Treceți la conținutul principal

Antagonic

După examenul de la cățărare eram obosită.
 
După rateul de la jumătatea primului traseu mă dureau difuz mâinile. Senzația de la cățăratul pe stâncă e cu totul altfel față de cățăratul la sală. Toate denivelările, chestiile pe care nu le vezi, zăpăceala când ți se zice să muți piciorul stâng dar tu ești cu greutatea pe el și pur și simplu nu-ți dă prin minte să pui dreptul lângă stângul ca apoi să muți stângul și din asta ești dezechilibrat, obosești și nu mai știi ce să faci, că n-ai cum să te odihnești ca să gândești și na, te dai jos cu un gust amar, of, n-am putut.

 Pe urmă când dai restanța pe celălalt traseu ești mult mai nesigură decât dacă o porneai acolo din prima și oricum ești mai obosită, te chinui, nimic nu merge lin, te gândești la diversele sfaturi primite la sală de la instructori, îți vin în minte alea cu genunchii flexați și mâinile întinse, dar acum ți se strigă ridică-te pe picior, îndreaptă genunchii, tot îți alunecă ba un papuc ba altul, ba simți că mâna nu te prea ține, confunzi dreapta cu stânga, în fine, până la urmă termini traseul iar corpul parcă nici nu-i al tău, se simte încordat și dureros. Când te trezești că s-a terminat chinul nici nu-ți vine să crezi, te bucuri, dar cam chinuit, iar coborârea e o bucurie.

Ajunsă acasă abia așteptăm să fac un duș, apoi toată oboseala de stres, de efort și de stat în mașină s-a dezlănțuit și m-am târât în pat, așteptându-mă să cad într-un somn vecin cu leșinul. Surprinzător, nu. Senzații de cățărare, gânduri, nemulțumire, un fel de dezamăgire, chestii mai mult nasoale se învârteau ca un stol de ciori iarna peste oraș făcând larmă. Apoi într-un final m-am întrebat: dar eu cum mă simt de fapt? Dincolo de păreri, dureri gânduri? Și, surpriză majoră: de fapt mă simțeam bine. Aveam în corp senzația difuză dar plăcută ca de după orice tip de efort intens urmat inevitabil de relaxarea din mușchi. Da, mă simțeam bine, chiar foarte bine, deși mintea mă tot certase până atunci că nu m-am descurcat bine, că m-am dezamăgit, că alții au fost dezamăgiți sau au avut o părere proastă, că mă doare capul, că mă dor mușchii, că totul e de căcat. Ei bine, mintea greșea, zicând ce-ar trebui să simt. Eu dimpotrivă, de fapt mă bucuram că am făcut asta, deși a fost greu, dificil, chiar dureros.



Odată lămurită treaba și amuțită mintea care tot cobea a dispărut și starea nasoală, și starea de sfârșeală, ba și durerea de cap. Ba mi-a revenit și energia. Poate pentru că nu se mai contrazicea inutil mintea cu realitatea simțită de fapt irosind aiurea puțină energie rămasă? Foarte bizar?! 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

draci de mare

A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!

Pasul Rotunda și cabana Croitor. Și camparea la Lala Mică

După o zi lungă pe drumuri (am pornit pe la 9 din București cu 3 mașini și am ajuns pe înserate la destinație, mergând pe partea cu Moldova - am fost nițel terorizată când mi-am dat seama că mergem tot pe drumul pe care a fost accidentul lui Alex) am ajuns la Cîrlibaba, de unde se făcea drumul spre pasul Rotunda. Am bâjbâit foarte puțin și am găsit urcările spre cabană. Se ajunge cu mașina. Era destul de plină cabana, dar băieții vorbiseră deja și știam că avem locuri în anexă iar în rest ne bazam pe corturi. Vestea bună a fost că mai era liberă o cameră în cabană, în care intrai din sala de mese. Pot spune că a fost de-a dreptul boierie. Cabanierul e un nene de treabă, ne-a  ajuat cu informații, ne-a adus și lemne pentru focul de tabără - am făcut focul în afara cabanei, pe vatra deja amenajată, înconjurată de băncuțe, care ne-au servit și de masă pentru prima noastră masă de drumeți cu conserva în spinare. Până am fiert apa pentru supe s-a lăsat și întunericul și cabanierul ne

Călătorii cu Terra Incognita

De vreo un an jumate, ba chiar mai mult - de prin septembrie 2014 - am început să merg în excursii cu Terra Incognita . Am fost şi în excursii de o zi, şi de două, și de trei, am fost şi la teatru, şi la muzee, la operă... Am şi ratat multe excursii, că-s multe, ai de unde alege, numai timp şi bani să ai . Despre ele am scris la momentul respectiv, se găsesc pe blog la căutare după "Terra". Până să dau de ei, prin Elena, habar nu aveam că există astfel de grupuleţe care se organizează pentru excursii. Ar fi un soi de ieşiri cu prietenii pe care încă nu-i cunoşti. Da, pentru că inevitabil, dacă nu eşti asocial sau antisocial, te împrieteneşti măcar cu câţiva oameni. Aşa a fost pentru mine şi Elena în prima excursie. O ştiam doar pe ea, ea îl ştia oarecum, mai mult din auzite, ca prieten de familie, pe Răzvan - organizatorul principal. Şi prima excursie a fost în Ciucaş, la Cabana Ciucaş. Cu un pic de urcare pe drum forestier până la cabană şi cu urcat apoi pe vârful Ciucaş