O perioadă relativ aurită. Nu prea știu de niciunele, merg așa înainte oarecum ca bețivul, dacă suflă vântu' dintr-o parte o iau încotro mă duce, dacă văd o floricică sau nuș'ce, mă duc încolo, unde pare ceva interesant...
În definitiv, oricum nu mai urmăresc nicio direcție, am adoptat, încet-încet, un non-sistem de a nu-mi propune nimic în special, ci de a mă bucură pur și simplu de drum, de ce se ivește, de surprize, de ce este, de ce nu este... Parcă apreciez mai mult clipa prezentă - nu mereu, ți-ai găsit! - și încerc să nu mai aștept să se întâmple cine știe ce ca să fie (sau să fiu) cine știe cum...
A fost o săptămână în care Pastelul s-a mutat în casă nouă. Frumos, interesant. Casa îmi place mult, suntem mai aerisiți, avem perspectivă mai largă de pe balconul-terasă. Străduțe pitorești, haos arhitectonic, vile și ruine, oameni fel de fel, căței, pisici, ciori, pescăruși, miere, ai ce vedea. Spectacolul cerului cred că îmi place cel mai mult - ba un apus, ba niște nori luminați spectaculos, mereu e ceva.
Pauză de escaladă, instructorul plecat la ski, drept care ba am gătit, ba am ieșit la alergat... Duminică am mers cu colegii de la cursul de ghizi la altă sală de escaladă, la Galactic, și a fost foarte amuzant, am învățat să filez și cu gri-gri-ul... Câteva zile foarte calde, ca de final de martie, nicidecum ca un ianuarie-februarie, am auzit și triluri de păsărele, se văd muguri...
Armonie, cu ușoare și vagi momente mai tulburi. Mă ghidez după armonie, să nu pun zăgazuri, e interesant cum curg toate, cum se schimbă fără a se schimba... Când ceva doare e semn că abordez viața cumva greșit, că refuz să înțeleg ceva, că am ceva de înțeles și schimbat... E interesant cum, mergând așa din aproape în aproape cu trial and error uneori ajungi să înțelegi chestii la care nici nu te-ai fi gândit. Cea mai mare realizare recentă e că am început să mai trec peste jenă de a refuza de jenă oameni care îmi plac dar care vor de la mine lucruri care pe mine nu mă interesează sau consider că nu-mi folosesc... Cumva am început să mă ascult pe mine și să nu mai fac lucruri pentru alții sau pentru că trebuie sau pentru că ceilalți (oricare ar fi ei și oricât de dragi) cred că ar trebui. Constat că nu-mi vine simplu, dar când reușesc chiar e ce trebuie și se dovedește mult mai ușor decât credeam inițial. Și rezultatele sunt de cele mai multe ori neașteptate, ba chiar în bine. Mare vorbă asta "fii tu însuți"...
În definitiv, oricum nu mai urmăresc nicio direcție, am adoptat, încet-încet, un non-sistem de a nu-mi propune nimic în special, ci de a mă bucură pur și simplu de drum, de ce se ivește, de surprize, de ce este, de ce nu este... Parcă apreciez mai mult clipa prezentă - nu mereu, ți-ai găsit! - și încerc să nu mai aștept să se întâmple cine știe ce ca să fie (sau să fiu) cine știe cum...
A fost o săptămână în care Pastelul s-a mutat în casă nouă. Frumos, interesant. Casa îmi place mult, suntem mai aerisiți, avem perspectivă mai largă de pe balconul-terasă. Străduțe pitorești, haos arhitectonic, vile și ruine, oameni fel de fel, căței, pisici, ciori, pescăruși, miere, ai ce vedea. Spectacolul cerului cred că îmi place cel mai mult - ba un apus, ba niște nori luminați spectaculos, mereu e ceva.
Pauză de escaladă, instructorul plecat la ski, drept care ba am gătit, ba am ieșit la alergat... Duminică am mers cu colegii de la cursul de ghizi la altă sală de escaladă, la Galactic, și a fost foarte amuzant, am învățat să filez și cu gri-gri-ul... Câteva zile foarte calde, ca de final de martie, nicidecum ca un ianuarie-februarie, am auzit și triluri de păsărele, se văd muguri...
Armonie, cu ușoare și vagi momente mai tulburi. Mă ghidez după armonie, să nu pun zăgazuri, e interesant cum curg toate, cum se schimbă fără a se schimba... Când ceva doare e semn că abordez viața cumva greșit, că refuz să înțeleg ceva, că am ceva de înțeles și schimbat... E interesant cum, mergând așa din aproape în aproape cu trial and error uneori ajungi să înțelegi chestii la care nici nu te-ai fi gândit. Cea mai mare realizare recentă e că am început să mai trec peste jenă de a refuza de jenă oameni care îmi plac dar care vor de la mine lucruri care pe mine nu mă interesează sau consider că nu-mi folosesc... Cumva am început să mă ascult pe mine și să nu mai fac lucruri pentru alții sau pentru că trebuie sau pentru că ceilalți (oricare ar fi ei și oricât de dragi) cred că ar trebui. Constat că nu-mi vine simplu, dar când reușesc chiar e ce trebuie și se dovedește mult mai ușor decât credeam inițial. Și rezultatele sunt de cele mai multe ori neașteptate, ba chiar în bine. Mare vorbă asta "fii tu însuți"...
Comentarii