Descoperirea Slănicului

Pentru weekendul cu sântămărie fetele din gașca de la dansuri schimbaseră planul și-a ieșit Slănic Prahova în loc de Veliko. Inițial nu m-am prea bucurat, aveam o părere plină de dubii despre stațiunile românești. Dar ceva mai apoi mi s-a aprins un beculeț. Poate i-ar plăcea maică-mi să meargă?! Șovăi, că la cum a primit (a se citi respins) toate propunerile mele de câțiva ani încoace, mă miram să vrea. Dar hai c-o întreb. Și, minune mare, nu zice nu, e tentată. Îi zic că să nu își facă cine știe ce planuri, că depindem de fete cu transportul (căci microbuzele sau trenul necesitau transfer la Ploiești). La întâlnirea de iulie la piscina din Buftea le zic fetelor de ideea mea creață. Ca prin minune, totul se aranjează. Și fetele primesc ideea cu deschidere, se rezolvă și cu transportul, antamez și cazarea prin agenția la care au apelat fetele.
Timpul a trecut iute și iată c-a sosit ziua plecării. Cu toate emoțiile și temerile și maică-mea plină de frici, pe ziua cea mai ploioasă din august, ne urcăm în mașina Mariei la Obor.
Ploaie multă, măruntă, tot drumul până la Ploiești și după. Sosim la Slănic la ora 12. Peisaj oarecum rural, dar frumos, mulți meri, pruni peste tot, brazi argintii lângă calea ferată. Baia Roșie Resort, unde aveam cazarea, s-a dovedit mult peste așteptările mele. Chiar nu am nimic de reproșat, am doar cuvinte de apreciere. 

Cum am ajuns înaintea orei de check-in, ne-am instalat în restaurant, am mâncat care ce-a poftit, am băut o bere, a trecut timpul. La un moment dat, plictisiți de stat degeaba ne-am zis că hai să ieșim la o plimbărică prin împrejurimi. Când să ieșim, fata de la recepție ne-a oprit să ne dea și cheile. Așa că ne-am cazat întâi, apoi ne-am adunat pentru plimbărică. 

Când am ieșit, pe la 4 cred, ploaia se oprise așa că am pornit cu avânt spre centrul Slănicului. Dar n-am făcut mulți pași si ploaia a reînceput. Întâi mai slăbuț, ca o bură subțire, apoi tot mai deasă și mai serioasă. Mergând agale, am ajuns în centru, acolo am găsit o hartă și ne-am orientat cât de cât. Am pornit-o întâi către salină, cu gândul că poate o vizităm. Am mers, am mers, ploua, ploua... copiii se plictisiseră, protestau... Am ajuns și la salină. Acolo - surpriză - fiind vineri, programul era până la ora 16. Aia e, ne-am așezat pe niște băncuțe, ne-am odihnit, am făcut câteva poze, ne-am hăhăit apoi am pornit ănapoi, până la indicatorul cu hartă. De acolo am luat-o către Grota miresei și Baia Baciului. Drumul suia un deal, șerpuia pitoresc printre case cu curți verzi, cu mulți copaci și meri. Am urcat încetișor și am ajuns la complexul Baia Baciului. Am intrat printr-un restaurant cu tematică românească/vânătorească - restaurant Grota Miresei  - bârne, păsări împăiate, lumină slabă. am ieșit spre piscină și lac. Lacul sărat (ca și cel de la Baia Roșie) era amenajat, cu malurile acoperite de lemn, cu multe șezlonguri împrejur. Evident, pustiu în ploaia care cădea în continuare cu mici întreruperi. Am mers coborând către locul unde se aflase Grota Miresei - ne-a arătat Cristina unde fusese, din descrierea ei mi-am imaginat viu cum era locul... acum nu prea ai fi putut ghici cum a fost după ceea ce vedeai. De curiozitate, am căutat imagini vechi, am găsit asta:
Și încă un link, cu mai multe, dar parcă nu atât de sugestive: https://romanialainaltime.wordpress.com/category/slanic-prahova-mai-1997/

 Am făcut poze, apoi ne-am întors în restaurant, unde am băut o bere/suc/ciocolată și apoi am tulit-o înapoi spre cazare.  La coborât a fost cu mult mai ușor. Maică-mea a fost ok, nu s-a plâns, a fost de folos cât o fac eu să meargă prin Herăstrău. Ne-am întors în camere, pe mama am lăsat-o să citească și să se odihnească. Unii au ciugulit una-alta, cu fetele ne-am adunat în camera Cristinei și-a lui Rali până ne-am hotărât să mergem la masa de seară în oraș. Ploaia se oprise, așa că a revenit semnalul la TV, iar maică-mea a rămas în cameră.

Noi fetele am pornit cătinel spre centru în căutare de un loc drăguț unde să cinăm. Cel mai aproape era un loc drăguț, cu o moară de apă, dar acolo Rali nu și-a găsit ceva să o inspire, în plus era afară și se lăsa frigul, așa că am pornit mai departe. Ne-am oprit la restaurant Roberto sau mă rog, ceva de genul. Am comandat toate legume la grătar și bere/cidru. Am petrecut o seară frumoasă acolo. Apoi o pornirăm spre casă.Din nou ne-am oprit în camera Cristinei, unde ne-am distrat până târziu jucând Activity. A fost tare amuzant.

A doua zi am avut noroc, ploaia a lăsat loc soarelui. Am avut soare cu nori, o vreme perfectă pentru plajă și bălăceală. După un mic-dejun tip bufet suedez foarte diversificat m-am amplasat la piscină pe un șezlong. M-am bălăcit întâi în piscina cu apă dulce, apoi m-am orientat spre Baia Roșie. Acolo m-am bălăcit muuult, cât am putut, cred că în două ture chiar. Mă așteptam să le văd și pe fete, dar ele aveau program de joacă cu copiii. Cum se făcea ora prânzului, le-am lăsat pe ele să mănânce (aveau demipensiune, eu luasem doar cu mic dejun), am mâncat cu maică-mea câte o ciorbă de burtă apoi am ieșit cu mama prin oraș, și ne-am plimbat destul de mult. Ne-am întors destul de târziu, pe la 5, cred, așa că n-am mai intrat în piscină. Am mai ciugulit din proviziile noastre.

S-a lăsat seara. Fetele se duseseră cu copiii în sala de conferinte, care era acum sala de joculete și activități pentru copiii mici și mari. Copiii erau captivați de jocurile TV (playstation sau ce-or fi fost că nu mă pricep), ceva cu dansat. Adulții noștri jucau biliard. M-am alăturat și eu acesti vesele adunări. A fost incredibil de haios, ne-am distrat de mai să ne tăvălim de râs, au participat și copiii care erau pe acolo, mai mărișori, că cei mici erau deja la culcare.

Apoi ne-am retras din nou la Cristina să continuăm cu un joc de Activity. Ne-am amuzat din nou copios, de astă dată jocul a fost mai echilibrat, dar cred că a durat mai mult.

Ultima zi a fost dedicată plajei și piscinitului. Mai puțini nori, soare mai arzător, am stat mult mai mult în apă, exclusiv în lacul cu apă sărată. Baia Roșie e ca un Techirghiol mai mic, foarte sărat, cu carcalaci plutitori și nămol. Acolo singura mea grijă era să nu mă răstoarne apa sărată cu fundul în sus și capul în apă. Mă mir cum de n-am făcut febră musculată de atâta înotat acolo.

Ne-am adunat de pe plajă abia spre ora 5 și țuști spre casă. Drumul a fost mult mai scurt la întors.