Treceți la conținutul principal

lumea in care traim... incotro mergem


Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine situatia asta generala, mai ales de-acum (dar si de dinainte) ma tot pune pe ganduri.
Am citit n articole despre asta, de x orientari, dar oricum ar fi nu rezulta nimic bun. Unii zic ca o sa treaca, mai curand sau mai tarziu, altii ca din contra, va duce la un colaps general, care va duce... undeva (spre noua ordine mondiala despre care incepe sa se vorbeasca din ce in ce mai des?). A mai fost si enciclica suspecta a papei referitoare la criza (ce-are de impartit, spiritual vorbind, biserica cu criza?!).
Sistemul e putred, scartaie din toate incheieturile, inca nu miroase a hoit, cred ca e deocamdata in criza. Va scapa pacientul sau va deceda? Banii nu mai au demult legatura cu realitatea, sunt virtuali iar valoarea lor e data de cum trag altii sforile. Creditele tind sa te transforme in sclav... Clasa politica (si de-afara, dar mai ales de la nou) e corupta pana in maduva oaselor si lipsita de orice urma de atribute umane pozitive... Oamenii obisnuiti se zbat in mocirla delasarii si nepasarii, incercand sa se adapteze pentru a supravietui, in loc sa traiasca.
Viata e ca un balet pe un fir de paianjen. De fapt asa a fost dintotdeauna, doar ca acum prapastia de dedesubt e parca mai amenintatoare, mai adanca si mai populata de monstri.
Si ma gandesc ca ma agit degeaba... Spun ca sistemul e de cacat, dar n-am incotro (oare?) si merg odata cu el. Sunt angajata, deci primesc un salariu pentru timpul petrecut la munca si pentru munca prestata in acest timp, salariu din care se duc la stat automat impozitele minunate care hranesc sistemul. Locuiesc undeva, deci trebuie sa platesc pentru asta chirie, intretinere, electricitate, abonament pentru tv si internet. M-a frecat acum cativa ani grija ca ce-o sa fac la pensie, asa ca mi-am facut si o asigurare de viata cu plan de pensie, care trebuie platita si aia. Mai trebuie sa si mananc cate ceva, alimente care si ele trebuie cumparate. Cum m-as putea oare rupe din acest sistem, ca totusi sa pot supravietui?! Asta e intrebarea la care deocamdata nu gasesc un raspuns viabil. Poate sa ma duc in munti, sa traiesc intr-o pestera, precum calugarii? Dar poate si-atunci o sa-mi ceara careva chirie sau impozit, mai stii?! Sau sa ma tziganizez, sa traiesc in satra? Sau sa devin vagabond cersetor? Cred ca daca se implinesc predictiile cele mai sumbre referitoare la deznodamandul crizei, 99% vom deveni vagabonzi muritori de foame, cu casa la purtator din cartoane uzate. Ei, dar daca vine noua ordine mondiala (conform teoriei conspiratiei, orchestrata de bogatii din umbra avizi de putere totala), care cine stie ce o sa aiba de gand sa faca in numele binelui colectiv? ai?
se spune ca “schimbarea regilor - bucuria nebunilor“... ca omul isi inchipuie ca va fi mai bine, si in final se vede ca nu e deloc mai bine, e la fel de rau (daca nu chiar mai rau) dar in alt fel pe care nu l-ar fi banuit (exemple locale la indemana: ‘89, alegerea lui constantinescu, alegerea lui basescu), de unde apar si nostalgiile dupa vremurile trecute si care nu se mai pot intoarce.
Asa, deci din toata balmajeala asta, se pare ca cel mai roz scenariu gri e ala cu “criza o sa treaca“, in care nu se va schimba mai nimic, sistemul va fi cam tot ala, poate cu ajustari minore si totul o sa mearga dupa regulile cunoscute, proaste, dar cunoscute.
Iar scenariul ideal (utopic dupa parerea mea pentru viitorul apropiat si chiar mediu, pentru ca oamenii gandesc cum gandesc si au conceptiile pe care le au) ar fi schimbarea intregului sistem in asa fel incat toata lumea sa aiba de toate, oamenii sa evolueze si sa nu mai ravneasca la a avea mai mult, sa nu mai fie egoisti, sa nu mai doreasca putere, sa inteleaga ca binele fiecaruia in parte e strans legat de binele intregii lumi (oameni + toate vietatile + natura). O utopie.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş