Am plecat pe prognoză nefavorabilă, cu 40% șanse de ploaie de la ora 14. Planul a fost să plecîm cu jumătate de oră mai devreme din bucurești, ca să apucăm să facem cât mai mult din traseu până să vină ploaia. Toți eram echipați de ploaie, cu pelerine, pantaloni impermeabil, fiecare cu ce avea în dotare...
De la Bâlea am plecat pe aripi de nor, am urcat pieptiș șaua Caprei. Mă minunam cât de uşor îmi părea urcuşul de data asta față de expediția de acum... trei (sau patru?!) ani când eram cu rucsacii de 20 kg în spinare, porniți să facem creasta... De sus, din șa, Bâlea se vedea minunat. După regruparea din șa am pornit voinicește pe Iezerul Caprei, care ne-a rezervat o minunată surpriză - ajunși acolo, soarele a ieșit din nori. A luminat rând pe rând văile din jur, spre Bâlea se vedea superb... Doar de vârfuri norii se țineau cu ghearele.
După această surpriză minunată am pornit să coborâm, Andrei ne arătase ca mai departe era nor de ploaie...
Pe coborâre s-au închis iar cerurile sub pătura de nori. Aproape de şa am simțit că începuse să picure fin, doar un pic mai mult ca o ceață.
Ne-am aşteptat o vreme în şa, apoi am pornit mai departe spre lacul Capra. Pe mal ar fi trebuit să poposim pentru o pauză de masă. Deja norii stăpâneau cerul în întregime iar lumina prevestea ploaie sau furtună. Am admirat lacul Capra şi de jos, de pe mal, cum reflecta mai tulbure amenințarea norilor.
Şi ploaia care până atunci doar ne dezmierdase a pornit mai hotărâtă. Într-o clipă de inspirație mi-am tras pe mine suprapantalonii impermeabili şi am pus husa pe rucsac. Pelerina am pus-o la îndemână, în caz că ploaia devine torențială. Şi da, in 5 minute a pornit ca un şuvoi. Numai ce ne ambalaserăm că jvum! a pornit duşul universal peste căldarea cu lacul Capra. Eram pe la monument. Luciul apei era ciuruit, iar la scurt timp a început să cadă grindină, iar pe lac apa fierbea, nu ştiai dacă grindina cădea în sau sărea din apă.
În jumătate de oră ploaia a slăbit, apoi s-a oprit. Noi am coborât vreme de trei ore (habar n-aveam că e aşa lungă coborârea).
Cărarea ne purta mai prin grohotiş, mai pe potecă, şi tot drumul ne-au însoțit tufele de afin, de merişor şi rododendronul trecut. Şi pe ici pe colo am zărit garofița pietrei craiului ce migrase în Făgăraş.
Am ajuns în fine la autocar când... ploaia 2.0 reloaded a pornit cu furie. Mai şi tuna. Ne-am ambalat din nou ca să ajungem la cabană, era ceva distanță, şi am intrat la Cabana Capra pentru o ciorbă caldă. Un final binemeritat. Eu am binemeritat o bere, şi se pare că am ales bine, cine şi-a luat ciorbă s-a plâns că era prea grasă şi a pucat greu...
Comentarii