O zi de sâmbătă ce nu începea sub auspicii prea grozave. Cea mai naşpa chestie e că cei de la Oxigen au anulat excursia-competiție "Îndrăgostit de Crai" prin satele Măgura şi Peştera. Deci a picat şi tura 3 de practică, şi competiția care părea a fi tare faină. Asta mă bulversase suficient cât să nu-mi amintesc că puteam să îl sun pe Tode care de luni sau marți îmi zisese că merge cu Lus pe munte, sau să încerc să prind loc la excursia la Diham cu Ted. În capul meu însă era blanc şi abia azi mi-am amintit variantele astea. Colac peste pupăză, de ieri începuseră să mă doară oasele şi să am o stare gripală - de aşteptat după ce dimineață înghețasem 30 de minute pe podul Basarab aşteptând tramvaiul 1 şi apoi încă 15 aşteptând 139.
Deci dimineață m-am trezit cu dureri surde de oase, de spate şi şale, nici de dormit n-am reuşit să dorm pe săturate. Cu o stare "minunată" aproape depresivă m-am târâit prin casă, am băut nişte ceai cald şi tadaaam mi s-a pus pata să ies să alerg, sfidând stările de căcat. Cumva mă gândeam că dincolo de filosofiile recente, simt că am nevoie de oameni. Apoi m-am gândit la dorul de natură. O să alerg în Herăstrău! Odată decisă că asta fac m-am echipat, după lungi cotrobăieli după echipamente de frig şi ca prin minune am început să mă simt mai bine. A ieşit şi soarele şi eram deja aproape bine dispusă.
Friguleț, dar mai ales briza rece muşca din urechi şi nas. Altfel, foarte ok, o vreme numai bună de alergat. Ba chiar am dat jos un strat că mă încălzeam prea tare. Nu foarte mulți alergători, majoritatea erau tipi, doar vreo 3 tipe în afară de mine. Pe lângă lac era şi mai frig. Lacul e bocnă, e opac. prin locurile mai călduțe unde nu a înghețat stau adunate rațele, o mulțime. Rațe care tropăiau pe gheață lângă podul de cale ferată. O veveriță flămândă pe lângă Clubul Diplomaților. Vântul îmi înghețase urechile aşa că mi-am tras buff-ul peste cap şi din momentul ăla a fost bine. Dintre toate câte îmi treceau prin minte, mi-a licărit o idee care cumva face legătura între teoria cu a ieşi complet din eul tău şi ce chestii îmi stau în cale... da, să ieşi din centrarea pe eu, să vezi totul din afară, dar fără să uiți complet şi să anihilezi complet eul, că e bine să ții cont şi de nevoile sale... whatever...
Am terminat tura vioaie şi mă gândeam să merg acasă cu metroul. În ultima clipă am zis nu, merg până la Domenii dar a apărut un providențial 282 în care am apucat să mă mai încălzesc. Oricum acasă am ajuns tot înfrigurată, dar după un lung duş cald şi o serie de ceaiuri calde am fost ok, mai bine chiar ca dimineața.
Seara o dedicasem unui spectacol la casa Filipescu-Cesianu. Nu aveam mari aşteptări, dar mergeau Mihaela şi Daniela aşa că măcar aveam oameni cunoscuți. Ei, a fost cu totul surprinzător - în bine. Ambianța, jocul actriței, partiturile violoncelistului, ale saxofonistului şi clarinetistului s-au îmbinat superb şi s-au armonizat cu starea mea în aşa măsură de am trăit efectiv spectacolul cumva ca într-un fel de transă artistică, a fost o stare foarte specială şi foarte mişto, foarte intensă şi imposibil de descris. Un fel de fuziune...
În drum spre casă - am mers vreo 4 stații pe jos - aerul a devenit umed şi steluțe lichide au înflorit pe asfalt. Apoi s-au înmulțit, dar am ajuns acasă înainte să înceapă ploaia serioasă. Am apucat doar să mă bucur de primele picături reci şi fine pe față.
Deci dimineață m-am trezit cu dureri surde de oase, de spate şi şale, nici de dormit n-am reuşit să dorm pe săturate. Cu o stare "minunată" aproape depresivă m-am târâit prin casă, am băut nişte ceai cald şi tadaaam mi s-a pus pata să ies să alerg, sfidând stările de căcat. Cumva mă gândeam că dincolo de filosofiile recente, simt că am nevoie de oameni. Apoi m-am gândit la dorul de natură. O să alerg în Herăstrău! Odată decisă că asta fac m-am echipat, după lungi cotrobăieli după echipamente de frig şi ca prin minune am început să mă simt mai bine. A ieşit şi soarele şi eram deja aproape bine dispusă.
Friguleț, dar mai ales briza rece muşca din urechi şi nas. Altfel, foarte ok, o vreme numai bună de alergat. Ba chiar am dat jos un strat că mă încălzeam prea tare. Nu foarte mulți alergători, majoritatea erau tipi, doar vreo 3 tipe în afară de mine. Pe lângă lac era şi mai frig. Lacul e bocnă, e opac. prin locurile mai călduțe unde nu a înghețat stau adunate rațele, o mulțime. Rațe care tropăiau pe gheață lângă podul de cale ferată. O veveriță flămândă pe lângă Clubul Diplomaților. Vântul îmi înghețase urechile aşa că mi-am tras buff-ul peste cap şi din momentul ăla a fost bine. Dintre toate câte îmi treceau prin minte, mi-a licărit o idee care cumva face legătura între teoria cu a ieşi complet din eul tău şi ce chestii îmi stau în cale... da, să ieşi din centrarea pe eu, să vezi totul din afară, dar fără să uiți complet şi să anihilezi complet eul, că e bine să ții cont şi de nevoile sale... whatever...
Am terminat tura vioaie şi mă gândeam să merg acasă cu metroul. În ultima clipă am zis nu, merg până la Domenii dar a apărut un providențial 282 în care am apucat să mă mai încălzesc. Oricum acasă am ajuns tot înfrigurată, dar după un lung duş cald şi o serie de ceaiuri calde am fost ok, mai bine chiar ca dimineața.
Seara o dedicasem unui spectacol la casa Filipescu-Cesianu. Nu aveam mari aşteptări, dar mergeau Mihaela şi Daniela aşa că măcar aveam oameni cunoscuți. Ei, a fost cu totul surprinzător - în bine. Ambianța, jocul actriței, partiturile violoncelistului, ale saxofonistului şi clarinetistului s-au îmbinat superb şi s-au armonizat cu starea mea în aşa măsură de am trăit efectiv spectacolul cumva ca într-un fel de transă artistică, a fost o stare foarte specială şi foarte mişto, foarte intensă şi imposibil de descris. Un fel de fuziune...
În drum spre casă - am mers vreo 4 stații pe jos - aerul a devenit umed şi steluțe lichide au înflorit pe asfalt. Apoi s-au înmulțit, dar am ajuns acasă înainte să înceapă ploaia serioasă. Am apucat doar să mă bucur de primele picături reci şi fine pe față.
Comentarii