Simțeam nevoia de o drumeție la munte, deja trecuse cam mult timp de când nu mai văzusem muntele... Practic din Macedonia, când am urcat pe Magaro. În perioada asta au tot fost anunțate ture mișto, greu era mai mult să te hotărăști unde să te duci. Când mi-am limitat opțiunișe la ture de o zi s-a mai simplificat treaba. Iar o tură în Piatra Craiului, mai ales undeva unde n-am mai fost, era de nerefuzat.
S-a nimerit să fie pe 7 iulie, când s-a decis și Vali să-și serbeze ziua. M-am felicitat că n-am ales o tură de două zile, așa c-am făcut un combo drumeție + beție after.
Cum toată săptămâna a fost ploioasă, am fost cu morcovu'. Pe vineri, când dădeau prognoză nașpa, cu ploaie strașnică mai ales la munte am zis ok, aia e, mă impermeabilizez la maximum și mă duc oricum.
Și bineînțeles că n-a fost dracu' atât de negru și nici ploaia așa de groaznică. Ba chiar acolo, la Zărnești - Plaiu Foii a fost cu mult mai bine ca în București. La plecare am avut soare (e drept că din cauza asta a fost o zăpușeală de parcă făceam drumeție în saună), am mers o bucată de drum prin poieni și fânețe la poalele muntelui, până la Colțul Chiliilor. Am recunoscut parte din traseul făcut acum j'de mii de ani cu Cristina și Mireluța de la Corint, când am mers noi așa frumos prin Crăpătură până în Șaua Crăpăturii, de unde se vedea fantastic de frumos... Chiar mă gândesc că nu știu din ce cauză, până acum nicun grup de drumeși dintr-ăștia pe care îi urmăresc eu n-am făcut vreo excursie cu urcare prin partea asta, deși e super spectaculos.
Când am ajuns aproape de Colțul Chiliilor cerul s-a acoperit cu nori translucizi, dar încă neamenințători. Când să plecăm începe să picure. Și mai și tuna.
Ei, îmi zic, asta e, îmi pun suprapantalonii, că pe urmă e mai complicat dacă se pornește ploaia în plină urcare. Zis și făcut. Bineînțeles că am făcut extrasaună, dar na, pe de altă parte mi-a prins bine mai târziu, cînd pe la jumătatea urcării a început de-adevăratelea ploaia.
Și deci începurăm urcarea. Acu urcarăm, nu glumă. Nu cine știe ce greu, dar susținut. Și cum ziceam, la un moment dat a și început ploaia. Am urcat prin ploaie resemnați. Partea amuzantă e că la cinci minute de refugiul Diana ploaia s-a oprit complet. Iar când am ajuns, a ieșit și soarele.
Așa că la refugiu am apucat să ne uscăm, să halim, să facem poze. Andrei ne-a dus și la punctul de belvedere de unde se vedeau superb Turnurile Dianei. Aveam vedere spre cealaltă parte a muchieu pe care era refugiul - peisaj cu nori de toate felurile și pini și stânci.
Apoi am pornit să coborâm. Traseu tot așa, necunoscut mie. Aveam coborâre pe Valea urșilor. Pe coborâre am avut mai multe ture mici de ploaie, care ne-au „ajutat” mult la coborârea pe grohotiș. Care a fost extrem de solicitantă și cam hard-core. Noroc că erau și ceva copaci pe traiectorie, altfen la naiba, coboram târâș. Drept care am făcut și febră musculară (eu care nu mai fac demult febra musculară la picioare... la cât alerg...) de la acestă coborâre.
La un moment dat am făcut pauză de regrupare într-o zonă mai plată. Și din nou soarele ne-a zâmbit printre frunze. Și ne-a însoțit tot restul coborârii, care de acolo a fost mult mai lină.
Am intrat într-o zonă de potecă pe lângă un râuleț, frumos, cu iarbă verde, care ne-a dus mai jos prin niște poieni străjuite de arbori și cu o vedere minunată asupra crestelor stâncoase ale Craiului. Soarele ne zâmbea difuz, strălucind în frunze.
Chiar înainte de a ajunge la autocar am stat să pozăm într-o poiană, șiiii... s-au revărsat oile. O turmă pe deal, coborând în lumina apusului de munte.
Ei, a fost o tură mișto. Cu soare, cu ploaie, cu grohotiș, tot tacâmul. Popasul de masă de la Pârâul Rece a fost binevenit. Și, pentru mine, a fost încălzirea pentru seară, căci chiar atunci Cătălina punea pe grup poze cu sangria cu care ne îmbia să ajungem mai repede la petrecere. Se pare că toată lumea întârzia.
Ajunși în piața Victoriei pe la 20:30, am luat tot bagajul și am pornit spre Cătă și Vali. Când am ajuns deja veniseră toți, eram ultimul mohican. Nu credeam să iasă foarte mișto, mă gândeam că o să fiu obosită, bla, bla. Dar cum atmosfera a fost foarte animată și mișto am fost în priză. Ne-am distrat ca la revelioanele alea mișto, ce să mai discutăm.
Comentarii