Treceți la conținutul principal

aripi de ceara


trece vreme, trec ani si ani...
treceam prin vreme cu aripi de ceara.
nu stiam ca-s de ceara. sau stiam, dar parca nu voiam sa cred.
au fost de nadejde in lupta cu singuratatea
dar acum?
de ce se topesc? e canicula, da, dar totusi...
prieteni, aripi de ceara...
isi vad de treburile lor, de vietulicile lor (© Slobi)
de ce le e bine si ce nu, de ce le place, de ce nu,
de calatoriile si berile lor,
daca nu mai figurezi in gandurile lor, asta e
uitarea se asterne repede
dileme reale si pretexte
unele lucruri reveleaza altele
si vezi ca nimic nu e cum credeai
sau e cum stiai, dar nu voiai sa vezi
pana la urma
n-are mare importanta
fiecare suntem valuri separate
dar facem parte din aceeasi mare
suntem doar niste bieti oameni limitati
cu totii
si incercam sa ne ducem viata cumva,
sa ii dam un sens oarecare
ca e mai bine intr-un fel sau intr-altul
nimeni nu stie cu certitudine
fiecare stie sau crede ca stie ce e mai bine
pentru sine
si atat.
pacat ca uneori lipseste sinceritatea
care ar mai lega sufletele intre ele,
lipseste cand e mai necesara
si creaza abisuri imense, minuscule in fapt
dar
fiecare suntem cum suntem
uneori curajosi, alteori lasi,
adica oameni
simpli oameni ca toti oamenii
imperfecti
intoleranti uneori
uneori minunati
contraste
in fiecare dintre noi si probabil multa frica
de ce e ne-nteles, de ce e altfel.
poate de moarte, in esenta?
dar de ce sa ne multumim doar cu ce suntem...
de ce sa ne multumim doar cu cercul nostru caldut si sigur
de ce sa nu acceptam si ce nu ne e confortabil, placut
de ce sa nu acceptam si lucruri care uneori ne ranesc, enerveaza, infurie poate
de ce sa nu crestem
de ce sa nu-i ajutam si pe altii sa creasca?
de ce sa ramanem doar aripi de ceara, oricat de minunat sculptate
si sa nu devenim aripi vii?
ne trebuie doar putin curaj,
sinceritate,
si inocenta de copii.
de ce sa ne fie frica?

Comentarii

Anonim a spus…
denisa:este cam de multisor articolul dar eu acum l-am descoperit; este adevarat, chiar prea adevarat; si te simti bine cand afli ca s-a mai gandit si altcineva la lucrurile astea, lucruri care de fapt nu ocolesc pe nimeni, dar care afecteaza mai mult sau mai putin viata fiecaruia dintre noi..mie mi-a placut tare mult..

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş