După deschiderea de joi, despre care am scris deja, am ajuns şi sâmbătă.
M-am întâlnit cu Nico la Hanul lui Manuc. De aici se prefigura aglomerația ce urma să fie.
Am pornit spre piața Națiunilor Unite. De la stegulețele colorate am intrat pe Calea Victoriei. Era să nu vedem deasupra capetelor noastre proiecția 100 styles of textures, drăguț simpluț.
Am ajuns la chestia cea mai spectaculoasă, și anume concursul de video mapping de pe palatul CEC. Foarte mișto. M-a dezamăgit proiecția românească, care era foarte colorată și mult prea plină de toate clișeele posibile, vulturi aurii, whatever. A fost ceva gen șaorma cu de toate, să placă la toată lumea.
Am urmărit toate cele 6 proiecții, unele mi-au amintit de ce-a fost la ediția din toamnă de pe Casa Poporului, altele mai puțin. Aia românească era clar nouă.
Am luptat să ne deplasăm și să mergem mai departe. După ce-am trecut de ambuteiajul din fața CEC am trecut de șotronelul de pe clădirea BCR și ne-am oprit puțin să admirăm omul fără față sau masca metamorfozată de texturi, apoi am înaintat pe sub pendulul lumios și am ajuns la Pisica nomadă, care chiar era o chestie drăguță. Am ajuns și la intersecția cu Elisabeta, unde am luat-o către Primăria București. Am traversat spre Cișmigiu și am privit proiecția. Ok-ish.
Am mers pe bulevard în sus apoi, spre TNB. Am văzut că hotelul de pe colț Elisabeta cu Victoriei avea și el o imagine proiectată, ceva cu umbre de oameni fericiți. Și Cercul Militar parca avea ceva oarece, a, da, aia cu pupăturile. Așa, și la Universitate erau cărțile de joc și o imagine pe una dintre clădiri.
Pe TNB era un ecran pe care era proiecta un film documentar-propagandistic pentru centanar. Ăsta măcar era ce trebuie. Cum timpul zburase fără să ne dăm seama și se apropia ora limită pentru transport, n-am stat mult să privim filmul de pe TNB și am luat-o pe scurtătură către Odeon. Aici iar nu era prea interesant, fațada era luminată în culori schimbătoare iar scrisul cu „iubire” în toate limbile pământului rămânea locului.
Mergând mai departe am ajuns la palatrul telefoanelor pe care printre elemente de caleidoscop zbura un fluture, am depășit și asta, pe fațada Novotel, unde era îmbulzeală, era o altă proiecție de video-mapping mai psihedelic-colorată, am răzbătut cu greu mai departe și am ajuns la Disco Balls-urile asortate cu DJ-ii de la Virgin Radio - aici chiar era antren, muzica tare dar bună te cam făcea să îți vină cheful de dans.
Am trecut și de aici mai departe, am ajuns la grădina lumioasă de la Krețulescu, foarte de efect. La întoarcere pe bulevard am văzut că și pe clăditea MAI era proiectată o imagine tricolor partiotardă. Mergând mai departe, pe clădirea BCU am văzut filmulețul despre istoria Căii Victoriei fostă podul Mogoșoaiei - un film drăguț, un pic rudimentar pe alocuri.
Apoi am pornit pe lângă Ateneu - care, personal mi s-a părut a fi prea din cale-afară de colorat și încărcat de proiecția luminoasă pe străduța ce duce spre Magheru.
Și cu asta gata, am apucat să prindem Nico ultimul metrou iar eu ultimul troleu.
Deci una peste alta drăguț, aglomerat, din păcare unele obiective parcă prea înzorzonate și sau/și prea tricolorizate, cu prea mulți vulturi aurii și pesudo-lupi dacici aurii și ei... Cumva parcă prea pe gustul doamnei primar. Vezi? D-aia n-o să ajung eu vreodată primar.
Comentarii