BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

marți, 26 iulie 2016

Cheile Râșnoavei, escalada, echitația și cortul

Desigur, am făcut ce-am făcut și n-am apucat să țin pasul scrisului cu evenimentele. E drept că am și fost bombardată cu munci de nu știam pe unde să scot cămașa, pe toți îi apucaseră urgențele și doleanțele.
Așa, deci să revenim la escaladele noastre. Mă tenta să merg la escaladă. Și cum cei de la TED Adventure (am aflat. TED = Ture, Escalade, Drumeții) anunțaseră o tură de escaladă și relaxare în Cheile Râșnoavei, cu cortul, m-am băgat în seamă, le-am zis că pot să vin cu cortul meu, că escaladă am mai făcut o singură dată acum 10 ani (teambuildingul cu McCann), mi-au zis că am loc și că să vin. Zis și făcut.
Așa că pe 16-17 iulie am ajuns în Cheile Râșnoavei. S-a mers cu mașinile personale - mare noroc c-au fost destui șoferi - și am ajuns la pensiune, după un pit-stop la Mega Image din Bușteni. Ne-am lăsat la pensiune proviziile de haleală, bagajele nu, și ne-am pornit spre zona pentru escaladă. Am recunoscut locul - era fix aceeași stâncă de acum 10 ani. În plus, acum era construit un foișor unde ne-am lăsat rucsăceii, apele - aici erau întinse și câteva hamace(hamacuri?) în care mai târziu m-am atârnat și eu și m-am odihnit. Din prima s-a nimerit să merg la coborârea în rapel. Mișto, dar tot destul de solicitant. Și evident, uitasem tot de-acum 10 ani. Încetișor, tiptil-tiptil am coborât. Apoi m-am pus la coadă să prind și o escaladare - erau două trasee. După o lungă așteptare am ajuns și eu, am urcat pe cel care cică era un picuț mai greu. Aici cel mai greu a fost să pornesc de jos - primul pas. Apoi, greu-greuț, cred că m-am mișcat încet. A fost un punct când nu prea găseam prize suficient de sigure pentru confortul meu psihic, dar în cele din urmă am găsit o alternativă și nici nu mi-am dat seama când am ajuns la capătul traseului. A fost mișto și datul jos. Odată ajunsă pe pământ mi-am dat seama cât efort făcusem - îmi tremurau toate cele. Am băut apă, am halit un baton proteic și am ochit un hamac liber. Am lenevit în hamac - era foarte plăcut, adia și vântul și mă legăna... Mai târziu am mai făcut o coborâre în rapel, apoi m-am distrat și la trasul cu arcul. Nu e prea ușor nici ăsta, dar e suficient de distractiv.
Ușor ușor s-a apropiat ora de plecare, am mâncat și pepene cu toții apoi ne-am strâns toate cele și ne-am dus la pensiune.
Acolo ne-am pus corturile, undeva mai departe de pensiune, cumva peste drum, la vecini. Apoi ne-am apucat să pregătim toate cele pentru grătar+salată - lucru care s-a gătat neașteptat de repede. Apoi ne-am împrăștiat prin curtea pensiunii distrându-ne fiecare cu ceva. Unii încercau să meargă pe slackline - nu e ușor deloc - alții jucau badminton, se jucau cu discul etc. Alții grătăreau. Era târzior, spre ora 10 când a fost gata tot grătarul și ne-am întins la masă. Apoi după masă, lângă zona corturilor am avut parte și de un foc de tabără acompaniat de-o cântare cu chitară pe multe voci. Foarte frumos. Era lună aproape plină pe cer și din când în când câte un nor. Apoi, când s-a stins și focul, s-a terminat și berea ne-am retras la corturi - cei cazați la pensiune se retrăseseră deja mai devreme.

A doua zi pe la 6 m-a trezit o ploicică care bătea darabana cu degețele mici pe cort. Apoi s-a oprit. Mă gândeam că probabil a picat escalada de ziua a doua, așa că nu m-am mai stresat să mă trezesc la nu știu ce oră. Dar m-am trezit oricum de la o a doua repriză de ploaie. M-am apucat să-mi strâng rucsacul. Între timp ploaia s-a oprit, apoi a re-pornit mai tare. Și s-a oprit iar. După ce s-a oprit iar am ieșit din cort ca să caut prin frigider proviziile, să-mi fac un 3 în 1 și să văd ce mai e noi pe la pensiune. Acolo lumea era trează, mulți deja luaseră micul dejun, alții ca mine mai întârziați abia se pregăteau. Am ciugulit ce-am putut, ba m-am ales și cu o bucată de omletă de la alții - mii de mulțumiri! - așa că până la urmă a ieșit de-un mic dejun de-a dreptul copios. A mai tras o rafală de ploaie cu soare de data asta. Apoi vremea s-a stabilizat spre luminoasă cu accente de soare plin. Am profitat de asta ca să strâng cortul și să-l întind pe gard să se usuce. L-am mai ajutat și eu cu șervețele și-am reușit să-l strâng în bune condiții.
Am pornit apoi cu mașini cu tot spre zona de escaladă - de astă dată mai înaintea peretelui din ziua precedentă, cu trecere peste pârâu. Erau mai grele decât cele de sâmbătă, am stat, am analizat și-am zis lasă, deocamdată e destul. M-am uitat la primul traseu, la al doilea, unii se cățărau ușor, alții cu chiu cu vai, alții au renunțat când le-a fost prea greu. Atunci m-am dus mai întâi cu fetele în sus, către zona de escaladă de sâmbătă, ba chiar mai departe. Am descoperit că Alina nu-i așa de enervantă precum o văzuseră fetele Terra, ba e chiar ok. Am cules mentă și coada șoricelului de pe marginea drumului pentru viitoare ceaiuri de iarmă. Ajunsă înapoi dau de-un minigrup care se ducea să încerce să facă echitație. Era o herghelie ceva mai departe de locul unde se făcea drumul spre pensiune. Am mers pe jos, iar din față veneau niște nori amenințători, foarte foarte amenințători. Am avut incredibil de multă baftă, vântul i-a dus într-o parte, spre pensiune, iar noi am scăpat cu bine. Am ajuns la herghelie, am făcut o plimbare de jumătate de oră pe căluți - interesantă senzație - ești în primul rând foarte sus, în spinarea unui animal frumos dar cu voință și reacții proprii și nu pot spune că am simțit cine știe ce siguranță. Calul meu se numea Coca, apoi erau Stela și... am uitat cum se chema calul, iar ultima era iepșoara micuță și albă numită Zaraza.
Ne-am întors pe jos, cu ploaia pe urme, am avut noroc că ne-au cules mașinile care deja porniseră spre casă din drum, n-a trebuit să facem chiar tot drumul până la chei încă o dată.
Apoi am făcut popas în Predeal, la Vatra Regală, unde am mâncat bine, repede și foarte gustos. La Predeal era răcoare bine, și nor jos, dar spre București răcoarea ne-a părăsit, și-am revenit la căldura de câmpie de toate zilele.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails