Temă de gândire azi la masa de prânz. Despre a face bine. Laura afirma că susține perspectiva nu știu cărei autoare conform căreia atunci când cineva face un bine se așteaptă la ceva. Că nu există gest dezinteresat, că mereu există o motivație și un beneficiu - inclusiv în iubire. Mestecam niște sparanghel bățos, eram și nu eram de acord dar cum nu eram în modul cugetare mi-am ținut gura. Mai acu, în timp ce rașchetam cu lingura dintr-o găleată rămășițe de miere rumegam ce e de mai înainte și abia atunci mi-a sclipit gândul care ar fi fost binevenit atunci pe loc, dar na, atât s-a putut la momentul ăla: da, în sistemul nostru uzual de referință, de oameni centrați pe sine, da, așa e. Dar, ieșind din sistemul de referință al eului orgolios și autoconstruit... putem rafina și pune altfel perspectiva: o faptă bună nu e cu adevărat o faptă bună atâta vreme cât există un cât de mic interes sau beneficiu așteptat de orice natură. Diferă pe ce pui accent: pe "ego" sau pe "faptă bună". Mă rog, în capul meu are sens, nu sunt sigură că pentru altcineva ar însemna ceva.
Pe pielea mea simt diferența, mă mai surprind din când în când observând că deși aveam impresia că am făcut ceva pur și simplu, faptul că la un moment dat modul meu de reacție e negativ față de ce rezultă înseamnă că totuși aveam oarece așteptări. Alteori din fericire s-a dovedit că nu. Tare afurisită mintea asta, cum camuflează chestii și te face să crezi ceea ce îți dorești să crezi...
Cascada și canionul Tamina. Astea m-au tentat în excursia de sâmbătă trecută. 7 scări le mai făcusem de două ori, ultima dată chiar toamna trecută, cu Pastel ul, și nu m-ar fi tentat deloc. Dar trebuie să recunosc că nu îmi pare rău. Doar că după Tamina, care deși e mai scurtă, e mai sălbatică, 7 scări nu m-a mai prea impresionat. Iar la Tamina scările nesigure și șuvoiul de pe scândură pe care pășeai... a fost o senzație tare mișto când - mă băgasem să trec prima - am văzut șuvoiul ăla pe care trebuia să trec, cumva ca și cum trebuia să trec printr-o mașină de spălat în funcțiune. Iuhuhuuu! Mai pornise și o ploicică care a durat fix 5 minute, exact cât am trecut prin canion, apoi a ieșit soarele.
Drumul prin pădure către și dinspre Tamina a fost și el plăcut și dezlegător de vorbe. În afară de Andrei organizatorul nu știam pe nimeni. Dar așa mai completând o vorbă, mai răspunzând la o chestie s-au legat discuții mișto. Am cunoscut iar oameni faini, comunicativi, deschiși... Din nou multe doamne mai în vârstă dar munțomane și foarte mișto și ca gândire. Discuțiile s-au continuat apoi și pe și dinspre 7 scări, cu altele dintre doamne... E interesant când afli despre unii oameni mai multe într-o excursie de o zi decât despre alții în luni sau ani de zile. Totul depinde doar de cât de deschis e omul respectiv. Da, eu nu-s dintre ăia cei mai deschiși. Eu ascult și încerc să înțeleg în primul rând. Dar și asta variază în funcție de omul cu care interacționez.
La 7 scări funcționa full capacity tiroliana. Am avut vreme tare schimbătoare, de la soare plin, strălucitor, la nori negri și stropi de ploaie, am avut și momente de vânt, și totul se schimba cu repeziciune în 10 minute, nici nu mai știu de câte sute de ori am trecut prin succesiunea soare-nori-ploaie. Mișto a fost traseul de întoarcere, prin prăpastia Ursului și apoi pe drumul familial, mai lung dar spectaculos, variat și foarte frumos. Mult verde crud și frunze fragede, miros de verdeață, floricele...
Pe pielea mea simt diferența, mă mai surprind din când în când observând că deși aveam impresia că am făcut ceva pur și simplu, faptul că la un moment dat modul meu de reacție e negativ față de ce rezultă înseamnă că totuși aveam oarece așteptări. Alteori din fericire s-a dovedit că nu. Tare afurisită mintea asta, cum camuflează chestii și te face să crezi ceea ce îți dorești să crezi...
*
Cascada și canionul Tamina. Astea m-au tentat în excursia de sâmbătă trecută. 7 scări le mai făcusem de două ori, ultima dată chiar toamna trecută, cu Pastel ul, și nu m-ar fi tentat deloc. Dar trebuie să recunosc că nu îmi pare rău. Doar că după Tamina, care deși e mai scurtă, e mai sălbatică, 7 scări nu m-a mai prea impresionat. Iar la Tamina scările nesigure și șuvoiul de pe scândură pe care pășeai... a fost o senzație tare mișto când - mă băgasem să trec prima - am văzut șuvoiul ăla pe care trebuia să trec, cumva ca și cum trebuia să trec printr-o mașină de spălat în funcțiune. Iuhuhuuu! Mai pornise și o ploicică care a durat fix 5 minute, exact cât am trecut prin canion, apoi a ieșit soarele.
Drumul prin pădure către și dinspre Tamina a fost și el plăcut și dezlegător de vorbe. În afară de Andrei organizatorul nu știam pe nimeni. Dar așa mai completând o vorbă, mai răspunzând la o chestie s-au legat discuții mișto. Am cunoscut iar oameni faini, comunicativi, deschiși... Din nou multe doamne mai în vârstă dar munțomane și foarte mișto și ca gândire. Discuțiile s-au continuat apoi și pe și dinspre 7 scări, cu altele dintre doamne... E interesant când afli despre unii oameni mai multe într-o excursie de o zi decât despre alții în luni sau ani de zile. Totul depinde doar de cât de deschis e omul respectiv. Da, eu nu-s dintre ăia cei mai deschiși. Eu ascult și încerc să înțeleg în primul rând. Dar și asta variază în funcție de omul cu care interacționez.
La 7 scări funcționa full capacity tiroliana. Am avut vreme tare schimbătoare, de la soare plin, strălucitor, la nori negri și stropi de ploaie, am avut și momente de vânt, și totul se schimba cu repeziciune în 10 minute, nici nu mai știu de câte sute de ori am trecut prin succesiunea soare-nori-ploaie. Mișto a fost traseul de întoarcere, prin prăpastia Ursului și apoi pe drumul familial, mai lung dar spectaculos, variat și foarte frumos. Mult verde crud și frunze fragede, miros de verdeață, floricele...
Comentarii