micutze aberatzii

De când m-a prins iar viroza sunt mai predispusă la tristeți. Iar vremea cenușie îmi cântă în struna melancolică. Și cartea „Te rog să ai grijă de mama” de Kyung-Sook Shin mă duce cu gândurile într-un tărâm al tristeților și al gândurilor despre viață și moarte, despre regrete, despre cum nu prețuim ce avem decât în momentul în care acel ceva dispare brusc, despre sacrificii, despre egoism, despre sucita natură umană... Singura chestie mai veselă a fost excursia la munte. ... Şi a fost Piatra Craiului. Tradiţionala (de iarnă) Curmătura. Frumos, a și nins noaptea... În cameră cald, iar ne-am sufocat de prea cald, mai ales cei de la cucurigu... Văd că mereu uităm și punem prea multe lemne, după care crăpăm de cald. Mărie ne-a zis că au tot discutat și până la urmă o să plece după Tode, în Belgia, și asta nu foarte departe, posibil chiar de pe la mijlocul lui februarie... Puștanii Măriei, cei mari, au mai crescut de acu' doi ani când au fost cu noi tot așa, pe iarnă, la Curmătura.....

Zi ceţoasă - încă una! Parcă ar fi toamnă târzie şi iarna ar fi abia la început. Pe geamul biroului, pe fundalul cenuşiu şi pâslos plopii de vizavi de cimitir se zbat sub ameninţarea vântului tăios şi antipatic. Aerul respiră apă vaporizată. Ne trezim că-i pomenim des, foarte des pe Ramon şi Raluca, pe Ciobanu, pe Nedelcu (cei doi Alex), pe Ione, pe Alistar... Dacă mă gândesc bine, am cunoscut o mulţime de oameni mulţumită Pastel-ului. Şi foarte mulţi oameni faini. Şi un pic de tristeţe când mă gândesc la cei ce au plecat sau pleacă luna asta... Ione, Simo, Cip, Dree, Mădă... Viaţa e schimbare.

Am împrumutat de la Irina Atlasul Norilor, l-am citit de dinainte de sărbători până mai ieri. N-am scris încă nimic despre el pentru că... nu aveam harta norilor. Nici acum nu o am. De Revelion, la Arcuș, Conu zicea cuiva care-l întrebase despre ce e (el a zis c-a citit și cartea, a văzut și filmul) și a zis că e o poveste de dragoste în diferite timpuri, cu reîncarnări ale acelorași personaje. Eu la vremea respectivă abia eram la început, spre finalul părții inițiale a primei povești. Apoi am citit, citit, citit... am și terminat-o... și să mor eu dacă mie mi s-a părut a fi cum zicea Conu. Chiar deloc. Prima poveste, „Jurnalul din Pacific al lui Adam Ewing“ n-are nicio poveste de dragoste. Și niciun semn din naștere în formă de cometă, parcă. În schimb, are o parabolă despre poporul pacifist făcut zob de vecinii războinici și înrobit, decimat... A doua, „Scrisori de la Zedelghem“, da, are. Aici Robert Frobisher, cu viața sa aventuroasă în toate sensurile posibile, este cel însemnat ...

câteodată staaaai te tooot gândeşti, parcă aş face nu-ştiu-ce, dar parcă n-are rost pentru că nu-ştiu-ce, dar parcă da, dar parcă nu, dar hai să mă mai gândesc... şi în final nu faci nmic. am fost ieri la un nu ştiu cum să îi zic, curs, atelier, la Incubator 107 - "Vinde-ţi ideea...acum!" se numea. O formulă condensată a unui curs mai extins al lui Lucian Grămescu. Care cumva, în partea practică, ne-a făcut chiar să mergem în mall şi să vindem obiectul de noi creat cu resurse minime. Şi să ne depăşim acea teamă, strângere de stomac-inimă-gât când trebuie să abordezi o persoană complet necunoscută, să-i prezinţi produsul cu povestea lui şi să i-o vinzi. La propriu. Ce am descoperit? Evident, că dracul nu e așa de negru. Și, quod erat demonstrandum, că orice produs sau serviciu poate fi vândut, că are clientela sa. Oricât de ciudat ar fi produsul, oricât de "cine să cumpere așa ceva?", întotdeauna există cineva care are nevoie de el. Sunt multe chestiile care mi-au ...

Cred că am mai avut titlul ăsta prin blog vreodată. Sau poate doar m-am gândit la asta... Unele chestiuni care trenau s-au copt. Marea schismă din gaşca de dans de astă vară, după ce părea că poate poate va trece... n-a trecut. Nu ştiu ce să zic, totul e complicat şi simplu în acelaşi timp. Da, e simplu când eşti doar colateral implicat, şi foarte complicat când eşti persoana direct afectată. Dinamica găştilor e complexă, dar oarecum repetă aceleaşi etape: - bucuria iniţială de a te întâlni cu oameni interesanţi, cu care te înţelegi, îţi face plăcere să te vezi cu ei, să te întâlneşti, să discuţi, să afli lucruri noi, totul e frumos. - o perioadă frumoasă, în care toţi membrii găştii se simt bine, îşi dau interesul pentru diversele activităţi comune, se inventează activităţi comune noi, fiecare vrea să fie implicat. Membrii găştii se cunosc mai bine, se formează mici grupări după afinităţi, x sa înţelege mai bine cu y, apoi se schimbă, x se înţelege mai bine cu z, în fine, mişcăr...

Black and red attitude. Seară, rochie neagră şi atitudine rouge. Afară, răcoare plăcută, nu frig. Un fel de-a nu-mi păsa, un fel de bucurie simplă (mă amuz gândindu-mă că unii oameni care se ocupă cu categorisirile, conceptualizările şi definirile numesc acum, modern, chestia asta ca mindfullness. O definiţie nouă pentru un lucru vechi de când lumea. De la budism, și nu numai...). Un sentiment de cultivat. Ţopăit printre resturi de gheaţă, alergat după autobuz; luminile oraşului, o mică plimbare de la Universitate la Cocor. Piesa ne-a făcut pe toate să râdem cu lacrimi - o comedie dintre cele care-mi plac, mai de râsu'-plânsu'. De vreo doua-trei zile văd la televizor o reclamă care mă calcă pe nervi prin stereotipurile pe care le foloseşte. Mai ales că e o reclamă socială, la un program pe fonduri europene, care se numeşte R.E.S.P.E.C.T. Care ar trebui să promoveze egalitatea de şanse pentru femei vs. bărbaţi. Idee bună, păcat de clişee. Don'şoara poartă la început baleri...

Cam harababură la mine-n cap, se cere nițică ordine. În ultima vreme m-am gândit la Timp, la Perfecțiune și la Răbdare. Nu la ele ca la concepte modele-ideale, ci, cum le gândesc eu de obicei, de la mic la mare, de la mici cazuri concrete către un soi de observații-spre-concluzionări. Despre Timp am mai aberat în nenumărate rânduri. Acum lucrurile de la care plec nu sunt percepțiile mele despre cum simt într-un anume moment timpul. Pornesc de la trecerea timpului ca viață a noastră și a timpului ca martor al schimbărilor, și a cercetării ruinelor, relicvelor, lucrurilor vechi, oamenilor bătrâni, poveștilor... M-am pomenit uitându-mă la castelul Bethlen, la cât de frumos a fost odată și la cât de bine l-au sluțit lăsarea în paragină și jaful. Și au mai fost și povestirile lui nenea care ne-a condus. Și iată că se pare rotițele au măcinat mărunt informațiile, stările și hop! mă trezesc simțind nevoia să mai bat nițel câmpii despre timp. Ce suntem noi la scara Universului? Niște... nu ...

Un Revelion frumos, perioada Arcușiană a fost minunată, ca de fiecare dată. Cele 5 zile au fost tare frumoase, fiecare în felul ei. Pe 30 plecarea a fost cu întârziere, dar e bine că s-a rezolvat... Până la urmă ne-am găsit toți cei din tura de dimineață în vălenii de Munte. Vulturică săracul avea falca umflată de la măsea... Covrigii din Văleni... și vizitatorii de sh-uri. Noi am ajuns la Arcuș undeva în jur de ora 18. Șocșii și Dominicii au ajuns târziu, cred că după ora 21... Am descoperit că nimeni nu și-a adus laptopul ca să punem muzică, fiecare și-a zis că sigur o să aducă ceilalți. Așa că soluția finală de revelion a fost youtube prin telefon, noroc că avea doamna Magda niște boxe, așa că am avut muzică pe care să de bîțîim de Revelion. Pe 31 ne-am împărțit în două grupuri, mașina Șocșilor, a Baftelor și cea a lui Iulian au vizitat Târgu Secuiesc, iar mașina Pisicilor - Viscri. A fost frumos. Eu am fost la Viscri, mi-a plăcut satul, am prins și un grup mare de urători care c...