BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

miercuri, 4 mai 2016

Crezuri, credințe, convingeri și păreri

Mă gândeam că anul ăsta n-am avut aproape deloc senzația de Paște. Din oarecare motive, am simțit acest Paște ca pe un 1 mai. Și din cauză că, fiind la o lună după cel catolic, cumva s-a diluat... dar și pentru că deja natura a trecut cam mult de punctul de înflorire și de înfrunzire obișnuit pentru Florii și Paște. Și peste toate, dispoziția mea cam analitică...

Spuneam mai demult că la un moment dat m-a pocnit o revelație, cum că noi, oamenii, iubim atât de mult poveștile încât le inventăm și ne agățăm disperați de povestea (sau poveștile) favorită/e, de parcă de trăinicia și adevărul poveștii respective ar ține însăși viața noastră. Partea nasoală e că din păcate, pentru a impune adevărul poveștii sale multiubite, omul e în stare să îl trateze cu cruzime și chiar să-l ucidă pe cel care nu vrea să-i accepte povestea ca adevăr absolut (pentru că acela la rândul său are o altă poveste favorită...), fiind convins că adevărul său e mai adevărat decât al celuilalt. Și asta nu s-a schimbat de dinainte de Isus până acum. De asta cred și zic eu că, în ciuda evoluției tehnologice și științifice... spiritual nu am evoluat prea mult. Avem aceeași încleștare și îndârjire în a nu accepta relativitatea „adevărurilor” noastre.

Sigur, e o linie fină între a-ți schimba mult prea ușor credințele și a fi flexibil în înțelegerea credinței celuilalt. La fel și între a nu crede în nimic și a împroșca pur și simplu cu noroi, disprețuitor, în credințele altora (deci a te crede superior) și a fi rezervat în a crede imediat în ceva ce sună minunat. Cred că o cale de mijloc e întotdeauna mai bună. Dar, desigur, oameni suntem și extrem de diferiți. Unul e împăciuitor din fire, altul mai războinic, altul mai bun de gură și tot așa.

Dar despre ce voiam să aberez de fapt? A, da. Credința mea e mai bună decât a ta? Dacă te conving sau te constrâng și în cele din urmă spui da, dom'le, asta e adevărata credință... Se cheamă că i-am demonstrat superioritatea? Sau mi-am demonstrat superioritatea argumentativă, sau interpretativă, sau forța asupra ta și... cam atât? Probabil că, dincolo de povești și credințe, de care totuși se pare că avem oricum nevoie ca de aer, ca de propriul nostru sânge, ca să funcționăm în lumea asta, avem o nevoie, o sete nebună de putere, de recunoaștere, de... admirație poate. Aici cred că un caz aparte e al misionarilor care mergeau prin locuri neumblate ca să salveze de la osânda focului veșnic sufletele păgânilor necreștinați. Ăsta e un caz pe care deocamdată nu-l demontez în piese mici-mici, pentru că acolo e ceva ce simt să îmi scapă, e ceva ce mi-e prea departe de ceea ce știu. Așa că vorbesc doar de noi, restul, fără cazurile cu adevărat extreme.

Iar am aberat pe lângă gard și am rătăcit firul ideilor. Așa e când mergi pe lângă drum pe lângă gard, din șanț în șanț... O să revin mai încolo, la un moment dat când mi se limpezesc iar gândurile.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails