O zi plină, agitație, nervi, modificarea modificării și muncă până seara târziu. noroc că am avut ideea genială să duc la muncă o pereche de căști și m-am calmat ascultând Bach, Ceaikovski, Brahms. Am scos-o la capăt. Dar, cu agitația mobilizatoare încă în sânge, ca să-o anihilez am luat-o de la pasajul Basarab pe jos până la Domenii. Mă amuză drumurile astea, mereu vezi ceva haios, oameni, câini haioși, chestii. Și ce să vezi, cum mergeam eu în pas alert, mă trezesc filozofând - de la titlul unei melodii până la filosofii grele. Amuzant, de altfel cum zboară gândul în fel și chip de la una la alta și construiește ipoteze.
Dar ce înțelepciuni nemăsurate mi-au trecut prin cap oare? Păi cam așa. Ce mai e frumusețea asta?! Într-o epocă în care toți vor să fie frumoși, minunați, fantastici ca personajele de pe copertele revistelor, ca actorii din nenumăratele filme care fac elogiul frumuseții (fizice, evident) și se chinuie să fie cât mai aproape de modelele lor totul devine superficial (dar oare a fost vreodată altfel?). Publicitate, reclamă, toți "se vând" grație ambalajului colorat, atrăgător. Societate de consum. Timp n-avem, așa că prima impresie contează, frumusețea e monedă, valută forte. Ok.
Și totuși? Dincolo de chestia asta, specifică (cred) mai ales vremurilor noastre, ce mai e și frumuseșea asta? De văzut o vedem. Sunt frumuseți la vederea cărora absolut toată lumea recunoaște - da, e foarte frumos/oasă. Și mai e frumusețea de genul "mie îmi place X, ție nu ți se pare deloc nemaipomenit". Și viceversa. Se mai spune și că frumusețea stă în ochiul care privește. Asta ar fi în cazul al doilea.
Booon. Deci se pare că frumusețea stă și-n obiectul admirației, și-n ochiul, respectiv mintea celui ce privește. E o relație tare alunecoasă, căci deh, câți oameni, atâția ochi care privesc. Și tot atâția subiecți priviți.
Rumegând gânduri de genul ăstora, mai amestecând Aristotei și Socrăței (Platon și Aristotel adunați într-un cercel, semnătură tip old Cațavencu) în toată bulibășeala, zbang! concluzia. Stai c-am uitat-o. A, ba da. Că până la urmă, pentru noi oamenii, frumusețea se definește prin armonie. Frumusețea ar fi o expresie a armoniei. De asta ar fi atât de diferită pentru fiecare... Că armonia, a naibii, depinde de nenumărați factori, și factorii variază de la om la om, etc etc etc. Da, mare gândire, ca să ajung să definesc ceva prin altceva. Acu' definește armonia! Da' am ajus la civilizație, a venit tramvaiu', am fugit să-l prind, prafu' s-a ales de filosofia mea din puțul gândirii.
Oricum nu-mi plac definițiile, că-s limitative. Da' ce, las' că nu-i bai, pot să fac mișto de mine. E nevoie, să nu mă iau prea-n serios.
Comentarii