BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

marți, 29 noiembrie 2016

La Mălăiești

La un moment dat am văzut pe fb - cred că de pe la cunoscuții din drumeții - că se organizează o excursie la Mălăiești pe 26-27 noiembrie. M-a tentat - de câți ani tot zic c-o să ajung pe-acolo... Toată gașca mea a fost de n ori la Mălăiești, au fel de fel de povești despre Mălăiești dar eu n-am reușit să ajung cu ei acolo. Parcă a fost un făcut. Ei, și cuget puțin, mai dau invite și altor cunoscuți munțomani... Dintre toți doar Flori a percutat. Era organizată de „Hai să socializăm”, cu ăștia nu mai fusesem, nu-i știam. Am plătit și pentru mine și pentru ea, the deal is done.
Am pornit de la Unirii cu noaptea-n cap, pe vreme închisă,răcoroasă și cu ceva vânt. Până la Câmpina am mers pe sub nori și cețuri, dar apoi, până la Bușteni am dat chiar de soare.
Am coborât la Cămninul Alpin și am pornit în sus pe-o vreme însorită și călduroasă, cam primăvăratică. Din toată lumea - circa 30 de persoane - n-o știam decât pe Flori și mai apoi am descoperit-o și pe Vera. În rest nimic. Aveam cu noi și un salvamontist cu prietena. Traseul ales, pentru că nu era prea multă zăpadă, a fost pe la Pichetul roșu - Prepeleac. Am mers mult prin pădure, la început pe pământ uscat, frunze... apoi au apărut porțiuni cu zăpadă... apoi și porțiuni de zăpadă înghețată. La început rare, puține. Am urcat și am urcat iar porțiunile de zăpadă deveneau mai dese, mai mari... Am făcut un popas într-o poiană largă unde ne-am încălzit minunat... Apoi am reluat urcușul. Din ce în ce mai multe porțiuni cu gheață și zăpadă. Au fost unele porțiuni unde cei neobișnuiți cu astfel de drumeții au fost nevoiți să-și depășească limitele. Am dat de tot mai multă gheață, care ne-a dat palpitații și încetineală la urcare. Am trecut și de lanțuri, ne-a prins și întunericul pe drum. O parte, mai iuți de picior și care o luaseră înaintea plutonului au ajuns mai devreme, încă pe lumină. Noi am sosit pe beznă, și a fost bine că a folosit și frontala mea la ghidarea unui mic grup până la cabană.
În cabană, în sala de mese -full. Erau unii din alt grup de vreo 20 care cântau de mama focului cântede de drumeție. Noi, veniți târziu, ne-am împrăștiat pe la două mese în colțuri diferite. A fost nașpa așa, că nu am avut cum să socializăm cu toții laolaltă. În general, cumva caracteristic acestui organizator și grup, deși se numea hai să socializăm asta nu se prea întâmpla. Ceva scârțâia. La fel și la împărțirea pe camere. La fel și la cântat. Noi aveam cu noi o cântătoare, cu chitară și cu voce, dar fără vână și volum. Și care nu ne lăsa să cântăm mai tare ca ea, drept care cântatul din camera cu multe paturi a fost, muzical vorbind, un eșec. Dar măcar am făcut un mega haz și ne-am pilit. A fost o idee bună să coborâm din nou în sala de mese, ca să cântăm cu ceilalți. Asta a fost ok, și în fine am cântat și noi ca lumea.
Deci cred că la Mălăiești e mișto să vii cu un grup cunoacut, cu care te simți bine. Buda o cataloghez la 4 muște, adică dacă poți să o eviți, mai bine. Mâncarea acceptabilă, bunicică - e drept că n-am mâncat decât o supă seara și o omletă dimineața și în rest vin fiert.




Peisajul însă, aerul dimineții - fantastice. Deci e de revenit, dar cu găști mai vioaie.
A doua zi am coborât pe Glăjărie. Fără mari probleme. Am apreciat mâncarea de la cabana Diham, ciorba de burtă excepțională, vinul fiert bun și ceaiul cu rom, precum și semnalul pe săturate.

Am continuat drumul până la Gura Diham, unde am ajuns cu genunchii cam obosiți.
Per total, o drumeție frumoasă, cu vreme incredibil de bună, soare, cald, fără ploi, iar duminică dimineața cu câțiva fulgi la Mălăiești.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails