Treceți la conținutul principal

avem o realitate. cum procedam


lumea in care traim se compune din multe, multe, foarte multe lucruri. si se poate imparti in multe sub-lumi, sau lumi mai micute. o lume numai a noastra, a gandurilor, a sentimentelor, a ideilor noastre; o lume care include familia, membrii cei mai apropiati, pe care-i vedem zi de zi; o lume a mediului profesional (la serviciu); o lume a prietenilor; o lume a celorlalti oameni cu care interactionam accidental (pe drum, in transport, la ghiseu, la piata etc); o lume a mediului de locuit (asociatia de locatari a blocului, vecinii, administratorul, femeia de serviciu etc); o lume a localitatii in care stam (a orasului, satului, comunei), o lume care reprezinta abstract “tzara“, poporul, societatea cu organizarea sa sociala, cu guvern, parlament, prefecti, ministri si altii; o lume la care ne referim ca la “continentul nostru“, o lume pe care o percepem si mai vag; si o lume a “mapamondului“, “globului pamantesc“, “omenirii“ in general, care e atat de larga si extinsa incat abia daca o putem percepe in intregul ei.
in general, realitatea globala, cea mare, e groaznica, mai-mai sa nu vrei sa traiesti pe lumea asta. Celelalte realitati maricele, de continent, pot fi diferite, mai mult sau mai putin rele. Ei, si avem realitatea tarii in care traim (in cazul de fatza, Romania). E o realitate care contine si bune si rele, preponderent rele, conform imaginii pe care o vedem prin mass-media. In mare parte, parerea romanului despre Romania e ca “e o tara frumoasa, pacat ca e locuita“, “traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul“ etc. Preponderent negativa, deci: guvernare proasta, coruptie, hotie, indolenta, lipsa de spirit civic, marlanie etc. De multe ori se emit sentinte de tipul “suntem balcanizati/tiganizati/fricosi/un popor de rahat“ etc, desi, daca intrebi omul care a emis-o daca se considera asa cum a zis ca “suntem“, recunoaste ca el nu e asa. Bun, deci cam asta e realitatea “mare“. Si ce face omul atunci? Ori incearca sa o ignore, ori sa se implice si sa o schimbe. Or schimbarea unei realitati mari, care in mod clar depaseste puterea unui om, e extrem de dificila... Si poate poti spera ca ai putea schimba ceva in blocul tau, poate in orasul tau, in mod absolut fericit poate chiar in tzara ta... ce poti face pentru lumea intreaga? slabe sanse... si-atunci te opresti la un anumit orizont, unde crezi ca poate poti face ceva pentru a fi mai bine, si faci abstractie de cele de la nivelul superior, amintindu-ti de ele din cand in cand, revoltandu-te, poate, si-apoi dand din umeri neputincios.
Sunt oameni care se limiteaza la primul nivel, la lumea lor personala; sunt altii care se raporteaza la lumea familiei lor; altii care spera ca prin ceea ce sunt pot schimba, in afara de familie, ceva in lumile cu care ajung in contact direct (prieteni, serviciu, bloc, cunostinte accidentale); sunt si cei care spera sa poate schimba ceva in orasul sau in tzara lor; si sunt si cei care isi doresc sa poata face ceva pentru a schimba intreaga lume... oare cum e mai bine? oare e mai bine intr-un fel sau altul? ma gandesc ca, oameni fiind, iar lumea din care facem parte fiind atat de complexa, e cam greu sa tii cont de toate, absolut toate aspectele in fiecare clipa. Adica: cu gandul la binele mondial pe care il visezi, poate uneori scapi din vedere unul dintre celelalte orizonturi, cum ar fi cel al lumii proprii, pe care uiti s-o imbogatesti cu sentimente, cu imagini, cu idei noi... am cunoscut idealisti care erau atat de preocupati de gandurile despre mapamond, despre nedreptati sociale imense, incat erau mult prea sobri, prea seriosi, prea scortosi, apasati de gravitatea pacatelor lumii intregi, si nu stiau sa se bucure de un cantec, de o floare, de o gaza, un animalut haios, de un peisaj superb, de un zambet. Stiu si oameni care ignora realitatea globala si eventual continentala, implicandu-si energia in realitatea tzarii, se informeaza, asculta stiri, analize, incearca sa gaseasca cea mai buna solutie (pe cine sa voteze), dezbat cu aprindere initiativele guvernului si starea societatii romanesti... in ideea ca “familiei mele sa-i fie bine, sa stiu ca reusesc sa o cresc pe fi-mea si ca-i dau tot ce-i trebuie“. La fel de bine cunosc si oameni care sunt convinsi ca nu au cum sa schimbe ceva in tzara, sau in orasul lor, si-atunci incearca sa schimbe in bine mediul apropiat (familie, prieteni, cunoscuti si cunostinte intamplatoare). Si, in fine, sunt si oameni convinsi ca nu pot schimba nimic in lumile exterioare, asa ca le ignora, si se concentreaza exclusiv pe imbogatirea lumii proprii... oamenii spune ca fug de realitate, ca se refugiaza in lumea lor. Dar oare nu toti facem asta, la un nivel oarecare?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş