Grădini. Multe, frumoase. Unele cu mii de lalele. Altele pline de cactuși fel de fel. Altele cu diverse alte flori de sezon.
Grădini semisălbatice, umbroase. Miros de sare și de mare. După zid și gard viu - marea. Alte grădini. Pașii te duc la întâmplare pe poteci pietruite. Soare. Umbră. Verde. Miros de iarbă verde. Căsuțe pitorești pitite printre copaci și arbuști.
Degustare de vinuri bulgărești. Se vorbește aproape numai românește - e 1 mai post-Paște și multă Românie s-a relocat în perioada asta în Bulgaria.
Nu mă uitasem pe vreo hartă înainte, aveam doar vagi amintiri de la ședința de ghizi. Mă pierdusem de ghizi iar grupul avea oricum liber până la ora 3. Pașii m-au dus spre castel, am mișunat pe lângă el în sus și în jos, prin zone mai sălbăticuțe, până unde se sfârșea poteca. Totul e foarte variat. Am trecut și prin castel de sus în jos, e genul de casă (că e fix o casă, nici măcar mare, doar foarte plăcută) cochetă, relaxantă unde te simți bine și am ieșit în cealaltă parte, către grădinile de trandafiri. Marea și mai aproape, straturi de trandafiri neînfloriți și un pavilion minunat năpădit de verdeață, cu un firicel de apă susurând și un mic bazin în care concertau de mama focului niște broscuțe, acoperind trubadurul ascuns în umbra pavilionului.
Tihnă. Aș fi putut sta acolo cu orele, plimbându-mă dintr-un loc frumos în altul, dintr-o grădină în alta...
Și locșorul unde era ascunsă capela Stela Maris, foarte verde și ascuns prin frunzișul abundent al arborilor mi s-a părut o oază de liniște și de prospețime... M-aș mai duce la Balcic pentru a sta prin grădini și a le cutreiera pe îndelete oricând.
După zona cea mai îngustă de lângă țărm felia de uscat se lărgește, îngustându-se din nou către capăt. Imediat după zona îngustă se desfășoară ruinele vechii Kali Akra, cetatea grecească purtând semnificația "bun adăpost", ruine clasice, doar portalul de intrare și o parte de zid au fost reconstruite.
Cam în pripă am luat decizia să mă bag ca ghid în practică în excursia asta de la Balcic. Era de 1 mai, la două zile după Paște. Nu mai fusesem nici la Balcic, nici la cap Caliacra și visam de vreo trei ani cel puțin să ajung acolo doar că nu se legau lucrurile niciodată.
A fost o excursie reușită, și călătorii au fost de treabă, locurile frumoase, vremea excelentă, poveștile pe care le aveam de spus despre Caliacra îmi plac, că deh, poveștile sunt specialitatea casei...
Grădini semisălbatice, umbroase. Miros de sare și de mare. După zid și gard viu - marea. Alte grădini. Pașii te duc la întâmplare pe poteci pietruite. Soare. Umbră. Verde. Miros de iarbă verde. Căsuțe pitorești pitite printre copaci și arbuști.
Degustare de vinuri bulgărești. Se vorbește aproape numai românește - e 1 mai post-Paște și multă Românie s-a relocat în perioada asta în Bulgaria.
Nu mă uitasem pe vreo hartă înainte, aveam doar vagi amintiri de la ședința de ghizi. Mă pierdusem de ghizi iar grupul avea oricum liber până la ora 3. Pașii m-au dus spre castel, am mișunat pe lângă el în sus și în jos, prin zone mai sălbăticuțe, până unde se sfârșea poteca. Totul e foarte variat. Am trecut și prin castel de sus în jos, e genul de casă (că e fix o casă, nici măcar mare, doar foarte plăcută) cochetă, relaxantă unde te simți bine și am ieșit în cealaltă parte, către grădinile de trandafiri. Marea și mai aproape, straturi de trandafiri neînfloriți și un pavilion minunat năpădit de verdeață, cu un firicel de apă susurând și un mic bazin în care concertau de mama focului niște broscuțe, acoperind trubadurul ascuns în umbra pavilionului.
Tihnă. Aș fi putut sta acolo cu orele, plimbându-mă dintr-un loc frumos în altul, dintr-o grădină în alta...
Și locșorul unde era ascunsă capela Stela Maris, foarte verde și ascuns prin frunzișul abundent al arborilor mi s-a părut o oază de liniște și de prospețime... M-aș mai duce la Balcic pentru a sta prin grădini și a le cutreiera pe îndelete oricând.
*
Cap Kaliakra/Caliacra. Alt tip de stare. Balcicul e blând, tihnit, verde, un loc unde să te regăsești și să te odihnești, să uiți de agitația cotidiană modernă. Caliacra e o felie roșcată de calcar înaltă de 60 de metri aruncându-se în mare și luându-și avânt vreo 200 de metri. Un loc al avântului, un loc unde mai degrabă n-ai încotro decât să te pierzi în spațiu și timp, între cer, pământ și mare, printre ierburi verzi și flori galbene. Marea sclipește turcoaz la poalele promontoriului plin de legende, capela Sf. Nicolae salută cu crucifixul modest pescărușii și marea și navele din larg, iar avanpostul militar pândește privind în larg, cocoțat în punctul cel mai înalt, camuflat printre pietre și ierburi.
După zona cea mai îngustă de lângă țărm felia de uscat se lărgește, îngustându-se din nou către capăt. Imediat după zona îngustă se desfășoară ruinele vechii Kali Akra, cetatea grecească purtând semnificația "bun adăpost", ruine clasice, doar portalul de intrare și o parte de zid au fost reconstruite.
*
Cam în pripă am luat decizia să mă bag ca ghid în practică în excursia asta de la Balcic. Era de 1 mai, la două zile după Paște. Nu mai fusesem nici la Balcic, nici la cap Caliacra și visam de vreo trei ani cel puțin să ajung acolo doar că nu se legau lucrurile niciodată.
A fost o excursie reușită, și călătorii au fost de treabă, locurile frumoase, vremea excelentă, poveștile pe care le aveam de spus despre Caliacra îmi plac, că deh, poveștile sunt specialitatea casei...
Comentarii