Deși nu îmi propusesem în mod special asta, am văzut și anul ăsta Spotlight Festival. Puteam să merg din prima zi, când s-a dus toată gașca veselă din călătoriile Terra, dar aveam și vreo oră de pierdut până la începerea concertului, mai și plouase înainte și se făcuse frig iar eu degerasem deja la muncă, unde era frig ca-n beci, deci orice chef îmi zburase aiurea. Dar oricum antamasem pe sâmbătă seara cu fetele dansatoarele să ne plimbăm prin oraș benoclându-ne la toate chestiile luminate.
Așa că sâmbătă nici nu știu cum m-am trezit devreme. Așa că am profitat de vremea bună și am tras un tur jumate de Herăstrău, m-am întors acasă, am halit consistent pentru revigorare, am ieșit și cu maică-mea întâi la un magazin de pantofi pe Uverturii să probeze adidași, apoi în Herăstrău să ne facem plimbarea de weekend. Și cum veneam așa cu 41 spre parc vedeam cum se îndesau peste parc nori tot mai negri și mai amenințători. N-am apucat să ne plimbăm cine știe ce, abia ajunseserăm către zona unde se desfășurau manifestările Etnorama că s-a pornit o vijelie de te lua pe sus. Printre rafale strașnice, crenguțe rupte, lume fugind, ne-am cărat și noi la metrou. Nici n-am ajuns bine acasă că s-a dezlănțuit și mai și stihia, parcă a și plouat nițel, oricum, vântul a tot continuat să bată tare. Și în timp ce descântam friptura de curcan din tigaie mă uitam pe geam să văd cum evoluează vremea, dacă mai e sau nu de ieșit seara. În cele din urmă norii s-au risipit și amenințarea ploii s-a dus. M-a sunat și Cristina, am stabilit când și unde ne vedem și a rămas bătut în cuie.
Am pornit de la Piața Națiunilor Unite către Piața Revoluției. Primul obiectiv, o proiecție pe clădire, tot unde a fost și anul trecut. Frumos, îmbinare între dans, digital, realitate virtuală. Apoi, față-n față, iluminările colorate pe fațadele Muzeului de istorie și CEC-ului. Am mers mai departe pe centrul străzii - ce sentiment plăcut să nu ai grija mașinilor! - până spre clădirea BCR, unde se proiecta „Holoface” unde lumea stătea la coadă ca să poată anima fața virtuală cu mișcările personale. Apoi o instalație în fața clădirii poliției, personal nu mi s-a părut mare șmecherie, cei mai fericiți erau niște copii care o învârteau și alergau de mama focului. Apoi mai erau câteva îmbulzeli pentru făcut fotografii nu știu cum, ceva cu muzică, am dat și de-o instalație simpatică în formă de pom cu corola din castroane, găleți etc, după care am dat de încă una haioasă unde era coadă la făcut poze.
Am ajuns apoi la intersecția cu Elisabeta, unde era puhoi de lume ce se uita la proiecțiile (videomapping) de pe Cercul Militar - fără niciun dubiu, cel mai spectaculos element al festivalului - după părerea mea, desigur - pe acordurile Odei Bucuriei. De aici am înaintat foarte greu, iar de la Capșa până la Odeon n-am mai putut înainta, așa că am ocolit prin spate și am ieșit la Odeon prin gang, exact la îngerii libertății care arătau foarte spectaculos și fotogenic. Am mers apoi mai departe, am depășit palatul telefoanelor cu geamurile sale luminate multicolor, am depășit și Novotel-ul cu proiecția sa, mai puțin impresionantă decât cea de pe cercul militar, și am ajuns în Piața Revoluției. Aici pe clădirea Muzeului Național de Artă erau proiectate constelații, galaxii, chestii astrale însoțite de o muzică corespunzătoare. Am trecut nepăsătoare pe lângă o altă instalație neimpresionantă, ca să ajungem la ceva mai frumos, o instalație atârnată, realizată din sârme subțiri, albe, în formă de obiecte - o casă, o bicicletă, o mașină, un felinar etc aflate într-o mișcare de rotație perpetuă. Am ajuns apoi la uriașul luminos care era un punct important de atracție pentru copii dar și pentru oamenii mari. Apoi covorul luminos foarte fotogenic și armata cântătoare de pinguini simpatici. Cam asta a fost tot.
Ca impresie generală, anul trecut am fost un pic mai impresionată, în sensul că parcă au fost mai multe instalații simpatice. Cel puțin globurile cântătoare de anul trecut mi s-au părut geniale prin simplitate versus efect artistic. Și corabia de apă era deosebită. Punctul forte a rămas video mapping-ul de pe Cercul Militar Național. Oricum, interesant.
Apoi am căzut de acord că ar fi bine să ne hidratăm c-o bere, și cum îmi amintisem de aniversarea de 6 ani a celor de la Beer o`Clock am zis să încercăm și noi acea bere special produsă pentru ei, Six Years o’Clock. Ceea ce am și făcut. Aromă fructată, delicioasă, gust amar, amar bine. După care începea să îți placă din ce în ce mai tare pe măsură ce o beai. Am stat la taclare și bârfe cu Cris și Rali și cu mica Maria adormită în brațele maică-si preț de două beri, ca să încheiem cum se cuvine o seară frumoasă de weekend.
Așa că sâmbătă nici nu știu cum m-am trezit devreme. Așa că am profitat de vremea bună și am tras un tur jumate de Herăstrău, m-am întors acasă, am halit consistent pentru revigorare, am ieșit și cu maică-mea întâi la un magazin de pantofi pe Uverturii să probeze adidași, apoi în Herăstrău să ne facem plimbarea de weekend. Și cum veneam așa cu 41 spre parc vedeam cum se îndesau peste parc nori tot mai negri și mai amenințători. N-am apucat să ne plimbăm cine știe ce, abia ajunseserăm către zona unde se desfășurau manifestările Etnorama că s-a pornit o vijelie de te lua pe sus. Printre rafale strașnice, crenguțe rupte, lume fugind, ne-am cărat și noi la metrou. Nici n-am ajuns bine acasă că s-a dezlănțuit și mai și stihia, parcă a și plouat nițel, oricum, vântul a tot continuat să bată tare. Și în timp ce descântam friptura de curcan din tigaie mă uitam pe geam să văd cum evoluează vremea, dacă mai e sau nu de ieșit seara. În cele din urmă norii s-au risipit și amenințarea ploii s-a dus. M-a sunat și Cristina, am stabilit când și unde ne vedem și a rămas bătut în cuie.
Am pornit de la Piața Națiunilor Unite către Piața Revoluției. Primul obiectiv, o proiecție pe clădire, tot unde a fost și anul trecut. Frumos, îmbinare între dans, digital, realitate virtuală. Apoi, față-n față, iluminările colorate pe fațadele Muzeului de istorie și CEC-ului. Am mers mai departe pe centrul străzii - ce sentiment plăcut să nu ai grija mașinilor! - până spre clădirea BCR, unde se proiecta „Holoface” unde lumea stătea la coadă ca să poată anima fața virtuală cu mișcările personale. Apoi o instalație în fața clădirii poliției, personal nu mi s-a părut mare șmecherie, cei mai fericiți erau niște copii care o învârteau și alergau de mama focului. Apoi mai erau câteva îmbulzeli pentru făcut fotografii nu știu cum, ceva cu muzică, am dat și de-o instalație simpatică în formă de pom cu corola din castroane, găleți etc, după care am dat de încă una haioasă unde era coadă la făcut poze.
Am ajuns apoi la intersecția cu Elisabeta, unde era puhoi de lume ce se uita la proiecțiile (videomapping) de pe Cercul Militar - fără niciun dubiu, cel mai spectaculos element al festivalului - după părerea mea, desigur - pe acordurile Odei Bucuriei. De aici am înaintat foarte greu, iar de la Capșa până la Odeon n-am mai putut înainta, așa că am ocolit prin spate și am ieșit la Odeon prin gang, exact la îngerii libertății care arătau foarte spectaculos și fotogenic. Am mers apoi mai departe, am depășit palatul telefoanelor cu geamurile sale luminate multicolor, am depășit și Novotel-ul cu proiecția sa, mai puțin impresionantă decât cea de pe cercul militar, și am ajuns în Piața Revoluției. Aici pe clădirea Muzeului Național de Artă erau proiectate constelații, galaxii, chestii astrale însoțite de o muzică corespunzătoare. Am trecut nepăsătoare pe lângă o altă instalație neimpresionantă, ca să ajungem la ceva mai frumos, o instalație atârnată, realizată din sârme subțiri, albe, în formă de obiecte - o casă, o bicicletă, o mașină, un felinar etc aflate într-o mișcare de rotație perpetuă. Am ajuns apoi la uriașul luminos care era un punct important de atracție pentru copii dar și pentru oamenii mari. Apoi covorul luminos foarte fotogenic și armata cântătoare de pinguini simpatici. Cam asta a fost tot.
Ca impresie generală, anul trecut am fost un pic mai impresionată, în sensul că parcă au fost mai multe instalații simpatice. Cel puțin globurile cântătoare de anul trecut mi s-au părut geniale prin simplitate versus efect artistic. Și corabia de apă era deosebită. Punctul forte a rămas video mapping-ul de pe Cercul Militar Național. Oricum, interesant.
Apoi am căzut de acord că ar fi bine să ne hidratăm c-o bere, și cum îmi amintisem de aniversarea de 6 ani a celor de la Beer o`Clock am zis să încercăm și noi acea bere special produsă pentru ei, Six Years o’Clock. Ceea ce am și făcut. Aromă fructată, delicioasă, gust amar, amar bine. După care începea să îți placă din ce în ce mai tare pe măsură ce o beai. Am stat la taclare și bârfe cu Cris și Rali și cu mica Maria adormită în brațele maică-si preț de două beri, ca să încheiem cum se cuvine o seară frumoasă de weekend.
Comentarii