Încremenită-n piatră rânjește masca falsului zâmbet al vidului zburând imobil sub luciri de curcubee îndepărate, reflectat invers într-o oglindă spartă. ceva sau nimic mascat, fardat și ambalat sub măști ale măștilor puse peste măști mai vechi, iluzii, fum și ceață. Nesățios caută alt sine, ca un cameleon, crezând că-și poate regăsi întâia mască, pe care nici nu și-o mai amintește, dar care-i pare a fi chip adevărat. Se zbate sub povara măștilor confuze, râzînd și plângând cu lacrimi de crododil - roluri în propria-și piesă, unde el e dramaturg, actor, personaj, public și muză. Măști uzate, care în cădere rup din chipul ascuns, pe care nici posesorul nu și-l mai știe. iluzie a unui zbor fără aripi. A unei aripi fără zbor. Iluzionism!
Imaginea provine de aici: http://spartan-chang.livejournal.com/14924.html
Comentarii
(îmi dai voie să-l copiez în folderul meu
"personale rău de tot"?)
Nu mi-o lua în nume de... propriu, dar ilustraţia mă stârneşte
altfel. Adică îmi place prea mult Annoing Orange ca să nu
mă hlizesc la "Hey, Apple!".
Plus că de când cu franco-Hollandezii, sunt mai sensibilă la
aluziile gen cartea homotarotică din faţa homocameleonului.
Fireşte că nu mă supăr dacă ştergi comentariul ăsta,
dimpotrivă!