Săptămâna asta a fost tare sucită. Și la fel toată lumea. Inclusiv eu, nimic de zis.
De la un minut la altul pai pica un plan, se mai schimba o chestie, se amâna, se anula sau se suprapunea ceva, în orice caz nimic nu mergea lin.
Și ata îmi dădea o stare agitată, nemulțumită, grrrr. Cu scurte momente în care îmi dădeam seama că stai așa, ba nu e treana mea, ba e agitație provenită de la agitația altora, ba aia e, degeaba te enervezi că oricum nu depinde de tine. Apoi un soi de liniștire. De fapt, aia e, planurile se schimbă, și de cele mai multe ori nu din cauza mea. N-am control și nici n-am de ce să am. Nervozitatea îmi țopăia în cap doar pentru că priveam la ce NU mai pot face (deși aș fi vrut). Dar nu vedeam ceva mai important: faptul că, picând planul ăla, s-a eliberat timp sau loc pentru altceva. Pot alege să fac altceva. E o șansă să bag în program ceva ce nu încăpea. Să reordonez niște priorități, în funcție de ce este, nu de ce nu mai este.
Că da, timpul e limitat și n-ai cum să faci tot ce vrei. Dar iată, când se prăbușește un plan, oricât de important sau plăcut sau mai știu cum ar fi fost, apare o breșă. Un loc unde poți înlocui ceva. Tadaaam. Doar să nu pierzi timpul gândindu-te ce nu s-a putut face.
Da, sunt și eu ipocrită, că vorba aia, vrem schimbare, să fie mai bine, mai nuștiucum, daaar... să nu se schimbe nimic... decât pe ici, pe colo... prin părțile esențiale... Păi bine, dar ce crezi tu, ca să se schimbe ceva, trebuie să iasă din scenă ceva! Nu ce ai vrea tu, dacă ar fi să alegi, nu, te ajută viața, schimbă ea cărțile, bagă o pandemie, bagă o schimbare de plan majoră. Iar noi ne plângem că nu mai e ca înainte, în loc să ne bucurăm că s-a făcut loc pentru altceva, că în fine, e loc, e timp pentru altceva. Sau poate și restul lumii e ca mine și nu vede pădurea din cauza copacilor?! Well... oameni suntem și deprinderile (fie ele bune sau rele) mor greu.
Comentarii