De vreo săptămână, cam de la turul cu ARCEN de duminică tot regăsesc urmele paşilor mei de acum trei ani, din vremea Armadei.
Cât am mers la pas în vremea aceea pe mai toate străduțele dintre Moşilor, Eminescu, Carol şi Universitate... M-am trezit păşind pe aceleaşi străzi, observând aceleaşi case care îmi furaseră privirea şi altă dată, poate în altă lumină... şi în turul ARCEN am mers o bucata drum pe urmele altui tur mai vechi tot cu ei... m-am intersectat cu amintirile despre traseul cu aplicația Questo, când am mers o grămadă, târând-o şi pe Elena după mine, vânând detalii şi indicii... Am redescoperit cu alți ochi indiciile găsite atunci cu trudă...
Senzația de relativitate a timpului a devenit foarte prezentă miercuri, când dis de dimineață veneam dinspre Universitate spre piața Rosetti, iar soarele îşi arunca razele într-un mod atât de familiar de parcă timpul se întorsese cu doi ani jumătate în urma, iar paşii mei recunoşteau fiecare centimetru de drum... Puține schimbări. Doar casa de pe Sfinților 4 unde sora Laurei deschisese Papila era renovată şi strălucea între clădirile ponosite. Amestecul incredibil dintre stiluri extrem de diferite, clădiri frumoase dar dărăpănate... lângă clădiri mai noi şi urâte...
Paşi nevăzuți, urme invizibile... trecut, prezent... relativ... real, impalpabil... chestii neaşteptate... unghiuri noi de a privi... descoperiri surprinzătoare despre mine însămi... şi nu numai... poveşti... senzații... sentimente... linişte... căutări... intensitate... fantezii... urme fără urmă... apropiere... suflet.
Comentarii