BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

marți, 12 februarie 2013

Vag


O săptămână horror. Stres la cote înalte. Stres, stres stres. Nervi, nervi nervi. Muncă cât să cazi în cap. Colac peste pupăză, și vreme sucită, sezonul toamnă-iarnă de primăvară, oribil, oribil de trei ori oribil. Am închis toate legăturile cu lumea exterioară, că oricum n-aveam vreme de nimic. Și nici chef. Doar chef să-ți tai venele (metaforic vorbind, of course). Am fost pe pilot automat, toate funcțiile s-au mutat spre îndeplinirea cu maximă acuratețe și iuțeală a tuturor modificărilor și fanteziilor deșănțate ale ze clientului. Vineri seara în fine am dat la tipar toată campania răs-sucită de 1000 de ori. Și-acum funcționez încă la cota de avarie, chit că m-am recuperat nițel hibernând în weekend. Am reușit totuși, duminică, să termin Conjurația imbecililor, care mă deprima și aia în ultima vreme, cu magnificul erou-antierou Ignatius J. Reilly și absurdistanismul situațiilor. Pe alții, amici, prieteni, i-am auzit că au râs cu lacrimi citind cartea, s-au distrat incredibil. Eu m-am întristat M-am și amuzat, dar era genul ăla de râsu-plânsu'. Da, amuzant, grotesc, absurd, dar în esență trist, hopeless amar. Părerea mea. După primele pagini mi-am amintit de ce data trecută când o începusem, tot împrumutată, am citit ce-am citit, mai repede, mai greu, și în cele din urrmă am dat-o înapoi fără să mă fi străduit s-o termin. Cred că mi-o ceruse înapoi Dominic, dar nu m-am chinuit s-o termin, ceea ce mi-e atipic. Am avut și acum fix aceeași senzație de prea. Prea ceva, nu știu exact. O senzație de grotesc, slinos, îngălat, exacerbat, naiba știe, acu' bat câmpii încercând să definesc ceva prea vag. Da' ce-mi place la mizeria asta de internetosferă e că ești ca pe câmp, poti sa strigi, să urli, să zici ce tâmpenii vrei, că nu contează. Poa' să se nimerească careva să treacă prin zonă din întâmplare, oricum nu-i pasă, habar n-are ce căcat te-au apucat pandaliile pe tine, ciudatul ala care zbiară aiurea pe câmp. Unde pui că sunt atâția ciudați care urlă pe diverse câmpuri că e o larmă de nedescris, așa că ne-am învățat să ignorăm bruiajul, interferențele, dăm "ignore" la tot ce nu intră în sfera noastră uzuală. Deci când scriu pe blog e ca și cum aș croșeta în 1 și 0 din biți, făcând modele. Doar că ocupația asta e mai inutilă, e mai rău ca a scrie litere pe apă sau în aer. Este, exisă, are o existență limitată. În absența materiei prime - energia electrică în acest caz - acest jurnal aberant al aberațiilor, gândurilor și stărilor va deveni neant. Este, fără a fi. Impalpabil, ca multe alte chestii. Măcar bucata asta de 1 și 0 (biții jucând x și zero) e tarlaua mea, deși concomitent nu e. Oarecum jurnal, oarecum naiba mai știe ce. Pe când de dependență dătătorul facebook mi se pare, în continuare, o porcărie. Acolo chiar e ca la nebuni. Ca și cum ai fi într-un spațiu imens, ca o gară, în care fiecare strigă, unii vorbesc cu alții peste alții, fiecare încercând să strige mai tare ca celălalt, și e o gălăgie, o microfonie, un bruiaj infernal. Și e încă mai efemer decât blogul. O cacofonie de informații, spamuri, bullshituri, chestii amuzante, stări, gânduri și orice altceva. O cacofonie pe care n-am timp să o descifrez. Că e oricum o lume falsă, semi-existentă, semi-orice. Efemeritate efemeră. Și care consumă timp. Se hrănește cu timp. Și nu produce nimic.

Dar ce spuneam? Da, că am avut o săptămână oribilă. Și că nu mi-am revenit. Și că oricum oricât te chinui să-ți faci treaba bine, tot ceva nu e bine, niciodată, în vecii vecilor. KPI (key indicators of performance) zice, da, ai făcut bine campania, cele x-șpe materiale, daaaar! ai depășit numărul de ore estimate deci și bugetul estimat. Și avem scandal cu clientu'. Și așa că vino tu la judecata de apoi și explică de ce mama naibii s-a întâmplat așa. Mă rog, chestia asta luminoasă urmează. Joi. Ce draguuuuț! Deja am imaginea unei săptămâni minunate.
Bun, deci m-am răcorit nițel scriind biți verzi pe pereți. O molie se tot bîțîie pe-aici, pe lângă monitor. Era o replică dintr-o scenetă, nu mai știu care, unde cineva (o babă cred) zicea de nu'ș cine altcineva că e "ciupit de molii". And so am I.

Mda. Nici nu mai știu în care dintre zilele săptămânii haotice, care parc-a ținut la nesfârșit, am pierdut x vieți, ca la jocuri, mă gândeam aberând, ca de obicei, obosită moartă, pe la 8 seara așteptând troleibuzul spre casă în frig și ceață, că pana mea, halal viață. Care viață, casă-muncănervistresmuncă-casă la nesfârșit? Bună afacere. Perfectă! Așa o stare nașpa n-am mai avut de foarte mult timp. O fi specificul muncii în publicitate? În fine, nu are rost să zgândărim rahatul. După cum spunea un clasic în viață, Dominic pe nume, acum mulți ani, când era depresiv... viața e un căcat; iar clipele frumoase sunt ca muștele verzi de pe căcat.

imaginea e de aici: http://liesma.deviantart.com/art/organized-chaos-160240663

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails