Nici nu-mi vine să cred cum a trecut an, alt an, alt an și s-au făcut 10. 10 ani de muncă în aceeași firmă - e drept, e piesă în două acte, actul 1 superdramatic și traumatizant și actul 2 plin de nesiguranță și schimbări.
Nu îmi vine să cred pentru că până acum cred că am lucrat maxim 3-4 ani într-un loc, media era sub, mai spre 2 ani jumate. Tiparul: vrei să crești salarial, nu îți mai place atmosfera sau parcă ai vrea altceva că te plictisești sau s-a nasolit treaba - depui CV, mergi la interviuri, alegi o variantă și schimbi jobul. Așa cred că, dacă număr, am minim 15 schimbări de job, posibil mai multe. Și jdemii de colaborări pe diverse perioade, mai lungi sau mai scurte.
Și cu toate astea, de vreo 7 am rămas aici. Aproape totul s-a schimbat în jurul meu, tot colectivul s-a schimbat, au tot venit oameni noi, oameni tot mai tineri. Am suferit când cei vechi, de care prinsesem drag, au plecat.
Privind în urmă, era frumos dar suficient de disfuncțional cât să nu fie chiar ok. Pe vremea aceea mă străduiam să mă integrez, să contez, să fim o gașcă. Din strădania asta s-a născut impulsul și curajul de a deveni ghid.
Prin aceleași lentile, acum mă simt destul de lasată la o parte din colectiv, din gășculițe, dar nici nu-mi vine să mă agit și să mă dau peste cap să "intru în gașcă" oricare ar fi aceea.
Disfuncționalități sunt și acum, că sunt sistemice, oamenii trec, problemele rămân... S-a schimbat atmosfera, dar cam atât.
Nu simt deloc că aș conta, că pune careva vreun preț pe faptul că sunt aici de 7 ani în șir (restul până la 10 sunt din prima tură), că îmi fac treabă, că încerc să ajut colegii care nu au experiență în publicitate să înțeleagă mai bine cerințele unui proiect, ce să ceară din prima de la client, să nu intre în panică legat de deadline-uri. Adică, din punctul de vedere al conducerii, mă simt ca și cum sunt luată "for granted". Sigur, n-am un job de importanță vitală, se poate înlocui un dtp cu altul, nu dă faliment firma fără mine, îmi e clar lucrul ăsta. Da' în contextul în care 90% dintre cei din firmă sunt abia la început în publicitate, nu prea știu lucruri și nici nu prea au de unde învăța... mă deranjează că tot efortul de a compensa mereu ce nu știu ei cu ce știu eu ca să nu dăm vreo gherlă e luat ca ceva by default.
Sigur, gânduri. Depinde cum privești lucrurile. Comparația cu festivismul aplicat pentru alții care au făcut 10 ani în firmă nu este bun. Nici cu laudele și bucuria afișate pentru cei care au făcut 1 an sau 2 ani în firmă. Totul pornește însă de la o simplă observație.
10 ani și o postare pe fb care i-au bulversat pe amicii de călătorii, că nu au înțeles dacă era ziua mea de naștere sau pentru ce se zicea la mulți ani. E drept, a fost o postare cu suflet, nimic de zis.
Cred că din cauză că nu mai pun preț pe efemeritatea vorbelor și sentimentelor de pe rețelele de socializare mi se pare așa. Dar ultimele 6 luni mi-au arătat că, dacă nu mai postezi, dacă nu te văd, oamenii te uită. Te uită oricum, dar dacă nu le mai apari în feed, dacă nici nu mai ai activități comune, pieri din memoria lor. Nu, nu a tuturor. Unii își mai amintesc de tine în câte o ocazie. Unii, și mai puțini, ți-o mai și spun. Dar, cu cât trece timpul și cu cât mai mare este absența ta din mediul lor cotidian, cu atât mai mici sunt șansele să se gândească la tine.
Îmi spuneam la un moment dat că mă pricep la a mă face dispărută fără să observe lumea. De pe la petreceri unde nu mă simt în elementul meu, de la ședințe, de pe unde vreau să nu fiu acolo. Doar că na, sunt și locuri și momente când nu vreau să mă simt ca și cum nu exist sau nu contez. Dar asta e la mine, aici eu am de descoperit și învățat să folosesc magia în sens invers.
Comentarii