BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

marți, 28 octombrie 2014

Oameni



Unul dintre subiectele fascinante pentru curiozitatea mea e reprezentat de oameni. Cum sunt, cum gândesc, ce fac, de ce. Toată gândirea am pornit-o din nevoia de autocunoaștere, în relație cu cunoașterea (cu-cu! da, știu!) celorlalți, a interacțiunilor etc.
Sinceră să fiu, nici acum nu pot spune că mă cunosc 100%. Dar mă cunosc destul de bine. Și am reușit și să-i înțeleg (măcar în mare parte) și pe cei care îmi sunt cât de cât apropiați. Poate și din cauză că aceștia sunt tipul meu de oameni. Adică în multe privințe, pe aceeași lungime de undă. Oameni cu care mă înțeleg tocmai pentru că ne aflăm în aceeași oală. Marea provocare s-a dovedit să înțeleg că oamenii sunt chiar atât de diferiți încât pentru unul ceva e alb, iar pentru altcineva e negru. Același lucru poate fi pentru cineva o valoare iar pentru altcineva un lucru rău sau o prostie. Există oameni care sunt cu totul altfel. Nu știu dacă așa s-au născut, cu mintea funcționând pe alte circuite sau și-au dezvoltat singuri niște laturi abisale, din proprie alegere, conștientă sau nu...
Sunt și oameni - abis. Aică pentru care nu ai repere. Care e normalitatea pentru ei? Cum se vede lumea prin ochii lor? Acum vreo trei ani, prin mai, am întâlnit primul personaj care ieșea cu totul din limitele normalității cunoscute mie. Conform definițiilor psihologiei se încadra la categoria psihopat. Toate sistemele de alarmă indicau ceva fishy, dar farmecul personal (ăștia sunt meșteri mari în a mima normalitatea și simpaticoșenia) și conjunctura favorabilă m-au făcut să pic în plasă. Trei zile să mă conving cu ce am de-a face. Mult, mă așteptasem la mai mult de la ce credeam despre mine. Și totuși, bine că m-am prins, chiar și în trei zile. Talentul fantastic de a-ți răstălmăci orice vorbă în favoarea lor... De a te face să te îndoiești de judecata ta... Talentul de manipulare nativ... Nu crezusem că așa ceva există. Credeam că sunt doar filme proaste, trase de păr, care bat câmpii despre psihopați de un fel sau altul, o lume nebună, dementă, haotică de filme și cărți proaste. Și totuși! Există! Și abia atunci mi-am dat seama că de asta infractorii, de exemplu, reușesc să facă ceea ce fac - pentru că ei se gândesc la lucruri la care oamenii obișnuiți nici nu se pot gândi.
Și iar mă gândesc. Din când în când soarta îți aduce în cale și astfel de oameni. Ce faci? Cu siguranță, prima oară nu-ți crezi ochilor, urechilor, te trezești în afara sistemelor de măsură pe care ți le-ai creat până atunci. Și depinde de tine să îți dai seama cu ce ai de-a face, să-ți reglezi sistemul de măsură și să înveți să recunoști aberațiile. Personal, nu am găsit soluție pentru sănătatea ta psihică mai bună decât fuga de astfel de personaje. Dacă intri în filmul lor... o faci pe riscul tău de a-ți pierde și tu mințile.
Mda. dacă ai ghinion, te vei mai întâlni în viață și cu alte astfel de specimene și nu le vei putea evita. Și probabil tot nu te vei prinde din prima, pentru că mimează foarte bine cumsecădenia. Dar inevitabil vine un moment în care le-a alunecat puțin masca... când ceea ce spun e incompatibil cu ce fac... când cinismul rece și hâd va rânji prin vorba sau fapta personajului... și atunci vei ști că face parte din acea categorie aparte. Ce rămâne de făcut? Să eviți să te lași afectat. să nu-i crezi, orice ar spune, orice ar face, oricât ar mima. Și să nu-ți fie milă. Sună crud? Poate, dar folosindu-se de mila ta, te va manipula spre folosul propriu. Pentru că acest tip de om nu are compasiune. Nu are omenie. Doar scopuri proprii. Atât. Um mare pustiu în loc de suflet, care înghite tot, orice. O gaură neagră. Care vrea să soarbă suflete, bunătate, frumusețe - și le consumă până la distrugere.
Cu cât trăiesc mai mult, cu atât îmi dau seama cât de puține știu. Certitudinile de ieri devin derizorii. Ceea ce ieri îmi părea fantastic de interesant azi poate să îmi pară o naivitate. Mă uit în urmă și îmi dau seama câte nenumărate pre-judecăți avem în viață. Cât de puțin filtrăm prin ceea ce suntem. Cât de puțin ne cunoaștem pe noi înșine, în primul rând. Suntem într-o perpetuă ignoranță. În cel mai bun caz, dăm jos, cu anii, straturi-straturi de pre-judecăți, de ignoranțe, de "păreri" nefondate, de superficialități.... și parcă nu se termină!
Cred că toamna mă inspiră, cu ale ei căderi de frunze, cețuri, aburi, ploi și contraste.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails