BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

vineri, 19 august 2016

Cu Terra în Ceahlău la zi mare (2)

Când am simțit miroul de mâncare ce indica apropierea cabanei am fost cei mai fericiți oameni. Ajunși pe pajiștea din fața cabanei, ne-am oprit pentru planurile de grup, care au fost că avem liber până a doua zi dimineața. Cred că la 8 era planificată plecarea de la cabană.
Ei, și ăn aceste ore fiecare a făcut ce-a poftit. Întâi am mâncat și-am băut multe ceaiuri (a propos, aici am băut un ceai de plante absolut minunat!). Apoi ne-am asociat la o ieșire la umbră pe pajiștea din fața cabanei. Am găsit un locșor umbros unde-am stat, am lenevit până ne-a fugit umbra, moment la care am început să căutăm un loc nou... a durat ceva, dar până la urmă fetele au găsit un loc absolut minunat. Ne-am lăfăit o vreme și-acolo, până umbra l-a acoperit de tot și ni s-a făcut prea frig. Era deja spre ora 6, așa că ne-am retras spre cabană. Am decis să încercăm să vedem dacă mai e coadă la duș, nu mai era, așa că am beneficiat de un lux pentru o cabană - duș cu apă caldă! Apoi ne-am schimbat, ne-am întins la aerisit hainele purtate și am ieșit în curtea cabanei, la o măsuță. Am mai halit câte ceva, am mai băut ceaiuri ne-am întins la povești.
Și tot așa din vorbă-n vorbă s-a lăsat seara, cu povestiri despre punctul comun al multor drumeși din grup, și anume supranumitul Mistrețul și a sa școală de ghizi. Timpul a zburat pe nesimșite, a sosit discret apusul, de astă dată mult mai mascar de nori purtați pe aripi de un vânticel răcoros.
Seara n-am stat prea târziu, deși taman se încingea de-o petrecere dansantă, cabanierii lăsaseră boxele pe mâna dj-ilor din grup drept care bubuiau. Camera noastră intimă, de 12 persoane, era fix deasupra boxelor, așa că bubuia incredibil. Mă urcasem odată cu fetele din grupulețul ad-hoc, ele erau hotărâte să doarmă. Eu m-am spălat pe dinți că deh, nu strică, mi-am aranjat bagajul, m-am schimbat în „pijamaua de munte” - un deux piece termo de se poartă de obicei pe dedesubt la schi. M-am așezat și eu pe pat așa într-o doară, gândindu-mă că în 5 minute n-o să mai suport bubuitul și o să prefer să mă duc jos, lumina era apronsă, fetele butonau la telefoane... și m-am trezit peste ceva timp, pe întuneric, când câțiva întârziați veniseră la culcare. Am adormit din nou și m-am trezit la primul strigăt al ceasului ciuva (al meu nu apucase să sune).
Un-doi, shimbat, spălat, strâns bagaj și coborât direct la sala de mese. Haleală din traistă și cafea de la cabană și lumea e mai frumoasă. Afară nor și un fel de ceață. După o ultimă poză de adio cu cabana am pornit să coborâm. Bineînțeles coborârea nu e ca urcarea, și mai ales dimineașa pe răcoare, a fost o adevărată plăcere și mi s-a părut mult mai scurtă ca urcarea. În trăncănelile lui Ștefan și contrele vesele ale Lucreției nici n-am băgat de seamă c-am și ajuns la Durău. Tarabele închise încă, drumul pustiu. Am ajuns la autocar și tuleo că drumul e lung.
Obiectiv principal: Cheile Tișiței. Drumul mi s-a părut infinit de lung până la deja cunoscuta benzinărie de la Miercurea Ciuc, cu serpentinele lui până să iasă la liman. Apoi de la Miercurea Ciuc n-a mai fost prea departe. Am trecut pe lângă Lepșa și am luat-o undeva la dreapta și gata.
Cheile Tișiței au fost pentru mine o surpriză plăcută. Foarte variate, cu zone de potecă super lejeră, cu mers pe o potecuță lată de un pas pe lângă pereții de stâncă, sau pe poduri largi, pe beton, dar și pe podiști instabile de lemn, pe scări de lemn, pe stâncărie, pe sfărâmături mărunte de rocă (bazaltică?), printre buruieni, peste râu, decorul se schimba mereu. Drumul a durat mult, până la urmă am făcut 6 ore (sau chiar mai mult?). Tunelul și cele două treceri pe sub arcadele de piatră au fost antrenante - mai ales tunelul.
Apoi din nou autocar și mers mult, mult, mult. Și serpentine, și drumuri drepte, fel de fel. În cele din urmă am ajuns la Focșani - aici era deja clar că ajungem mai târziu decât se prognozase inițial. Cum strada din centrul Focșaniului pe unde o luaserăm duși de gps era temporar închisă am făcut fel de fel de ocolișuri, dar până la urmă am ieșit la liman.
După oprirea la benzinărie, cum tot se întuneca, s-a pornit o oarecare cântare cu chitara. Am mai și moțăit, am mai și cântat și iată, am trecut și de Urziceni, apoi eram în Voluntari și gata, București.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails