BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

miercuri, 21 septembrie 2016

O Bulgarie frumoasă - Șumen, insula Anastasia, Sozopol, delta Ropotamo, sanctuarul trac Beglik Tash, Sinemoreț, Ravadinovo, Burgas

Din seria „Bulgaria e o țară frumoasă”, începută cu Veliko Târnovo, după care am bifat Nikopol, Boroveț și Musala, am ajuns de astă dată și spre mare. Cu vesela gașcă Călătorește Haihui a lui Narcis ne-am îmbarcat cu destinația Sozopol cu mic, cu mare și cu chitară.
Primul obiectiv a fost monumentul fondatorilor Bulgariei de la Șumen (Shumen). Urcat pe un deal, domină peisajul și veghează asupra orașului. Impresionant și modern, în stil oarecum cubist, cu muchii pătrățoase și unghiuri ce duc cu gândul la zbor, Narcis le-a găsit un supranume foarte potrivit - Transformers - pentru că așa păreau. Și povestea simbolizată în acest monument, relatată de Narcis, ne-a luminat cu privire la semnificațiile necunoscute nouă. Prima figură care ne iese în cale este Hanul Asparuh, cel cu calul în spate și cu sabia înfiptă în pământ.


Apoi un triptic al hanilor Tervel, Krum și Omurtag. Apoi un spațiu generos alocat perioadei de aur a țaratului bulgar sub Simeon cel Mare ilustrat prin acest conducător și o întreagă panoplie de curteni-cărturari.
Pe partea opusă, un triptic de mozaic, format din trei secțiuni cu înclinații diferite, simbolizând evoluția culturală graduală și modificarea alfabetului - cel runic folosit de protobulgari și de slavi, cel glagolitic, urmat de alfabetul chirilic.

Deasupra tuturor acestora tronează masivul leu - simbol ce apărea și pe stema steagului bulgar până în 1990, și pe verso-ul monedelor.
Nu știu cum e în alte momente, dar când am fost noi, monumentul era invadat de mii de rândunele ce roiau în jur iar unele aveau și cuiburi pe monument.
Am continuat călătoria spre Burgas, de unde aveam de luat un vaporaș la ora 15 din port către insula Anastasia - pe care s-au făcut filmări pentru The Island. După ce-am apucat doar să mergem nițel pe strada pietonală cât să ne luăm ceva rapid de halit sau/și de băut am pornit repede să găsim intrarea în port. Am mers multișor și ocolit până să îi găsim intrarea. Am reușit să prindem vaporașul. Traversarea a durat spre 45 de minute și a fost mișto. Apoi am început să vedem insula. E o insuliță, dar frumușică foc. Nu ai unde să te învârți prea mult, dar totul e pitoresc acolo și cred că s-au făcut mii de poze per total în grupul nostru.












După vreo două ore de hălăduit acolo ne-am îmbarcat pe vaporaș, spre Burgas, apoi drum întins spre Sozopol. Am ajuns pe înserate. Mai era suficientă lumină cât să admirăm Sozopolul. Am intrat prin partea veche și ne-a plăcut foarte mult. Eram cazați în partea nouă, undeva unde abia se construiau hoteluri, era cam în câmp, dar hotelul nostru tot era plin ochi. Făceai cam jumătate de oră până la plaja mică din partea veche, unde am avut noi sediul în serile din Sozopol, seri vesele cu vișinată, trandafirată și vin. Ca să ajungem la plajă am străbătut centrul, plin de magazine, apoi am intrat pe aleea ce ducea pe peninsula ce apăra partea veche a orașului. Aleea era raiul comerțului mic și al chestiilor unde puteai mânca ceva. Forfotă, plin de lume, de ziceai că ești în plin sezon. Ce-i drept, era cald ca în august. Plaja are un nisip incredibil de fin. Atât cât am văzut noi pe noapte, părea foarte frumos. Cum spuneam, hotelul nostru era la cucuieții din deal (la propriu) și se numește Sea Palace. Nu e nici aproape nici departe de strada centrală, pentru noi a fost însă o surpriză că autocarul ne-a lăsat la capătul unui drum neasfaltat și a trebuit să urcăm pe deal cu bagajul în spinare. După aceea, pe măsură ce-am mai făcut drumul de câteva ori mi s-a părut chiar scurt. Despre cazare, menționez camerele foarte spațioase, curate, dar atenție la detalii pentru cei mai pretențioși - în apartamente există un singur pat dublu, tot ce e în plus sunt canapele extensibile. Unele băi nu au delimitare pentru duș iar apa nu se scurge spre scurgeri ci stă și băltește îndelung. Unele camere au wi-fi, în altele nu ajunge semnalul. Toate aceste mici poticneli m-au făcut să mă simt fix ca în România. Însă se pare că prețul  compensa orice astfel de mic neajuns. În plus menționez că personalul hotelului este înțelegător și serviabil. Deci una peste alta, e de bine, totul e să nu ai așteptări de cinci stele când plătești pentru trei... (deși la Borovets, tot la 3 stele, Aparthotel Borovets Gardens era cu multe puncte mai sus în ce privește calitatea).

După o seară pe plajă ne-am trezit care cum a putut și pe la 8 și ceva am pornit către Ropotamo. Am ajuns relativ repede, am coborât din autocar și am mers către locul unde se găsea debarcaderul anul trecut. Surpriză, acum nu mai era nimic, doar o potecă năpădită de bălării și gunoaie (da, acolo am vazut pentru prima dată în Bulgaria o mizerie fix ca pe la noi). Ne-am ăntors și am traversat drumul la alt debarcader. Era cam buluc, mai era un grup de vizitatori pensionari care ne-o luaseră înainte. Am așteptat vreo jumătate de oră până s-au întors bărcile cu motor și ne-am îmbarcat pe bucăți, în funcție de cum soseau bărcile.
Am fost puțin dezamăgiți pentru că față de ce ne așteptam și ce fusese anul trecut, nu am luat-o în josul râului, spre vărsare, ci în sus. Drept care n-am văzut nimic spectaculos, a fost exact ca pe un canal din Deltă, nici un nufăr, nici o pasăre, ba mint, la întoarcere am văzut o mică broscuță țestoasă pe care am pozat-o toți - iar în pozele cu zoom zici că era ditamai țestoasa nu o mititică...
În fine, am acostat, am așteptat să termine toți turul cu barca și am pornit mai departe.

Acest mai departe a fost cu mult mai interesant și mai spectaculos: sanctuarul trac Beglik-Tash.











De la punctul unde ne-a lăsat autocarul am mers ceva printr-o pădurice rară până am dat de o poiană imensă, dominată de pietroaiele preistorice. Din ce am înțeles din explicații și din pliantul în engleză, rocile respective sunt de origine vulcanică și aduse laolaltă, amplasate într-un mod special și scobite de populații trace străvechi. Are o dispunere circulară - eu una n-am apucat să merg decât până la jumătate, unde cărarea părea să se ducă cam aiurea prin tufe și boscheți, și cum timpul alocat se scursese, am preferat să fac calea întoară și să mai trag un rând de poze din alt unghi.
Ne-am îndreptat spre autocar din nou prin pădurice, pe lungul drum prăfos.

Ajunși și îmbarcați, ne-am continuat drumul către Sinemoreț / Sinemorets, o localitate simpatică, foarte aproape de granița turcească (8km). Aici am coborât lângă un împinge-tava recomandat de Narcis ca fiind bun, majoritatea și-au luat chestii gen pește sau fructe de mare, dar cum era leșinător de cald și nici foame nu-mi era, am luat doar o supă tarator și un schweppes - și nu am regretat, a fost exact ce aveam nevoie, ușor și răcoros. Apoi am coborât spre plajă. Mi-a plăcut la nebunie plaja și toată amplasarea - pe o parte, marea, cu plaja ei, iar în spate, râul care se vărsa în mare (Veleka), și el cu plaja lui. Erau valuri destul de serioase, dar apa mării era minunată. A, și nu întâmplător denumirea locului era Sinemoreț (sine - de la синий = albastru, moreț - de la море = mare). Până să ajungem acolo, am trecut pe lângă zeci de golfulețe asemănătoare, unde apa mării Negre era așa cum o știm, întunecoasă, probabil și de la alge... dar la Sinemoreț golful avea apa albastră, cu puțin turcoaz spre mal.


Ne-am bălăcit tot timpul alocat, ba în mare, ba în râu - dar mai mult în mare, sărind valurile, mai ales că apa mării era puțin mai caldă decât cea a râului.
Apoi s-a făcut ora de adunare. Ne-am pozat cu sfinxul din Sinemoreț (pe care nici nu-l observasem, noroc că am văzut că se tot pozau ai noștri și-am întrebat) și am pornit-o către stâncile spectaculoase ce arată ca două nave eșuate și împietrite, păzind intrarea în golf dinspre turci. Am mers ba pe plajă, ba prin zone cu iarbă înaltă uscată, ba și prin curtea unei tanti pe poarta căreia scria цаца бира (țața bira) adică hamsii și bere. Mergând prin iarba galben-aurie în lumina amiezei, pe conturul golfului, am ajuns la capătul lui, unde se găseau navele de piatră.





Am și coborât până jos pe o potecuță cu derapaje pe praf și am țopăit pe plăcile de piatră de la poalele țărmului, dar pozele de-aici n-au fost prea grozave că nu-mi încăpeau ambele stânci în cadru (aparat vechi, nereglabil), așa că m-am cățărat la loc sus. După un răgaz suficient să facă toată lumea sute de poze ne-am îndreptat prin Sinemoreț către autocar. Am făcut drumul către Sozopol pe moțăială. Am ajuns din nou pe întunecate, ne-am făcut mici cumpărături de la magazinașul de pe stradă și apoi ne-am schimbat și am ieșit din nou pe plaja mai mică și mai îndepărtată. Aveam în program de la ora 22 vânătoare de comori. Cu gășcuța de fete ne-am orientat către o sticlă de vin spumant pe care, de altfel, așteptându-i pe ceilalți pe plajă, am și băut-o. O vreme am crezut că au dat bir cu fugiții toți, dar spre ora 23 au început să apară. A mai trecut ceva până a plantat Narcis indiciile și a dat startul vânătorii, la care n-am participat de lene și de somn, de altfel m-am retras la somn înainte să termine toate echipele găsirea comorilor.

Dimineața, cu ochii cârpiți de somn ne-am făcut bagajele, am halit ce mai aveam prin sacoșe și frigider și ne-am urcat în autocar, cap compas spre castelul de la Ravadinovo.
Am ajuns repede, am parcat și am intrat. În cele 45 de minute alocate am bântuit cam peste tot, și prin grădină, și prin interioarele vizitabile - crama, capela și foișorul cu costume pentru poze. Castelul, construit recent (în 1997 s-a săpat fundația) vrea să fie un fel de Sagrada dar virată spre basm. Cum nici buget n-or fi avut, nici geniul lui Gaudi, evident, partea de construcție le-a ieșit kitsch. Toate alăturările de materiale, țurțurii de ipsos, aurelile, în fine, mii de detalii fac ca ansamblul să nu aibă acel ceva care să-l scoată din kitsch. Dar ceea ce îl salvează este vegetația luxuriantă. Atâta verdeață, flori, frunze, culori, iazuri, toate astea atenuează enorm și compensează din plin nereușita detaliilor făcute de mâna omului. E o combinație incredibilă. Mă întreb - dacă și omul ar fi fost la înălțimea naturii... cred că rezultatul ar fi fost ceva greu de egalat. Așa că, per total cred că nu e chiar rău. Merge și merită văzut. Dar numai câtă vreme există verdeață și flori.





După Ravadinovo ne-am continuat călătoria spre țară poposind pentru prânz la Burgas. Am vizitat The Sand Festival, cu statuile din nisip cu tematica supereroi anul acesta.



Apoi am trecut printr-un parc și am ajuns pe faleză, unde am mers destul de mult în ideea să găsim un loc unde să halim ceva. Ne-am împrăștiat care încotro, grupulețul cu care am stat ne-am oprit la ultima terasă dinainte de urcarea către strada pietonală ce ducea spre gară. Ne-am luat fructe de mare sau hamsii, fiecare după preferințe - și au fost și excelente și proaspete, și ieftine.




Apoi ne-am îndreptat pe strada pietonală către gară, către locul unde ne aștepta autocarul. De-aici ne-am mai oprit doar în Ruse puțin, cât să mai mâncăm o felie de pizza și să tragem o cântare la poalele monumentului din centru.




0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails