarte plăcută. Iar apoi, un stol de rațe care urcau de pe lac pe mal și apoi traversau drumul ca să ciugulească dintr-o jardinieră aparent goală. Erau zeci de rațe în migrare peste aleea asfaltată. Doi bicicliști au trecut pe alee în viteză iar stolul s-a panicat și toate au traversat în zbor-decolare aleea înapoi către lac.
Am ajuns din nou în centrul vechi, am mers pe diverse străduțe pitorești și am făcut popas de realimentare la autoservirea Lido, preț de o bere, o ciorbă, fiecare după pofta sa. La un moment dat o parte ne-am decis să mergem la hostel, alții ducându-se la nuș'ce concert folk aflat de pe net. Cum am ieșit din restaurant abia am făcut 10 pași că s-a pornit ploaia, ca din senin. Era noapte, dar pe o parte de cer se vedea luna, pe altă era nor, acest nor de ploaie. Am mers, am mers, ploaia se întețea din ce în ce, când am ajuns la traversarea parcului ploua torențial. Dar era frumos, mi-a plăcut mult nebunia asta de ploaie dezlănțuită de noapte din Riga. Jumătate de oră cât am făcut de la restaurant la hostel ne-a plouat din plin, iar ultima jumătate - torențial. Am luat nițică apă la trekkerșii impermeabili, dar eu am fost o norocoasă, alții s-au murat mai mult.
Un duș cald a fost miraculos, ca și ceaiul cald pe care l-am meșterit în bucătărioara comună a hotelului, rețetă perfectă pentru somn.
Comentarii