BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

vineri, 21 august 2015

Un parcurs fulger Făgăraș - Eforie sau de la munte pân' la mare în fuga mare (2)

Dimineață ne propuseserăm să ne trezim pe la 8 și să plecăm pe la 9 - 9:30. Dar cum lumea din cameră (eram două camere unite, fiecare cu vreo 8 paturi) s-a trezit, a foșgăit, vorbit, trântit vânturat pe ușă... ciuciu somn dulce. De la 6 încolo a fost mai mult un chin de-a ațipi la loc. M-aș fi sculat, dat n-aveam loc nici să mă schimb nici să nimic. Așa că toată dimineața am fost în toane proaste. În fine, multa lume s-a cărat, a ieșit afară, s-a dus pe trasee, treaba lor și am avut în fine loc să mă schimb, să fac duș cu șervețele și să fac bagajul. Mic dejun, unde am halit de toate de la toată lumea - toți și-au adus de mâncare ca disperații, au cărat de le-au sărit capacele - și apoi p-aici ni-i drumul.

Din nou, cel mai greu a fost să pornim și să urcăm până pe marginea căldării Podragului, de unde începea traseul către Moldoveanu. Măgărușii cabanei ne acompaniau din când în când cu răgete tunătoare, de ziceai că zbiară dinozauri. Odată ajunși în șaua Podragului o luarăm ușor-ușor către Moldoveanu. La vremea aia nici nu se vedea, am ajuns să-l zărim muuult mai încolo pe el, faimosul trapez Viștea Mare-Moldoveanu. Și am mers, am mers până la un moment dat am început să-l vedem. Apoi am ajuns în șaua fix de dinaintea Viștei Mari, unde făcurăm popasul de revigorare. A urmat apoi un urcuș destul de pieptiș până pe Viștea Mare. Aici grupul de cu o zi înainte, care plecase înaintea noastră cu vreo oră, ne-a intersectat - ei coborau deja, se întorceau tot la Bâlea. Noi am urcat urcat urcat până în creștetul lui Viștea Mare. Ne-am lăsat acolo rucsacii grei și am luat-o pe creasta către Moldoveanu. Tare frumos se vedea de acolo! Și au fost și câteva porțiuni mai dificile, unde ne-am felicitat c-am lăsat naibii rucsacii. Ei, și în jur de ora 1-2 am ajuns în vârful Moldoveanu. Poze, poze, multe poze, era și soare, frumos, vânt nu foarte tare, o vreme minunată. Am zăbovit pe-acolo ceva timp și a fost tare mișto. Doar că ne gândeam că musai să ajungem pe lumină la obiectivul de campare - refugiul din Fereastra Mică a Sâmbetei. Așa că, în cele din urmă, am plecat.

Aura se decisese să renunțe la restul excursiei și să coboare singură prin Valea Rea până la drumul forestier unde urma să o recupereze Dominic. Curajoasă sau disperată, nu știu. Am coborât până la Portița Viștei Mari unde am făcut iar un popas de masă - era deja ora 3:30 - 4, ultimul până să ajungem la punctul de campare. După o masă copioasă ne-am despărâit, Aura coborând pe Valea Rea, noi mergând către refugiul Viștea și apoi spre Fereastra Mică a Sâmbetei. Am tooot urmărit-o cu privirea pe Aura până n-am mai văzut-o. Și apoi am tot urcat și coborât șiruri-șiruri de culmi și văi, Valea rea, Galbenele, Gălășescu, Răcorele... Am ajuns tot pe înserat la Fereastra Mică a Sâmbetei, unde i-am găsit pe cei doi nemți. Ei se instalaseră în refugiu, dar cum pe noi nu ne-a încântat foarte tare, am decis să punem marele cort pe care-l căraserăm ci toții pe bucăți. Zis și făcut. O chestie amuzantă - ceva mai sus, la câțiva zeci de metri, se instalase un nene cioban. Iar mai pe seară a venit și turma. Așa că practic am dormit lângă stână. Nu era niciun țarc sau ceva, pur și simplu acolo alesese ciobanul loc de înnoptat.

Și a venit noaptea. Ne-am băgat toți 4 la somn în marele cort. Mă așteptam să adorm buștean la cât de obosită eram. Dar ciuciu. Și mi-a fugit somnul de tot pe la vreo jumătate de oră de la stingere când oile s-au speriat, au luat-o la fugă și pământul a început să duduie de parcă era cutremur. Ioa a fost singura care nu adormise și a auzit și ea panica turmei. Pe urmă a început să mai fâlfâie și vântul. Ciobanul tușea de ziceai că moare undeva mai încolo. Pe urmă s-au auzit dintr-o parte de lângă cort niște chițăituri. Câinii lătrau, mai departe, mai aproape, ciobanii au adunat iar oile la loc, una rămăsese răzleață și behăia... După o vreme iar s-au speriat și au luat-o la goană. După care cred că aâipeam, mă trezeam, mă întorceam pe altă parte, iar auzeam ciobanul tușind, tălăngile sunând în apropiere sau cortul fâlfâind sub vânt. Cred că doar în noaptea de pe valea de la lacul Mija din Parâng să fi dormit atât de prost, atunci când a fost vânt cu rafale puternice, de îmi lipea cortul de față, vânt care urla învârtindu-se prin căldarea de piatră.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails