BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

joi, 1 februarie 2018

Chișinăul de seară. Și Cricova. Și Orheiul vechi.

E un oraș ce îmi amintește de un București de acum 10-15 ani. Dar parcă mai curat decât era Bucureștiul atunci. Tot un oraș 90% comunist, dar cu destule clădiri vechi frumoase. Hoteluri comuniste pustii, în ciuda măreției arhitectonice.




Noi am sta într-un hotel mai puțin falnic, cu un iz postbelic - hotel Chișinău. Zona de intratre, holul, scara monumentală acaparată de plante verzi din abundență dădeau un aspect plăcut. Dincolo de asta, culoarele spre camere imi aduceau aminte cumva de holurile de la Casa Scânteii. Cumva mai drăguț decât la bloc, mai a instituție. Camere care chiar te trimiteau cu gândul la apartamentul bunicii dintr-un bloc comunist (mă rog, ca atmosferă, nu ca detalii). Vechi, dar curat.


Am ieșit la plimbare pe întuneric deja. Am mers cu grupul până la micul arc de triumf de vis-a-vis de clădirea guvernului (sau parlamentului?)  cred. Aici ne-am împărțit care încotro. Marea majoritate au mers la Andy's Pizza, eu, cum nu știam ce e cu ăsta și crezând că e doar pizzerie am decis să merg mai departe și să caut La Plăcinte, că văzusem că exista, din autocar, la venire.


Burnița mărunt, era umezeală dar nu foarte frig. Am mers destul pe jos în noaptea aceea. De la Hotel Chișinău la Parcul Catedralei, unde era Arcul de Triumf, apoi de acolo mai departe, tot pe bulevardul Ștefan cel mare și sfânt până La Plăcinte.
În prima parte erau destui oameni pe stradă, de la parc spre plăcinte deja se mai împuținaseră, iar la întoarcere era pseudo-pustiu, câte unu-doi omuleși rătăciți ici și colo.
Zonele cu magazine erau strălucitoare șii vii dar alternau cu zone întunecate ale unor instituții parcă părăsite - unele minestere și chiar președinția, din cauză că aveau gard și probabil oarece copăcime ce le ascundea și mi-au creat impresia de părăsire așa, pe noapte.
Șoseaua largă, bine luminată, la întoarcere am văzut o mică gașcă de câini vagabonzi ce traversau strada.

Am ajuns și La Plăcinte - am târât-o și pe biata Floricica după mine - doar că... mai era puțin până la închidere și nu mai serveau orice, doar chestii simple, care se pregăteau repede. Am luat câte o salată candă - care conținea și pui suficient de mult, așa că ne-am astâmpărat foamea. Evident am aflat a doua zi de la ceilalți că Andy's Pizza era deschis și mai târziu, și aveau și alte feluri de mâncare nu doar pizza.  Trecând peste asta, La Plăcinte era frumos, mâncarea chiar a fost foarte bună, și până la urmă bine că se închidea la 10, că așa vrând-nevrând am ajuns și noi înapoi la hotel la o oră rezonabilă.


Drumul de întoarcere a fost pe cealaltă parte a bulevardului, căscând gura la clădirile vechi, iar bura se rărise... oamenii se împuținaseră și ei. Dar era plăcut să te plimbi prin oraș. Dus-întors am făcut cam 6 km, văd acum privind pe Google Maps. Și evident acum am descoperit că erau X restaurante și baruri mult mai aproape, inclusiv alt sediu La plăcinte, că era și o Vatra neamului etc. Ei, poate next time. Pentru o posibilă altă viitoare excursie prin Chișinău, mi-aș propune să merg mai mult pe străduțele lăturalnice, căutând cafenele și baruri prin zonele mai vechi. Dar asta e, când nu faci research-ul de la hotel, unde ai wi-fi, când te trezești pe stradă mergi la nimereală, mai întrebi pe unul-altul și faci ce poți.












Excursia la Cricova a fost minunată. Mi-a plăcut mult de tot. A contribuit și ghida noastră, dar nu numai. Mersul cu trenuletul cu viteză prin tunelurile Cricovei, cu opririle în punchte-cheie, diversitatea, informațiile, filmulețul documentar, paharul de șampanie, rătăcirea prin galeriile de depozitare a vinurilor pentru clienți, zona de muzeu, zona cu sălile de degustare, toate au fost fascinante. Iar în camera de unde îți puteai cumpăra suveniruri... nu știai la ce să te uiți mai întâi, ce să îți iei... Eu nu mi-am luat nimic, că aveam oricum o sticlă de șampanie și un vin roșu incluse în prețul turului, iar trecerea graniței cu mai mult de atât nu era ok. Nu reușesc să exprim în cuvinte impresiile de acolo, însă recomand călduros oricui să viziteze cramele Cricova, adică acel orășel subteran în care, la un moment dat, cosmonautul Iuri Gagarin s-a rătăcit în timpul unei vizite oficiale, și a fost găsit abia a doua zi.











Al treilea moment interesant a fost vizita la Orheiul vechi. E impresionant în primul rând geografic, ca așezare, pe spațiul creat de râul Răut, care taie roca calcaroasă și crează o luncă și mai multe promontorii stâncoase pe care se găsesc diverse vestigii. Noi am vizitat doar schitul, mănăstirea Orheiul vechi, coborând apoi în satul Butuceni, dar observ pe hartă că, în funcție de timpul disponibil poți vizita foarte multe obiective diferite.
Satul Butuceni e frumos, iar casele au arhitectură și trăsături aparte față de tot ce am mai văzut până acum. Aproape fiecare casă e frumoasă în felul ei, e rustică, e autentică... Sunt multe pensiuni și restaurante aici, toate foarte frumoase și cu mâncare bună. Noi am atacat plăcintele locale, fiecare cu rețeta diferită în funcție de locul de unde o luai.

luni, 18 decembrie 2017

La vânătoare de nori prin Bucegi

A fost o excursie memorabilă. Asta mai ales pentru că pe un versant, la urcușul dinspre cota 1400 până pe vârful Furnica am avut condiții teribile, iar imediat ce am trecut de vârf și am coborât pe platou, am avut o vreme de vis. Un astfel de contrast nu am mai avut, sau cel puțin nu îmi amintesc. Poate doar după o vreme superbă să se strice brusc, asta da, dar invers, niciodată.

Până la cota 1400 am mers cu autocatul, nimic deosebit deci. Am început urcușul. Deasupra orizontului se vedeau niște mori negricioși, dar soarele își mai strecura raze pe sub ei, într-un mod foarte fotogenic.


Am continuat urcușul, pe jos era uscat, din când în când apăreau bălți mocirloase, dar în rest totul frumos. Apoi, tot urcând, am început să fim asaltați din loc în loc de rafale de vânt rece. Norii păreau tot mai amenințători și mai aproape. Apoi ușor ușor au început să apară urme de zăpadă... Apoi din loc în loc dădeam de zone ușor burnițoase. Apoi vântul rece a devenit prezent în permanență, iar zăpada a devenit și ea o constantă. Pentru că urma să pornim un urcuș ce părăsea drumul forestier, și intram în poteca marcată ce ducea spre cota 2000, am făcut popas pentru echipare. Ne-am înfofolit, blindat cu strășnicie și apoi am pornit în sus, intrând într-o ceață foarte densă și un frig accentuat de vântul puternic și tăios.

A fost o provocare să mergem aproape orbește pe o potecă ce parcă nu se mai termina. Am ajuns în cele din urmă la cota 2000, la telecabină, unde ne-am oprit să ne dezghețăm și să mai halim din provizii. Psihic, la gândul că toată călătoria va fi ca până acum, nu eram chiar veseli. Dar am pornit mai departe. Am urcat vârful Furnica - de la cotă până pe vârf era un fleac, am ajuns imediat și am putut admira sculpturile create de vântul rece pe releul păzit de un vajnic ostaș care ne-a interzis să pozăm. Am plecat mai departe, iar la câțiva pași încolo a fost un moment, câteva secunde, în care ceața-norul s-a împrăștiat spre piciorul pietrei arse și s-a văzut șirul munților. Apoi repede s-a ascuns la loc.
Am început coborârea de pe Furnica, panta aceea luuungă (îmi amintesc cum acum doi ani, prin ianuarie-februarie, urcam acea pantă la finalul unei excursii cu Terra, și a fost așa de solicitantăăăă!) până pe platou. Norii se disipau tot mai des, iar odată ajunși pe platou, nu ne-au mai deranjat nici ceața, nici vântul rece. Acum m-am apucat și eu să mai fac poze, că până atunci nici nu îndrăzneam să dau jos mănușa.





Am pers pe un pinten jnepenos de unde se vedea frumos priveliștea - loc de poze multe și frumoase și de o mică pauză de energizare.

Apoi am pornit coborârea pe piciorul Pietreu Arse, unde soarele ne-a însoțit până la poiana stânii regale.

A fost o coborâre frumoasă, nici măcar grea.
Și pâș-pâș am ajuns la poiana stânii regale.
Cum aveam timp vreo oră până la ora pla care aveam rezervare la restaurantul Cabana Schiori, am vizitat și stânca lui Franz Iozef, apoi am coborât pe poteca regală până la cabana Schiori.




Aici am mâncar gustos și bun - iar unii, din neatenție, și mult - apoi am purces spre București.

Related Posts with Thumbnails