BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

vineri, 6 iunie 2014

Pe margine de nor

Un pitic stătea pe margine de nor. Nor negru de furtunnă, pufos ca o pisică flocoasă încrucișată cu un fulg, cel mai fin fulg, apărut din părinți de vată de zahăr. Norul înainta maiestuos și amenințător ca o navă amiral a unei flote de nori, aruncând o lumină filtrat gălbui-cenușie peste lume. Un sfert de cer era încă albastru, iar piticul își conducea norul către azuriul liber. Norul făcea valuri, vălătuci de pufoșenii cenușii cu irizații roșietice, gălbui, violet. Și-a mânat cu pintenii și cu biciul care a strălucit o clipă, a detunat, norul-bidiviu. Pe sub margine de nor alergam ca apucată fugind de primele picături, care promiteau să devină o torențială teribilă, de vară, împodobită cu tunete și fulgere. Cu toate că aveam cun chef nebun să merg agale, pe jos, să văd cât mai bine fulgerele. Dar mi-era și silă să mă facă fleașcă ploaia, mai ales că plecasem imprudent, fără umbrelă, că doar toată ziua a fost senin, soare...
Aproape am terminat în metrou De veghe în lanul de secară, și cum mai aveam doar câteva pagini, am terminat-o acasă. Pe măsură ce o citisem, mi-am dat seama c-am mai început cartea asta o dată, p-nă la un punct, cred că nu m-am prea înebunit după ea sau nu mai știu ce și cum, cert e că de la un punct încolo n-o mai citisem. Inclusiv n-am citit pasajul care explică titlul cărții. Până la urmă mi-a plăcut. Într-un mod oarecum straniu și incomplet, dar mi-a plăcut.
Și așa am terminat veghea în lanul de secară sub o margine de nor amenințător.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails