Mi-am pierdut exercițiul de a scrie de câte ori îmi tuna și mă apucă pofta de a filosofa sau de a îmi pune în scris niște trăiri sau păreri sau doar să scriu în jurnal ce am mai făcut.
Poate voi relua, poate nu.
Nu știu de ce, dar am impresia că sunt într-un moment de cumpănă. Viața se întâmplă, totul se schimbă. Acum ceea ce am construit fir cu fir de câțiva ani stă sub semnul schimbării nedorite și neașteptate. Nu îmi e prea clar ce cale voi alege, opiniile specialiștilor sunt diferite, și deciziile sunt la mine. Am doar nevoie să îmi ascult... ființa, inima, viața ca să fiu împăcată cu mine. Și nu e ușor. Mintea, rațiunea dau o soluție. Doar că... mi se pare că restul ființei nu e chiar de acord. Am nevoie sa mă distanțez și să privesc lucrurile ca pe un tablou.
*
Învăț, sau mă rog, îmi iese uneori, să am răbdare și mai ales încredere.
Ultima lecție a fost în excursia în Muntenegru și Kosovo. O lecție în două acte (poate mai multe, dar la restul am picat).
Prima a fost momentul în care s-au produs accidentul în grupul care cobora de pe vârf și m-a sunat Andrei. Eram în Muntenegru, parte din grup în jurul lacului Cerno Jezero, în apropiere de autocar, parte din grup pe munte, cu un om accidentat. Trebuia să anunț incidentul la salvamontul lor, ca să trimită o echipă. Andrei mi-a spus sa caut un ranger. Singurul pe care îl văzusem era lângă casuța unde se vindeau biletele de acces, și nu înțelegea mai deloc engleză. Am apelat la personalul restaurantului, care mai rupea ceva engleză, l-au chemat pe șeful de restaurant și cu ajutorul și traducerea lui am reușit să anunț incidentul, iar un pic mai târziu le-am trimis și localizarea pe hartă a zonei unde era persoana accidentată.
Apoi au urmat ore lungi, după ce Andrei a decis să trimită jos spre noi restul grupului iar el să rămână acolo așteptând intervenția salvamontului. Estimarea lui inițială asupra orei la care urma să ajungă grupul a fost mult depășită, oamenii mai noi din grup erau stresați și agitați. Atunci a fost un moment de cumpănă. Să mă agit, să mă panichez, încercând să capăt control asupra unei situații care nu depindea nicicum de mine? Sau să îmi dau seama că Andrei a luat cea mai bună decizie și că cei ce coborau sunt în siguranță, să am încredere, răbdare și pur și simplu să aștept, chiar dacă nu mai aveam nici o veste și oamenii întârziau și se lăsa seara și parte din grup voia de la mine vești, estimări, explicații? În mod ciudat, am fost destul de liniștită. Am avut câteva momente în care mă gândeam să sun la ambasadă sau mai știu eu pe unde, dar mi-am dat seama că agitația nu ajută. Aveam doar nevoie de răbdare ca oamenii să ajungă și încredere că cei desemnați de Andrei îi vor aduce pe restul cu bine. Și că și Andrei se va descurca, și că salvatorii montani muntenegreni vor ajunge la ei.
Am văzut elicopterul, a durat o eternitate până când a plecat hotărât (după zeci de ture prin căldarea de sub Bobotov Kuk) și atunci am fost convinsă că a preluat persoana accidentată. Peste vreo oră, timp în care tensiunea în grup creștea, au ajuns obosiți, însetați, prăfuiți și cei care coborâseră. Cu vestea că și Andrei cobora, după ce predase victima, împreună cu o fată din grup care avea pregătire medicală, și că erau la maxim o oră în urma lor.
A doua lecție a fost mult mai banală. Camera în care am fost cazată în Budva era la mansardă, avea aparat de aer condiționat care însă nu răcea. În prima noapte am suferit grav de căldură, am dormit cu geamurile deschise dar degeaba. Colega de cameră mă pistona să fac ceva. Dimineața am vorbit la recepție, fata a notat camera și problema. Am mai avut înainte de a pleca un drum în cameră și am găsit acolo un nene care butona telecomanda de aer, l-am salutat, am luat ce îmi trebuia și am plecat. Mai târziu, colegele de pe palier s-au întâlnit cu el când plecau din camera lor și le-a zis ceva de genul că e nevoie să schimbe complet aparatul. Am plecat în activitățile zilei și spre seară ne-am întors. Situația era neschimbată. Colega de cameră s-a cam enervat la gândul că mai dormim iar în aceleași condiții, și că mai sunt încă 4 nopți! Am mers la recepție, acum l-am găsit pe acel nene acolo. Nu din prima, am așteptat ceva până a apărut. Colega mă pistona să vorbesc eu, că ea nu se descurcă cu engleza. Am vorbit, omul a recunoscut că nu s-a rezolvat, mi-a spus că vorbise la telefon cu tehnicieni care îi promiseseră că vin azi, dar că nu sosiseră încă. În caz că nu vin până mâine, mi-a promis că ne schimbă camera. Am zis ok iar în timp ce urcam cele 5 etaje i-am tradus și colegei ce am vorbit. Ea s-a enervat iar, că de ce nu am bătut cu pumnul în masă să îmi dea altă cameră și gata, fără alte discuții. Ok, zic, eu am vorbit ce am vorbit, du-te tu și zi-i tu că mort-copt să ne dea altă cameră. M-am enervat și eu un pic că voia să mă facă să mă comport altfel decât sunt eu. Peste juma de oră apare colega, tot prin intermediul altcuiva din grup vorbise cu el că vrea altă cameră, omul i-a zis că întelege situația, dar că nu are până mâine nici o cameră liberă. După ce s-a calmat și ea i-am transmis și lui Andrei situația, ca să știe. Ziua următoare tot așa când plecam au venit meșterii, eram fericită că se rezolvă. N-am fost chiar așa, aparatul era defect, n-am mers să îi pună freon, deci era la fel. Obosite după o zi caniculară ne-am dus să îi batem obrazul. La recepție era închis, dar l-am găsit pe WhatsApp, n-a comentat nimic, ne-a dat altă cameră, care era super lux față de ce avuseserăm, cred că era și în altă categorie de preț, nu știu.
Ca o concluzie personală, am încercat să nu judec oamenii, să am încredere că lucrurile se pot rezolva cu binișorul, fără presiuni și nervi. Și că uneori oamenii, dacă le dai ocazia, te ajută, dacă spui clar care e problema, sau exact care e ajutorul de care ai nevoie. Un pic de încredere, dar și fermitate.
A, și faptul că, deși uneori cineva te stresează, e bine să înveți câte ceva de la acea persoană. Dacă nu insista atât colega, dacă eram singură în cameră, cred că aș fi dormit cele 5 nopți în căldura sufocantă de la mansardă, fără să mă gândesc că merit condiții de un anumit nivel, că e cazul să insist ca hotelul să găsească o rezolvare. Banal, dar nou pentru mine.
Comentarii