BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

miercuri, 7 septembrie 2016

Citite

Tot adunându-se multe călătorii de tot nu apucam să mai și scriu despre ele, să mai scriu despre ce-am mai citit între timp... mi-a ieșit cu totul din minte. Am pierdut șirul. Parcă am scris despre Maugham ultima dată, dar nu bag mâna-n foc.
Am citit și mi-a plăcut mult de tot Eleganța ariciului de Muriel Barbery, despre care-mi spusese demult Mirela (vara lui Alex) că e bestială. O carte frumoasă și tristă dar și veselă, ca-n viață. Despre idei preconcepute, stereotipuri, oameni rigizi dar și oameni deosebiți care vor să-și ascundă deosebirea față de tot restul, despre evoluție, despre prietenie și multe alte lucruri frumoase dar grele. Mi-a plăcut mult!
Pe urmă cred c-am luat Armata de cavalerie. Povestiri din Odessa de Isaac Babel. Partea de Armată de cavalerie e atroce, cruzimea și realismul faptelor și oamenilor m-au șocat, nu eram deloc în dispoziție pentru asta. Așa că am citit-o greu și nu cu prea multă plăcere. Ba am și lăsat-o deoparte la un moment dat ca să citesc altceva și am reluat lectura după acel intermezzo.
Intermezzo-ul respectiv a fost dat de Mecanica inimii, de Mathias Malzieu și mai târziu de Narcis și Gură-de-aur de Hermann Hesse. Ambele mi-au plăcut mult, fiecare în felul ei.
Despre Mecanica inimii am auzit tot așa mai demult, de la fetele de la Pastel, care erau înebunite să meargă la piesa Mecanica Inimii cu Marius Manole, care era sold-out mereu. Eu am zis la vremea respectivă hai să citesc cartea întâi, dar pe moment tirajul era epuizat. Așa că am lăsat-o uitării dar am redescoperit-o la o ofertă pe Libris.ro (de unde am tot cumpărat în ultima vreme). Și cum am primit-o, am și lăsat Armata de infanterie pe comodă pentru mai încolo. Scrisă frumos, ca o poveste-metaforă. Iar cum mie îmi plac imens poveștile, și în special cele bine scrise și cu miez... declar că mi-a plăcut mult, mult de tot Mecanica inimii. Băiatul născut în cea mai friguroasă iarnă din lume cu inima defectă și căruia moașa Madeleine i-a montat un ceasornic ca s-o ajute... și aventurile lui în viață, pentru căutarea, găsirea, trăirea și pierderea iubirii.
Apoi nu știu exact de ce, dar cum n-aveam chef de Armata de infanterie, am mai lăsat-o o tură pe tușă și am luat Narcis și Gură-de-aur. Nu m-a prins chiar de la început, dar după câteva pagini a început să îmi placă. Povestea a început să se contureze, personajele să se definească unele în relație cu altele, respectiv seriosul și asceticul Narcis versus mai tânărul și fermecătorul Gură-de-aur. Drumurile lor, complet diferite în viață, și luciditatea cu care Narcis îi deschide ochii mai tânărului său prieten asupra a ceea ce este calea lui proprie de cunoaștere a lumii, diferită și chiar opusă propriei sale căi în viață. Apoi acest drum artistic, al cunoașterii telurice, al iubirilor înflăcărate și efemere, în cele din urmă transfigurate în actul artistic, prin sculptură. Apoi din nou căutarea a ceva mai profund, găsit în dezastrul provocat de epidemia de ciumă... Și, în urma unor evenimente de capă și spadă, reîntoarcerea la mănăstire, regăsirea celor doi prieteni, din nou canalizarea energiilor lui Gură-de-aur către creația artistică. Și neliniștea care, cumva ca în Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, îl împinge către regăsirea tinereții și a tumultului, dar îi aduce înțelepciunea și pieirea, în același timp. Discuțiile și filosofarea pe marginea celor două modalități de cunoaștere și înțelegere - cea artistică, vivace, dezlănțuită, telurică și cea religioasă, ascetică, conceptuală și eterică constituie miezul cărții.
În final pot spune că mi-a plăcut foarte mult.
Apoi am reluat Armata de cavalerie, de astă dată cu partea de Povestiri din Odessa, care e mai savuroasă. Sau, mă rog, cu mai puține carnagii. Lumea pestriță a evreilor odesiți, cu negustori, tâlhari, șefi de tâlhari, cerșetori, cu poveștile și legendele lor este foarte interesantă, dar brăzdată de același suflu aspru, neînduplecat și sălbatic din Armata de infanterie.
Apoi iar am lăsat-o deoparte pentru un Haruki Murakami împrumutat de la Cristina - Ascultă cum suflă vântul. Pinball, 1973. L-am citit destul de repede, dar recunosc că nu mi-a plăcut atât de mult ca alte cărți ale lui. Poate și din cauza cărților mai frumoase citite în ultima vreme.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails