trece vreme, trec ani si ani...
treceam prin vreme cu aripi de ceara.
nu stiam ca-s de ceara. sau stiam, dar parca nu voiam sa cred.
au fost de nadejde in lupta cu singuratatea
dar acum?
de ce se topesc? e canicula, da, dar totusi...
prieteni, aripi de ceara...
isi vad de treburile lor, de vietulicile lor (© Slobi)
de ce le e bine si ce nu, de ce le place, de ce nu,
de calatoriile si berile lor,
daca nu mai figurezi in gandurile lor, asta e
uitarea se asterne repede
dileme reale si pretexte
unele lucruri reveleaza altele
si vezi ca nimic nu e cum credeai
sau e cum stiai, dar nu voiai sa vezi
pana la urma
n-are mare importanta
fiecare suntem valuri separate
dar facem parte din aceeasi mare
suntem doar niste bieti oameni limitati
cu totii
si incercam sa ne ducem viata cumva,
sa ii dam un sens oarecare
ca e mai bine intr-un fel sau intr-altul
nimeni nu stie cu certitudine
fiecare stie sau crede ca stie ce e mai bine
pentru sine
si atat.
pacat ca uneori lipseste sinceritatea
care ar mai lega sufletele intre ele,
lipseste cand e mai necesara
si creaza abisuri imense, minuscule in fapt
dar
fiecare suntem cum suntem
uneori curajosi, alteori lasi,
adica oameni
simpli oameni ca toti oamenii
imperfecti
intoleranti uneori
uneori minunati
contraste
in fiecare dintre noi si probabil multa frica
de ce e ne-nteles, de ce e altfel.
poate de moarte, in esenta?
dar de ce sa ne multumim doar cu ce suntem...
de ce sa ne multumim doar cu cercul nostru caldut si sigur
de ce sa nu acceptam si ce nu ne e confortabil, placut
de ce sa nu acceptam si lucruri care uneori ne ranesc, enerveaza, infurie poate
de ce sa nu crestem
de ce sa nu-i ajutam si pe altii sa creasca?
de ce sa ramanem doar aripi de ceara, oricat de minunat sculptate
si sa nu devenim aripi vii?
ne trebuie doar putin curaj,
sinceritate,
si inocenta de copii.
de ce sa ne fie frica?
Comentarii