BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

vineri, 1 iulie 2016

Cozia reloaded + bonus

Cum munții Cozia mi-au plăcut tare de la prima întâlnire (un 1 decembrie acum ceva ani, să fi fost 2007, cred), am făcut și-am dres de-am mai ajuns pe acolo când s-a mai ivit ocazia și aveam cum să merg și eu. Gașca noastră a mai mers de câteva ori la cabana Cozia de vreo 3-4 ori, din care eu am reușit odata sau maxim de două ori să merg cu ei. Dar iată, în compensație, am mers weekendul trecut fără ei. Am mers cu o agenție-asociație despre care mai auzisem, am văzut c-au mai fost cu ei câțiva din grupul călător. Asociația Oxigen. Florina și Cristian au fost de nota 10.
Așa, deci am plecat la 6 din București, pe răcoare. În ciuda codurilor de tot soiul am avut vreme bună, perfectă pentru drumeții pe munte, adică soare cu nori. Am inaugurat pe drumul spre Pitești o benzinărie care abia se instala, dar era deja funcțională. Apoi la benzinăria de Căciulata, pe valea Oltului am făcut un popas sănătos înainte de a porni pe traseu. Autocarul ne-a mai dus nițel apoi, până în parcarea de la mănăstirea Turnu.

Acolo ne-am luat bagajele și am pornit-o în sus. Drumul până la mănăstirea Stănișoara era mai spălat de ploile recente, parcă era cumva diferit pe prima porțiune față de ce-mi aduceam aminte. Apoi soarele și-a făcut simțită prezența prin aburii pe care-i degaja pădurea, iarba... Din cauza aburilor și a căldurii urcușul mi s-a părut mai greu față de amintiri - e drept că am mers acolo ba la început de iarnă, ba toamna... Am constatat că pe alocuri fac confuzii cu traseul spre piatra mare - of, bătrânețile astea! și iată, multe călătorii într-un timp scurt nu permit amintirilor să se fixeze atât de clar ca mai înainte, când dacă reușeam să merg pe munte de trei-patru ori pe an era mare lucru... A, și a fost amuzant că a venit în excursie Alexandra lui Virgil. Dar cum nu m-a recunoscut n-am ținut să-i zic hei, eu te știu de la dansuri, ce mai faci, ce mai face Virgil? dar copiii? mai ales că mai auzisem de la Rali că au avut la un moment dat o perioada mai puțin bună.
Așa, dar să revenim la traseu. Cozia e un munte spectaculos, pitoresc, fotogenic. Are din toate câte puțin și te solicită, cei veniți pregătiți doar de-o plimbărică prin pădure au cam luat țeapă, a trebuit să urce serios. Am ajuns la Stănișoara. Popas de reumplut sticlele de apă, poze și alimentare. Sub un soare torid ne-am reluat ascensiunea. Care a durat destul de mult. Și mai spre final am dat și de niște lanțuri, de care uitasem complet, pur și simplu nu îmi aminteam să fi urcat pe ele. Poate de astă dată oi ține minte. Partea cu lanțuri a fost de altfel cea mai spectaculoasă și interesantă. Oricum, faptul că am urcat prin pădure a fost bine gândit, altfel cred că ne ofileam de tot de căldură. Ca marcaje, de la Turnu la Stănișoara am mers pe bandă albastră, iar de la Stănișoara la cabana Cozia pe bandă roșie. Spre vârf se alăturau și alte marcaje benzii noastre roșii. De pe la zona cu lanțuri soarele și-a tras o perdea de nori peste față, să tragă un pui de somn probabil, așa că ne-am mișcat mai vioi. Mai ales când ne-am văzut pe platou, unde mai bătea și-un vântișor rece peste tricourile noastre fleașcă. Am stat să ne adunam, timp în care ne-am pus pe noi toate țoalele grose și tot am dârdâit ceva. Apoi trei pași până la cabană, ura, să vină berea, mâncarea, că merităm.
A fost o gașcă veselă, oameni faini și de treabă. Am mai trăncănit la o ciorbă, la o bere până spre ora 10, când pe mine m-a luat somnul. Aveam paturi suprapuse în cameră și am prins loc doar la cucurigu. A fost palpitantă urcarea nocturnă în pat, dar m-am descurcat.Am dormit lemn până dimineața, când m-a trezit întâi soarele, până să sune alarma la ora 7. Am luat un mic dejun cu omletă și cafea și a fost perfect. Până ne-am adunat toți cu bagajele făcute a mai durat ceva, timp de poze multe. Apoi, cu 15 minute întârziere doar față de program am ânceput coborârea pe bandă roșie. Aici mi-am amintit ceva mai bine zona, cu trecerile prin diverse poienițe pitorești. A fost și coborârea asta solicitantă și presărată strategic cu urzici uriașe. A fost frumos, n-am ce spune. În cele din urmă am ajuns și la intersecția bandă roșie cu bandă albastră - am ieșit în drumul care mergea de la Turnu la Stănișoara. Cu o pereche accidentată - soția lui Silviu primise o piatră în gleznă, iar Silviu, probabil atent la ce se întâmpla cu ea n-a mai fost atent la coborâre și s-a împiedicat, plonjând pe burtă. Din fericire n-a fost nimic grav. Am mers ca vântul și ca gândul apoi prin pădure pe poteca ce acum ni se părea de-a dreptul șosea față de ce fusese până atunci și am sosit destul de iute la mănăstirea Turnu. Aici am regăsit autocarul, care însă avea oarece probleme, nenea șoferul meșterea ceva pe-acolo, ceva nu pornea. Până ne-am adunat toți s-a rezolvat așa că pornirăm spre benzinăria de la venire, lângă care se afla și restaurantul Dada, unde am luat masa de prânz - o ciorbă de burtă din categoria nereușite. Dar berea a fost bună. Apoi în fine ne-am cocoțat în autocar. Semnale de alarmă - la piscina (Aqua Park Cozia) unde aveam planificat să mergem era cică plin. zicem că oricum ar fi încercăm. Autocarul pornește... și vede șoferul că lăsase baltă de ulei unde a stat. Sună la firmă, raportează ce și cum, treaba e clară, o să îl lase în parcarea de la Aqua Park și o să ne trimită firma alt autocar.
La parcare probleme, nu voiau să ne lase, că nu e loc la piscină e totul full, durează ceva până vine un nene de la aqua park, parlamentări, în cele din urmă intrăm în parcare, lăsăm autocarul cu bagajele undeva să nu încurce circulația și pornim spre piscină. A fost cam enervant acolo, ne-au lăsat să intrăm dar fără loc pe șezlong (dar prețul desigur, întreg). Dar odată intrați ne-a mai trecut nervozitatea și ne-am bălăcit pe unde am putut. Cam aglomerat, dar deh... a început să fie mai bine taman când trebuia să plecăm, că plecau toți. Ei, am mai stat juma de oră până a ajuns autocarul nou, dar apoi totul a mers strună și-am ajuns la București foarte bine, la timp pentru metrou.
Luni aveam programat să vină cele trei comode pe care le comandasem. Mi-am luat liber - înțeleaptă decizie! Au fost de cuvânt, au venit în jur de ora 12-1, au cârâit puțin că trevuie să le urce până la mine la etajul 1, dar s-a rezolvat. Ei, și-apoi a început partea mea. Am scos toate boarfele din vitrina cu corpuri de depozitare, am dat jos vechiul televizor defect și-am început munca de dezasamblare. Aici mi-a fost de mare folos experiența din copilărie, de strică-tot. Am reușit s-o fac bucăți. Mai nasol a fost cu scosul afară a părților mari, care erau grele. Am făcut munca de cărăuș pe o căldură mare monșer, dar în cele din urmă am izbutit. Bineînțelec că am avut apoi febră musculară, dar asta e. Și am reușit să fac și ordine și o relativă curățenie până la ora 6, când trebuia să plec ca s-ajung să mă văd cu fetele din gașcă la terasa Monteoru. A fost relaxant, am băut o limonadă și-un cidru și am plecat în jur de 10, când abia se făcuse plăcut și răcoare. Am luat un 300 și-am sosit rapid acasă, unde mă aștepta și vechiul televizor pe care trebuia să îl elimin. L-am cărat și pe ăsta afară unde trec dimineață mașinile care adună fix chestiile lăsate pe margine. Deja nu mai rămăsese nimic din ușile și plăcile de mobilă dezasamblate.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails