Mă gândeam iar la fel de fel de chestii, toate legate de diverse momente sau întâmplări, sau trăiri din ultima perioadă...
Importanța relativă a lucrurilor... Uneori ne stresăm foarte tare pentru ceva, acel lucru devine extrem de important în ochii noștri, lucruri de genul bani, sau să avem dreptate, sau să facem ceva, să obținem ceva... atât de mult încât asta ne consumă, ni se învârte în minte mereu ca un carusel din care nu putem ieși... Poate fi vorba de a câștiga niște bani de care avem musai nevoie sau de a obține o anume schimbare în lume, sau de a avea dreptate în trafic... Faptele, nevoile, ambițiile ne prind într-o lume mică, unde problemele capătă dimensiuni impresionante... Dușul rece îl reprezintă o deconectare totală de la această lume mică. Undeva în natură, fără conexiune cu lumea stresantă, brusc îți dai seama cât de mici suntem în relația cu lumea întreagă, cu universul nu mai zic, și cât de importante sunt de fapt la scară reală problemele, temerile, ambițiile noastre... Și ar mai fi o modalitate de a simplifica problemele care par foarte grele, complicate și fără ieșire (nu știu dacă funcționează și la alții, la mine au efect)... să îți imaginezi (și să simți) că trecutul e în spate, nu mai există, e praf și pulbere împrăștiat de vânt și spălat de ploi... că ești tu acum, în prezent, cu tot ce ești și ce gândești și simți acum, fără nimic legat de trecut... și fără vreun gând legat de viitor, fără vreo proiecție despre ce și cum ar trebui să fie. Să fii pur și simplu doar în prezent. Și să vezi ce vezi din acest prezent, aici și acum. Multe lucruri se văd altfel așa.
Mai măcinam niște gânduri care se activează din când în când, de fiecare dată când văd cum apar sau ce efecte are o comunicare parțială, incompletă - miscommunication. Din câte mi-am dat seama, apare când părțile implicate comunică parțial, dar mare parte a informației lipsă e considerată de una sau de fiecare dintre părți ca fiind de la sine înțeleasă. Dar pentru fiecare partea „de la sine înțeleasă” e alta, și în 99% dintre cazuri cealaltă parte nu e fix în același film și lucrurile NU sunt de la sine înțelese. Și așa fiecare înțelege ceva mai mult sau mai puțin diferit, deși fiecare e convins că a înțeles exact același lucru... doar că mai târziu se dovedește că nu era chiar așa, eventual se și supără unii pe alții că de ce zici sau faci cutare deși am stabilit cutare chestie... Și de fapt fiecare a fost de bună credință, dar fiecare a înțeles ceva diferit. Asta am văzut deseori, și am conștientizat-o mai ales la cursul de ghid, unde ni s-a atras atenția în mod special asupra acestui fapt, pentru că oriunde e vorba de comunicare între oameni pot și vor apărea diferențe în modul de a înțelege ceva, în modul de a interpreta și în modul de a nu fi atent la anumite detalii. Cumva, niciodată nu e bine să te gândești că ce vrei să spui e de la sine înțeles, mai bine te repeți, sau reformulezi, sau ceri confirmarea, pentru a micșora posibilitatea unei miscommunication.
În altă ordine de idei... Vise uimitoare. Revelație sau un hocus-pocus al minții care caută explicații logice pentru lucruri ilogice?! Orice este posibil. Oricum ar fi, ceva s-a schimbat, poate am înțeles ceva, poate unele lucruri s-au limpezit. În orice caz este bine. Teama de a te arăta vulnerabil/ă... de a nu fi rănit... Sentimente general umane, foarte, foarte umane și de înțeles. Nici măcar nu pot să zic că eu nu le-aș avea. Pacă s-au mai diminuat de la o vreme, de când încerc să nu țin cont nici de trecut nici de viitor (pentru că de nu există), dar whatever, nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin, nu-s mai cu moț, I am a human și am defecte căcălău, deseori greșesc în fel și chip... Încerc să nu judec nici pe altul și să nici nu mă judec pe mine când îmi dau seama că am dat-o de gard cumva... încerc să mă înțeleg, să văd cum și de ce am greșit... și ce pot face să repar, ce pot face să fie bine...
Iar în caz că nu era o născocire a minții mele... Și eu.. Iar dacă era o născocire... oricum nu cer nimic. Accept ceea ce este.
Importanța relativă a lucrurilor... Uneori ne stresăm foarte tare pentru ceva, acel lucru devine extrem de important în ochii noștri, lucruri de genul bani, sau să avem dreptate, sau să facem ceva, să obținem ceva... atât de mult încât asta ne consumă, ni se învârte în minte mereu ca un carusel din care nu putem ieși... Poate fi vorba de a câștiga niște bani de care avem musai nevoie sau de a obține o anume schimbare în lume, sau de a avea dreptate în trafic... Faptele, nevoile, ambițiile ne prind într-o lume mică, unde problemele capătă dimensiuni impresionante... Dușul rece îl reprezintă o deconectare totală de la această lume mică. Undeva în natură, fără conexiune cu lumea stresantă, brusc îți dai seama cât de mici suntem în relația cu lumea întreagă, cu universul nu mai zic, și cât de importante sunt de fapt la scară reală problemele, temerile, ambițiile noastre... Și ar mai fi o modalitate de a simplifica problemele care par foarte grele, complicate și fără ieșire (nu știu dacă funcționează și la alții, la mine au efect)... să îți imaginezi (și să simți) că trecutul e în spate, nu mai există, e praf și pulbere împrăștiat de vânt și spălat de ploi... că ești tu acum, în prezent, cu tot ce ești și ce gândești și simți acum, fără nimic legat de trecut... și fără vreun gând legat de viitor, fără vreo proiecție despre ce și cum ar trebui să fie. Să fii pur și simplu doar în prezent. Și să vezi ce vezi din acest prezent, aici și acum. Multe lucruri se văd altfel așa.
Mai măcinam niște gânduri care se activează din când în când, de fiecare dată când văd cum apar sau ce efecte are o comunicare parțială, incompletă - miscommunication. Din câte mi-am dat seama, apare când părțile implicate comunică parțial, dar mare parte a informației lipsă e considerată de una sau de fiecare dintre părți ca fiind de la sine înțeleasă. Dar pentru fiecare partea „de la sine înțeleasă” e alta, și în 99% dintre cazuri cealaltă parte nu e fix în același film și lucrurile NU sunt de la sine înțelese. Și așa fiecare înțelege ceva mai mult sau mai puțin diferit, deși fiecare e convins că a înțeles exact același lucru... doar că mai târziu se dovedește că nu era chiar așa, eventual se și supără unii pe alții că de ce zici sau faci cutare deși am stabilit cutare chestie... Și de fapt fiecare a fost de bună credință, dar fiecare a înțeles ceva diferit. Asta am văzut deseori, și am conștientizat-o mai ales la cursul de ghid, unde ni s-a atras atenția în mod special asupra acestui fapt, pentru că oriunde e vorba de comunicare între oameni pot și vor apărea diferențe în modul de a înțelege ceva, în modul de a interpreta și în modul de a nu fi atent la anumite detalii. Cumva, niciodată nu e bine să te gândești că ce vrei să spui e de la sine înțeles, mai bine te repeți, sau reformulezi, sau ceri confirmarea, pentru a micșora posibilitatea unei miscommunication.
În altă ordine de idei... Vise uimitoare. Revelație sau un hocus-pocus al minții care caută explicații logice pentru lucruri ilogice?! Orice este posibil. Oricum ar fi, ceva s-a schimbat, poate am înțeles ceva, poate unele lucruri s-au limpezit. În orice caz este bine. Teama de a te arăta vulnerabil/ă... de a nu fi rănit... Sentimente general umane, foarte, foarte umane și de înțeles. Nici măcar nu pot să zic că eu nu le-aș avea. Pacă s-au mai diminuat de la o vreme, de când încerc să nu țin cont nici de trecut nici de viitor (pentru că de nu există), dar whatever, nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin, nu-s mai cu moț, I am a human și am defecte căcălău, deseori greșesc în fel și chip... Încerc să nu judec nici pe altul și să nici nu mă judec pe mine când îmi dau seama că am dat-o de gard cumva... încerc să mă înțeleg, să văd cum și de ce am greșit... și ce pot face să repar, ce pot face să fie bine...
Iar în caz că nu era o născocire a minții mele... Și eu.. Iar dacă era o născocire... oricum nu cer nimic. Accept ceea ce este.
Comentarii