Dimineața a venit cu soare și căldură, ne-a dat repede afară din corturi. N-am moșcăit primprejurul corturilor, am halit, ne-au bâzâit tăunii din răsputeri, am mâncat fabulosul pepene cadou de la vecinii de pe pajiște, ei s-au strâns ceva mai repede ca noi. Ne-am adunat și noi toate cele, ne-am aruncat iar claie peste grămadă în mașină și-am pornit. Cum mergeam noi prin sat, duminică fiind, vedem mare aglomerație în centru. Lume, cucoani înțolite ca de nuntă, multe mașini, muzică și dans... ne oprim să căscăm gura. Chiar era o nuntă, și mireasa, mirele și nuntașii încinseseră o horă în piața mare. Acolo am văgut ți o inscripție din care am dedus că în acest orășel există o super tare comunitate croată. De unde și anumite accente din costumația tănticilor vârstnice - niște bonete apretare care stăteau pe cap cumva într-un fel aparte. Oricum, era frumos, interesant să vezi tradițiile zonei. Cert e că oamenii erau clar înstăriți, toți veniseră la marea nuntă cu mașini, cu țoale festive de n-ai fi zis că erai într-un colț de țară, senzație întărită și de modul în care purtau hainele, degajat, natural, nu ca unii care se înțolesc doar la zile mari. Cumva mi-a adus aminte de satul rudelor lui Alex, Veștem.
În fine, după ce mai întrebăm pe ici pe colo de morile de apă de la Gîrliște - chiar la intrarea în localitate era un indicator - ne lămurim buștean, parcă nimieni nu are habar, în fine dăm de cineva care știa. Gârlițte asta e o localitate care a fost abandonată de mulți ani, iar morile de acolo au rămas în paragină, nu se putea ajunge cu mașina, de la un moment dat rebuia s-o iei la picior, mearcaje cam nu prea, ăn fine, ne lăsăm păgubași, părea necesat cam mult imp pentru descoperire, așa că revenim la ideea inițială, de a găsi măcar azi peștera liliecilor. Mergem cu mașina până la punctul de unde începuserăm ieri să bîjbîim și începem să căutăm marcajul. Marcaj, evident, ioc! Mai întrebînd, mai socotind cu mintea proprie, o luăm de pe pod în jos, prin dreapta, coborâm, în ideea să trecem pe sub pod, părea circulabil, ca să ieșim ăn partea unde era logic că ar trebui să fie traseul. Chiar la piciorul podului, un cuplu, la pescui și picnic, întrebăm, ne răspund, ca ar trebui să ieșim pe malul celălalt, dar nu se poate decât ori pe podețul de uite colo mai jos, rupt de ape, ori încă mai în jos spre Carașova, până la un pod circulabil. Podul rupt arăta tare periculos, așa că hai să ocolim. Dăm mai jos de un alt podeț, ajungem pe-o insuliță, aici cu cuplu vârstnic sportiv pescuiau și se bronzau. Întrebăm și aici, și iaca de-aici încep îndoielile. Oamenii ăștia zic măi, ca să ocoliti e mult de ocolit ca sa ajungeți pe malul celălalt, cel mai scurt e să vă întoarceți și s-o luați pe sub pod iar apoi să traversați pe pietre râul. Se poate și pe partea cealalltă, e potecă nu știu ce nu știu cum, tralala. Deja ne crește tensiunea, ce treabă-i asta frate... Pe unde puii mei trebuie să o iei sa dai de mizeria aia de peșteră? Ne întoarcem pe mal, ofticați urcăm de unde coborâserăm în ideea hai să vedem poate se poate coborî pe cealaltă parte a podului.Evident nu se vedea nicio potecă. Atunci hai pe celălalt mal, să vedem mai atent poate o fi acolo vreo potecă, vreun marcaj. Da, părea o ceva, s-a dus Baftă să studieze, era o fostă potecă neumblată de mii de ani și astupată de vegetație, în plus și abruptă, mama măsii. Deci nu era de coborât nici pe acolo. Ne-au apucat toți nervii. Și cum stăteam noi așa nervoși gândindu-ne ce-i de făcut, numai ce vedem un cuplu jos, în rîu, cum țopăiau pe niște bolovani ca să traverseze de pe partea de unde ne deturnaseră primii binevoitori pe celălalt mal. N-am băgat picoarele, lasă frate porcăria asta, nu ne mai trebuie, halal turism și indicații și semne și trasee, ducă-se pe pustii și să-și bage în fund turismul de felul ăsta. Ne-am mai procopsit în timpul ăsta cu un nene tot așa binevoitor, care s-a apucat să toarne la gogoși, la început părea credibil, dar tot avântându-se în vorbe s-a luat cam tare și era deja evident că era un exemplar al rasei minciunienilor lăudăroși. Ăsta ne spunea povești de groază despre cheile nerei și campingul unde urma să mergem noi și câte și mai câte, cine să le mai țină minte.
Nervoși nevoie mare după atâta turism de calitate ne-am cărat. Peisaj superb, o vreme imposibil de frumoasă...
Ne coordonăm telefonic cu Lusien și Mitzi, hai să ne întâlnim nu-știu-unde pe drum. Parcă la Șopotu Nou. Pe drum ne-am răzgândit, ne-am adunat pe drumul spre ansamblul de mori de la Eftimie Murgu. Am mers, am vizitat o mare parte dintre mori, frumos, foarte frumos, singurul lucru care n-a fost la înălțime era că de fapt morile nu funcționau, aveau angrenajele blocate. Doar arătau bine, impresionant, dar nu făcaeau nimic, chestie care pe cei cîțiva minitehnicus ne-a dezamăgit.
Ei, și deci ne-am cărat de acolo, am luat-o către Șopotu Nou. Eu deja mă debarcasem cu arme și bagaje la Pisici în mașină, gata, am scăpat de stilul sardea, de acum am călătorit ca boierii. Ajungem la Șopotu Nou, parcăm, aici da, indicatoare cât vezi cu ochii. Prindem niște băieți localnici și-i întrebăm de cum ajungem la Lacul Dracului, dacă se campează, chestii. Da, zic ei, se ajunge pe aici, se poate merge ăncă vreo jumătate de oră cu mașina și apoi încă vreo oră și ceva pe jos până la lac. Sunt vipere în jurul lacului, se poate campa, dar cu grijă. Buuun. Ne socotim noi, nu campăm la lac, doar tragem un traseu până acolo, facem poze, halim și ne întoarcem la mașini, ca apoi să mergem până la Potoc și de acolo campare la păstrăvărie. Luăm mașinile și pornim tot înainte pe un drum cam prost și noroios. La un moment dat s-a cam și bifurcat. Am lăsat mașinile clat mult mai aproape decât ne-au zis băieții că merge. Apoi pâș-pâș prin noroaie și cu tăunii și țânțarii ciucur după noi am luat-o înainte. Ne-au depășit niște tinerei veseli nevoie mare într-o dubă. După care ăia s-au întors, cică e drumul greșit, că și ei tot la lacul dracului voiau să ajungă. Ba chiar s-au oferit să ne ia și pe noi, i-am refuzat, totuși. N-am întors și am găsit locul de unde si mai făcea un drumeag mai în jos, hai pe acolo. Mergem mergem, frumos, nimic de zis, pajiști, poieni, pădurici, Nera în stânga. Și am tot mers mult, mult mai mult decât ne ziseseră copiii. Ajungem la un marcaj, în sfârșit! Mai mergem, partea nașpa era că soarele părea că are chef să se ascundă. Ajungem la un țarc, oarecum. O poartă din trei lemne, tocmai voia să treacă un nene cu jeepul, îi deschidem. Intrăm cu el în vorbă, ne spune că mai avem cel puțin încă o oră, moment în care ne dăm seama că dacă continuăm, la întors ne prinde noaptea pe drum, așa că decidem să facem calea întoarsă, și poate reușim într-o zo la sfârțitul etapei de cheile Nerei să repetăm experiența, dar mai din timp, să apucăm totuși să vedem lacul. Ăn timpul ăsta, era un moșulete cu niște porci dincolo de gard, ne tot făcea semne. S-au dus băieții să vadă ce vrea. Moșulelele era proprietarul iîntregului terem pe care veniserăm noi, și dădea din mâini să lăsăm poarta deschisă ca să se poată întoarce vacle de la păscut.
Deci retur, mașini și cum aflaserăm că era un drum mai nașparliu dar mai scurt către potoc, prin cărbunari, decidem să încercăm. A fost hurdicăiala de pe lume, dar a fost ok. Am mers pe tot felul de munțișori care nu se mai terminau, drumul plin de gropițe, în fine, am trecut prin Cărbunari, Sasca montană și nu mai știu ce, și culmea, că a fost mai periculos drumul "asfaltat" care era ciuruit de gropi-capcană decât ăla forestier plin de pietre.
În cele din urmă, pe înserat am ajuns la Potoc. Am cumpărat una-alta inclusiv bere din sat, iar apoi ne-am dus la păstrăvărie.Mi s-a părt infinit de lung drumul, chiar dacă n-a fost chiar așa.
Ne-am revărsat din mașini și... surpriză, la păstrăvărie era full de corturi, rulote, mașini. Ei, asta e, găsim loc, ne întindem corturile, fraternizăm cu vecinii, un cuplu cu accent puternic moldovenesc, de treabă, facem schimb de băutură. Apoi cădem lați de oboseală.
În fine, după ce mai întrebăm pe ici pe colo de morile de apă de la Gîrliște - chiar la intrarea în localitate era un indicator - ne lămurim buștean, parcă nimieni nu are habar, în fine dăm de cineva care știa. Gârlițte asta e o localitate care a fost abandonată de mulți ani, iar morile de acolo au rămas în paragină, nu se putea ajunge cu mașina, de la un moment dat rebuia s-o iei la picior, mearcaje cam nu prea, ăn fine, ne lăsăm păgubași, părea necesat cam mult imp pentru descoperire, așa că revenim la ideea inițială, de a găsi măcar azi peștera liliecilor. Mergem cu mașina până la punctul de unde începuserăm ieri să bîjbîim și începem să căutăm marcajul. Marcaj, evident, ioc! Mai întrebînd, mai socotind cu mintea proprie, o luăm de pe pod în jos, prin dreapta, coborâm, în ideea să trecem pe sub pod, părea circulabil, ca să ieșim ăn partea unde era logic că ar trebui să fie traseul. Chiar la piciorul podului, un cuplu, la pescui și picnic, întrebăm, ne răspund, ca ar trebui să ieșim pe malul celălalt, dar nu se poate decât ori pe podețul de uite colo mai jos, rupt de ape, ori încă mai în jos spre Carașova, până la un pod circulabil. Podul rupt arăta tare periculos, așa că hai să ocolim. Dăm mai jos de un alt podeț, ajungem pe-o insuliță, aici cu cuplu vârstnic sportiv pescuiau și se bronzau. Întrebăm și aici, și iaca de-aici încep îndoielile. Oamenii ăștia zic măi, ca să ocoliti e mult de ocolit ca sa ajungeți pe malul celălalt, cel mai scurt e să vă întoarceți și s-o luați pe sub pod iar apoi să traversați pe pietre râul. Se poate și pe partea cealalltă, e potecă nu știu ce nu știu cum, tralala. Deja ne crește tensiunea, ce treabă-i asta frate... Pe unde puii mei trebuie să o iei sa dai de mizeria aia de peșteră? Ne întoarcem pe mal, ofticați urcăm de unde coborâserăm în ideea hai să vedem poate se poate coborî pe cealaltă parte a podului.Evident nu se vedea nicio potecă. Atunci hai pe celălalt mal, să vedem mai atent poate o fi acolo vreo potecă, vreun marcaj. Da, părea o ceva, s-a dus Baftă să studieze, era o fostă potecă neumblată de mii de ani și astupată de vegetație, în plus și abruptă, mama măsii. Deci nu era de coborât nici pe acolo. Ne-au apucat toți nervii. Și cum stăteam noi așa nervoși gândindu-ne ce-i de făcut, numai ce vedem un cuplu jos, în rîu, cum țopăiau pe niște bolovani ca să traverseze de pe partea de unde ne deturnaseră primii binevoitori pe celălalt mal. N-am băgat picoarele, lasă frate porcăria asta, nu ne mai trebuie, halal turism și indicații și semne și trasee, ducă-se pe pustii și să-și bage în fund turismul de felul ăsta. Ne-am mai procopsit în timpul ăsta cu un nene tot așa binevoitor, care s-a apucat să toarne la gogoși, la început părea credibil, dar tot avântându-se în vorbe s-a luat cam tare și era deja evident că era un exemplar al rasei minciunienilor lăudăroși. Ăsta ne spunea povești de groază despre cheile nerei și campingul unde urma să mergem noi și câte și mai câte, cine să le mai țină minte.
Nervoși nevoie mare după atâta turism de calitate ne-am cărat. Peisaj superb, o vreme imposibil de frumoasă...
Ne coordonăm telefonic cu Lusien și Mitzi, hai să ne întâlnim nu-știu-unde pe drum. Parcă la Șopotu Nou. Pe drum ne-am răzgândit, ne-am adunat pe drumul spre ansamblul de mori de la Eftimie Murgu. Am mers, am vizitat o mare parte dintre mori, frumos, foarte frumos, singurul lucru care n-a fost la înălțime era că de fapt morile nu funcționau, aveau angrenajele blocate. Doar arătau bine, impresionant, dar nu făcaeau nimic, chestie care pe cei cîțiva minitehnicus ne-a dezamăgit.
Ei, și deci ne-am cărat de acolo, am luat-o către Șopotu Nou. Eu deja mă debarcasem cu arme și bagaje la Pisici în mașină, gata, am scăpat de stilul sardea, de acum am călătorit ca boierii. Ajungem la Șopotu Nou, parcăm, aici da, indicatoare cât vezi cu ochii. Prindem niște băieți localnici și-i întrebăm de cum ajungem la Lacul Dracului, dacă se campează, chestii. Da, zic ei, se ajunge pe aici, se poate merge ăncă vreo jumătate de oră cu mașina și apoi încă vreo oră și ceva pe jos până la lac. Sunt vipere în jurul lacului, se poate campa, dar cu grijă. Buuun. Ne socotim noi, nu campăm la lac, doar tragem un traseu până acolo, facem poze, halim și ne întoarcem la mașini, ca apoi să mergem până la Potoc și de acolo campare la păstrăvărie. Luăm mașinile și pornim tot înainte pe un drum cam prost și noroios. La un moment dat s-a cam și bifurcat. Am lăsat mașinile clat mult mai aproape decât ne-au zis băieții că merge. Apoi pâș-pâș prin noroaie și cu tăunii și țânțarii ciucur după noi am luat-o înainte. Ne-au depășit niște tinerei veseli nevoie mare într-o dubă. După care ăia s-au întors, cică e drumul greșit, că și ei tot la lacul dracului voiau să ajungă. Ba chiar s-au oferit să ne ia și pe noi, i-am refuzat, totuși. N-am întors și am găsit locul de unde si mai făcea un drumeag mai în jos, hai pe acolo. Mergem mergem, frumos, nimic de zis, pajiști, poieni, pădurici, Nera în stânga. Și am tot mers mult, mult mai mult decât ne ziseseră copiii. Ajungem la un marcaj, în sfârșit! Mai mergem, partea nașpa era că soarele părea că are chef să se ascundă. Ajungem la un țarc, oarecum. O poartă din trei lemne, tocmai voia să treacă un nene cu jeepul, îi deschidem. Intrăm cu el în vorbă, ne spune că mai avem cel puțin încă o oră, moment în care ne dăm seama că dacă continuăm, la întors ne prinde noaptea pe drum, așa că decidem să facem calea întoarsă, și poate reușim într-o zo la sfârțitul etapei de cheile Nerei să repetăm experiența, dar mai din timp, să apucăm totuși să vedem lacul. Ăn timpul ăsta, era un moșulete cu niște porci dincolo de gard, ne tot făcea semne. S-au dus băieții să vadă ce vrea. Moșulelele era proprietarul iîntregului terem pe care veniserăm noi, și dădea din mâini să lăsăm poarta deschisă ca să se poată întoarce vacle de la păscut.
Deci retur, mașini și cum aflaserăm că era un drum mai nașparliu dar mai scurt către potoc, prin cărbunari, decidem să încercăm. A fost hurdicăiala de pe lume, dar a fost ok. Am mers pe tot felul de munțișori care nu se mai terminau, drumul plin de gropițe, în fine, am trecut prin Cărbunari, Sasca montană și nu mai știu ce, și culmea, că a fost mai periculos drumul "asfaltat" care era ciuruit de gropi-capcană decât ăla forestier plin de pietre.
În cele din urmă, pe înserat am ajuns la Potoc. Am cumpărat una-alta inclusiv bere din sat, iar apoi ne-am dus la păstrăvărie.Mi s-a părt infinit de lung drumul, chiar dacă n-a fost chiar așa.
Ne-am revărsat din mașini și... surpriză, la păstrăvărie era full de corturi, rulote, mașini. Ei, asta e, găsim loc, ne întindem corturile, fraternizăm cu vecinii, un cuplu cu accent puternic moldovenesc, de treabă, facem schimb de băutură. Apoi cădem lați de oboseală.
Comentarii