Iar am avut un weekend 2 în 1, cum îmi place, constat. Sâmbătă am fost cu fetele de la dansuri la piscină la Buftea - la Baza Turistică Buftea. A fost cu un pic de peripeție la sosire, pentru că fix la câteva sute de metri până să ajungem dăm de accesul interzis temporar, era în plină desfășurare Triatlonul Buftea, de care nu știam nimic. Am făcut astfel o ocolire prin Crevedia, dar ne-am descurcat și am ajuns bine deși fuseserăm cât pe ce să ne rătăcim la un moment dat - mulțumim domnului poștaș din Crevedia care ne-a scos din impas.
La piscină chiar frumos și am avut noroc că n-a fost foarte aglomerat. Lumea civilizată, muzica de fundal plăcută, mâncarea bună - doar timpul de așteptare mărișor, dar nu m-a deranjat - berea rezonabilă. Lacul se vedea frumos încolo, la venire am văzut de la distanță un ditamai stolul de nu știu exact ce, poate cormorani, că erau de culoare închisă, care se agitaseră și zburaseră de pe lac.
Ne-am bălăcit, copiii s-au distrat și ei copios, am stat și pe șezlong la umbră, am băut beri - poate cam multe, că după aia seara am avut capul cam mare - am mâncat păstrăv... și ziua a zburat pe nesimțite. După masă moțăisem pe șezlong și nici nu știu când s-a făcut ora 6. Ne-a gonit ploaia - venise un nor care peste lac părea că dădea cu ploaie mai serioasă, la noi ajunseseră câteva picături. Toată lumea s-a strâns, s-a adunat și cam gata, asta a fost.
La întors am luat-o pe varianta normală, așa am văzut de fapt cât am ocolit la venire, ne-a plouat mai serios prin Mogoșoaia, în București de-abia picura. Obosită ruptă am apucat s-mi pregătesc băgăjelul pentru ascensiunea de duminică.
La 5 dimineața bănănăiam prin casă, surprinzător de lucidă, ca să fiu sigură că nu uit nimic important și că plec în bună regulă. Am ajuns la timp la Victoriei, țuști în autocar, am stat în spatele Dianei și Liviei, strategic, aproape de ușă și am avut și mega baftă să stau singură pe două locuri - ceea ce garantează un somn mai confortabil. Până spre Curtea de Argeș am cam tras la aghioase, după pit-stop-ul de la benzinărie mi-a zburat somnul. Apropo, de menționat frumoasa benzinărie Petrom de la intrarea în Curtea de Argeș, plină de verdeață, de flori, cu zonele verzi aranjate cu grijă și gust.
Apoi am mers și-am mers o grămadă până spre Bâlea Lac. Unde începea traseul spre Valea lui Stan era o mașină salvamont Argeș, ne-am gândit că o fi ceva, o fi închis traseul sau cine știe ce - dar am văzut că cei de la Green Venture, cu care au mers și dintre cunoscuții noștri din drumeții, și care au pornit tot din Piața Victoriei dar probabil un pic după noi, au făcut traseul, am văzut pozele lor. La Bâlea - puhoi de oameni și mașini, a fost o peripeție în sine să intre autocarul în parcare. Aici ne-am echipat și dă-i bătaie pe poteca spre șaua Caprei. Urcușul solicitant, cum îl țineam minte - dar totuși infinit mai ușor cu un rucsăcel de tură față de cum am fost anul trecut cu Dree , cu rucsac de 4 zile în spinare... Am avut baftă și de nor pe urcare, că și-așa transpiraserăm cu toții într-un mare fel. În șaua Caprei, mai către lacul Capra, popas, haleală, poze. Apoi pornirăm voinicește mai departe, către vârful Vânătoarea/Vânătarea lui Buteanu. Până la un punct am impresia că drumul era comun cu traseul spre creastă - sau dacă nu, semăna foarte tare. Ei, și când s-o cotim la stânga spre Buteanu... desigur, abrupțel, cățărat și coborât pe stânci. Am ajuns pe vârf, păcat că spre Moldoveanu ceața/norul nu ne lăsa să vedem mai nimic. Oricum, pe toate părțile norul ba se închega într-o perdea lăptoasă, da ce risipea în franjuri fotogenici, soarele și norii se tot jucau de-a v-ați-ascunselea. Ne-am pozat, am pozat și ne-am întors. Coborârea de pe stânci a fost un pic mai palpitantă, dar a fost ok, mai ales cu ghidaj din partea antemergătorilor. Apoi mers întins până spre șaua Capra, unde ne-am regrupat, din nou pauză, poze, dar cum de data asta norul era călare pe noi și vântul rece ne dădea fiori pe tricourile ude am poposit mai puțin și am luat-o în jos spre Bâlea. Coborârea a fost 99% pe nor și ceață.
De la Bâlea am pornit iar pe Transfăgărășan, mers îndelung până la Poenari. Am avut ceva emoții că nu ne lasă să urcăm că se închide, dar a fost ok. Am urcat cele o mie și câte-or fi de trepte, cei ce nu mai fuseseră înjurau.. în fine, la Poenari poze poze și apoi țuști în jos iar pe scări, motivați și de masa care ne aștepta la restaurantul de la poale. „La Cetate” se numește. Pentru rapiditate, comandaserăm dinainte, aveam de ales între 4 feluri. Mâncarea a venit repede, oamenii fiind pregătiți. Cu mici bâlbe organizatorice am reușit performanța ca într-o oră și 15 minute să fi mâncat și 2 feluri, să fi plătit, fumat țigări și urcat deja în autocar. Am ajuns în București rezonabil, cât să prindem metroul - chiar și eu care am trei schimbări de metrou. Din nou frântă, am apucat să fac un duș și-atât, am dormit buștean până la primul cântat al telefonului.
Ne-am bălăcit, copiii s-au distrat și ei copios, am stat și pe șezlong la umbră, am băut beri - poate cam multe, că după aia seara am avut capul cam mare - am mâncat păstrăv... și ziua a zburat pe nesimțite. După masă moțăisem pe șezlong și nici nu știu când s-a făcut ora 6. Ne-a gonit ploaia - venise un nor care peste lac părea că dădea cu ploaie mai serioasă, la noi ajunseseră câteva picături. Toată lumea s-a strâns, s-a adunat și cam gata, asta a fost.
La întors am luat-o pe varianta normală, așa am văzut de fapt cât am ocolit la venire, ne-a plouat mai serios prin Mogoșoaia, în București de-abia picura. Obosită ruptă am apucat s-mi pregătesc băgăjelul pentru ascensiunea de duminică.
La 5 dimineața bănănăiam prin casă, surprinzător de lucidă, ca să fiu sigură că nu uit nimic important și că plec în bună regulă. Am ajuns la timp la Victoriei, țuști în autocar, am stat în spatele Dianei și Liviei, strategic, aproape de ușă și am avut și mega baftă să stau singură pe două locuri - ceea ce garantează un somn mai confortabil. Până spre Curtea de Argeș am cam tras la aghioase, după pit-stop-ul de la benzinărie mi-a zburat somnul. Apropo, de menționat frumoasa benzinărie Petrom de la intrarea în Curtea de Argeș, plină de verdeață, de flori, cu zonele verzi aranjate cu grijă și gust.
Apoi am mers și-am mers o grămadă până spre Bâlea Lac. Unde începea traseul spre Valea lui Stan era o mașină salvamont Argeș, ne-am gândit că o fi ceva, o fi închis traseul sau cine știe ce - dar am văzut că cei de la Green Venture, cu care au mers și dintre cunoscuții noștri din drumeții, și care au pornit tot din Piața Victoriei dar probabil un pic după noi, au făcut traseul, am văzut pozele lor. La Bâlea - puhoi de oameni și mașini, a fost o peripeție în sine să intre autocarul în parcare. Aici ne-am echipat și dă-i bătaie pe poteca spre șaua Caprei. Urcușul solicitant, cum îl țineam minte - dar totuși infinit mai ușor cu un rucsăcel de tură față de cum am fost anul trecut cu Dree , cu rucsac de 4 zile în spinare... Am avut baftă și de nor pe urcare, că și-așa transpiraserăm cu toții într-un mare fel. În șaua Caprei, mai către lacul Capra, popas, haleală, poze. Apoi pornirăm voinicește mai departe, către vârful Vânătoarea/Vânătarea lui Buteanu. Până la un punct am impresia că drumul era comun cu traseul spre creastă - sau dacă nu, semăna foarte tare. Ei, și când s-o cotim la stânga spre Buteanu... desigur, abrupțel, cățărat și coborât pe stânci. Am ajuns pe vârf, păcat că spre Moldoveanu ceața/norul nu ne lăsa să vedem mai nimic. Oricum, pe toate părțile norul ba se închega într-o perdea lăptoasă, da ce risipea în franjuri fotogenici, soarele și norii se tot jucau de-a v-ați-ascunselea. Ne-am pozat, am pozat și ne-am întors. Coborârea de pe stânci a fost un pic mai palpitantă, dar a fost ok, mai ales cu ghidaj din partea antemergătorilor. Apoi mers întins până spre șaua Capra, unde ne-am regrupat, din nou pauză, poze, dar cum de data asta norul era călare pe noi și vântul rece ne dădea fiori pe tricourile ude am poposit mai puțin și am luat-o în jos spre Bâlea. Coborârea a fost 99% pe nor și ceață.
Comentarii