micutze aberatzii

Weekendul ăsta am mers în Dobrogea. În prima zi în munții Măcin, pe vârful Țuțuiatu (cu promisiunea că în fiecare an viitor vom vizita alt munte din munții Dobrogei), a doua zi la mare, în Eforie Nord. Am mers pentru prima dată cu T.E.D. Adventure - văzusem de ceva creme că Diana și Stela mergeau frecvent cu ei - și am avut și companie - pe Livia și încă o fată, Vera, cu care apucaserăm să mai vorbim în excursia de la Măgura Codlei. A fost grozav că ne-am adunat la o ora rezonabilă, adică 7, și în loc central - metrou Izvor. Am ajuns mai devreme decât crezusem și-am apucat cum au venit rând pe rând oamenii, recognoscibili după echipamentul de munte și rucsaci. Oameni faini, ca de obicei. Ștefan și Angela, organizatorii, haioși și de treabă. Deci pornirăm spre mare. Am mers mult, cred că am ajuns după ora 12 la Greci, de unde începea ascensiunea noastră pe Țuțuiatu. Am avut și două pauze pe drum, unde am mai socializat în benzinării. Vremea a ținut cu noi, nu cu prognoza - a fost fru...

Sunt din când în când momente când te-apucă plictisul. Ai treabă, treburi, dar nu în locul/momentul în care ești, și nici nu poți pleca de-acolo ca să faci ceea ce îți arde buza să faci. E unul dintre cele mai enervante sentimente. Nu-i vorbă, se poate găsi ceva cât de cât care să-ți umple timpul, dar... nu e ce trebuie. Iar azi e una din acele zile. Am niște corecturi de făcut cât de repede. Dar iată c-a intervenit ceva, o serbare în gașcă și trebuie să fac permutări de program - beutură în loc de alergare și corecturi. Mă cam sâcâie ideea asta. Deși n-ar trebui. Că oricum nu se știe cum va fi vremea, în fine, e bine să poți să-ți ajustezi din mers planurile. Mai vezi locuri noi - de astă dată zona Nicolae Grigorescu, mai bei o bere, te mai vezi cu prietenii. A, știu de ce mă sâcâie schimbările mai tare săptămâna asta. Eram cât pe ce să cumpăr o biclă de la o fată din grupurile de călătorii, dar pentru că n-am fost duminică în București, a vândut-o până s-apuc să ne vedem și să teste...

Din ciclul „nici o lună fără drumeție” scriu aici despre excursia de duminica asta de la Măgura Codlei . Cum de ceva vreme am zis pas crosurilor mari și scumpe organizate de săracele bănci și firme babane (petrom, raiffeisen, d-astea) unde prețul kitului de înscriere e cam cat costa de fapt tricoul tehnic de la Adidas, și unde alergi pe căldură și asfalt prin oraș, odată cu foarte foarte multă lume, mi-am făcut sâmbătă dimineață alergarea de 10 km prin Herăstrău, chiar înainte să înceapă ploaia, iar duminică, în loc să transpir împreună cu alte mii de alergători pe străzile Bucureștiului, am ales să transpit la aer curat, pe poteci de munte, prin zone unde n-am mai fost și alături de alți cca 50 de oameni pasionați de drumeții. Desigur, am plecat pe atenționare de ploaie, prognoză nefavorabilă, dis-de-dimineață, cu ceva întârziere din cauza unui cuplu adormit... Am pornit pe la 7, pe răcoare, cu grupul Călător prin România ... pe drumul către Brașov am avut parte de soare strălucitor....

Șubi-dubi-du... Deseori am dubii despre ce puii mei să fac mai departe. Să merg înainte, să mă opresc o vreme, s-o iau în altă direcție? Un pas înainte și doi înapoi, doi pași înainte, unul înapoi, tot pe loc pe loc pe loc... Când începi să te întrebi „încotro merg?” e clar că e ceva ce nu-ți prea convine, doar că nici nu te jenează prea tare. Când ți-e nașpa, măcar ți-e foarte clar că trebuie s-o iei din loc, oriunde, oricum, numai să pleci. Dar când doar te-ai căra dar nu știi încotro... Atunci e atunci! Am două chestii importante de decis și apoi de dat șuturi în propriu-mi fund ca să și acționez ca să mă apropii de calea cea „bună”. De fapt, ambele decizii sunt 99% luate, și sunt la punctul în care chiar trebuie să încep să fac lucruri, nu să bat apa-n piuă. Hai să zicem că la aia cu ce vreau cu adevărat să fac în viitor mi-am răspuns ba chiar am făcut un prim pas prin a reîncepe să scriu despre orice-mi tună prin gând, despre locurile pe unde-am fost etc. Dar până departe mult m...

Deși nu îmi propusesem în mod special asta, am văzut și anul ăsta Spotlight Festival . Puteam să merg din prima zi, când s-a dus toată gașca veselă din călătoriile Terra, dar aveam și vreo oră de pierdut până la începerea concertului, mai și plouase înainte și se făcuse frig iar eu degerasem deja la muncă, unde era frig ca-n beci, deci orice chef îmi zburase aiurea. Dar oricum antamasem pe sâmbătă seara cu fetele dansatoarele să ne plimbăm prin oraș benoclându-ne la toate chestiile luminate. Așa că sâmbătă nici nu știu cum m-am trezit devreme. Așa că am profitat de vremea bună și am tras un tur jumate de Herăstrău, m-am întors acasă, am halit consistent pentru revigorare, am ieșit și cu maică-mea întâi la un magazin de pantofi pe Uverturii să probeze adidași, apoi în Herăstrău să ne facem plimbarea de weekend. Și cum veneam așa cu 41 spre parc vedeam cum se îndesau peste parc nori tot mai negri și mai amenințători. N-am apucat să ne plimbăm cine știe ce, abia ajunseserăm către zona un...

Mă gândeam că anul ăsta n-am avut aproape deloc senzația de Paște. Din oarecare motive, am simțit acest Paște ca pe un 1 mai. Și din cauză că, fiind la o lună după cel catolic, cumva s-a diluat... dar și pentru că deja natura a trecut cam mult de punctul de înflorire și de înfrunzire obișnuit pentru Florii și Paște. Și peste toate, dispoziția mea cam analitică... Spuneam mai demult că la un moment dat m-a pocnit o revelație, cum că noi, oamenii, iubim atât de mult poveștile încât le inventăm și ne agățăm disperați de povestea (sau poveștile) favorită/e, de parcă de trăinicia și adevărul poveștii respective ar ține însăși viața noastră. Partea nasoală e că din păcate, pentru a impune adevărul poveștii sale multiubite, omul e în stare să îl trateze cu cruzime și chiar să-l ucidă pe cel care nu vrea să-i accepte povestea ca adevăr absolut (pentru că acela la rândul său are o altă poveste favorită...), fiind convins că adevărul său e mai adevărat decât al celuilalt. Și asta nu s-a schimb...