BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

duminică, 12 octombrie 2014

Un concediu de pomină - ziua 10

Ne-am trezit dimineață dar nu chiar cu noapte-an cap, știam ca azi nu aveam traseu greu sau lung, așa că ne-am întins la mic-dejun și la taclale. A intrat cu noi în vorbă un nene dintrei cei veniți cu de toatele la camping, ditamai cortul, dusterul de care era foarte mândru și despre care ne-a împuiat capul, ne-a dat și el niște indicații despre cascadele Beușniței și nu știu ce izvor, care evident s-au dovedit eronate, l-am bănuit noi puțin că le cam înflorea... În fine, n-am pus în mișcare și-o luarăm pe potecă, pe marcaj, de-a lungul Beușniței, în amonte, către lacul Ochiul Beiului și spre cascadele Beușniței. Traseu frumos, prin pădure, iar Beușnița sau Bei sau cum s-o chema, de un albastru turcoaz incredibil șopotea în dreapta noastră. Pe traseu ne-am întâlnit cu vecinii de camping, moldovenii, care se întorceau - mai vrednici, plecaseră dis de dimineață pe traseu - ne-au spus că de la prima cascadă putem să mai urcăm și că o să dăm de-un loc unde putem sta pe un copac semicăzut deasupra apei, cu picioarele în apă... Și tare bine ne-a prins că ne-au spus asta, altfel cred că ne cam opream ca mai toată lumea la prima cascadă. Am mers ce-am mers, am ajuns la Ochiul Beiului. Un lac turcoaz incredibil, mă tot întreb de unde culoarea asta fantastică a lacului și a râului?! Adânc, cu siguranță, cică el ar fi izvor pentru râul Bei. Și cică e o chestie cu Beiul și denumirile astea, ar fi undeva prin zonă și o cetate (către care nu e marcaj) turcească, deci toată zona are un trecut, ceva cu turci și bei, dar mi-a rămas ceva foarte cețos în minte și nu vreau să fabulez și să inventez acum o legendă ad-hoc.
L-am admirat, pozat, și am continuat urcușul către cascade. Râul frumos, plin de zone care de care mai pitorești. Și țânțari. De fapt țânțarii în Cheile Nerei-Beușnița au fost un acompaniament permanent, pe unele trasee mai răzleți, pe altele ca un nor...
Dar să revenim la traseu, am ajuns la prima cascadă. Frumoasă, dom'le, frumoasă foc! Am zăbovit pe aici o vreme, poze, trecut prin apă ăn sandale, până ne-am adunat toți. Am hotărât să încercăm să ajungem mai departe, măcar până la bușteanul de care ne-au povestit moldovenii. Am urcat pieptiș porțiunea pantei cascadei, prin stânga. Fetele au explorat întâi cealaltă parte, dar nu părea potecă, așa că o luarăm prin stânga, aici era clar potecă bătută de picior de om. După ce-am ajuns sus, deasupra cascadei, am găsit o zonă liniștilă, cu lespevi de piatră pe care se lățea leneșă Beușnița turcoaz. Am continuat, aici drumul devenea mai puțin umblat, zona mai sălbatică, solul mai nesigur, se vedea că nu de mult trecuse și pe aici ceva apă mare și dăduse jos niște copaci care barau drumul... ne-am făcut loc, am sărit, ocolit, evitat, am găsit și copacul aplecat de pe care puteai să stai cu picioarele în apă... Am mai comtinuat, să vedem până unde putem ajunge, la un moment dat părea că se înfundă drumul, erau mai mulți copaci căzuți, am zis hai totuți să vedem, am trecut de ei și se mai putea înainta, am mers ce-am mers până am dat de a doua cascadă. Tare frumoasă și asta, spectaculoasă, și... nevizitată. câtă vreme ne-am preumblat noi, n-a mai ajuns nimeni aici. Fetele s-au dezbrăcat la costumul de baie și s-au găgat sub cascadă, s-au bălăcit nevoie mare, tare fericite au fost. Eu nu, stăteam pe mal și-mi dădeam palme peste țânțari, nu era deloc cazul să mă bag în apă, motive tehnice. În fine după ce ne-am săturat de stat acolo și de bălăcit am făcut cale întoarsă - pentru că, oricât am căutat, n-am mai găsit potecă să ducă mai departe, spre a treia cascadă, cred că apa mare stricase poteca, ceva se întâmplase. Așa că am coborât, la prima cascadă - apropo, coborâțil pe lângă cascadă în sandale a fost criminal, am crezut că o să-mi sparg capul de 100 de ori pe cei câțiva metri de coborâre abruptă - i-am recuperat pe Mimi și Conu, Mimi nu se simțise bine și nu venise cu noi, și am făcut cale întoarsă, pe lângă Ochiul Beiului până spre păstrăvărie. Pe drum ne-am apucat să culegem lemne pentru foc, că doar astă seară voiam să facem focul - seara trecută am profitat de focul de tabără al cuplului de moldoveni - și ne-am apucat să cărăm. Am cărat de cam departe, și cam multe și grele, dar a fost ok, am cărat cu toții și am avut lemne pentru două zile. Am ajuns la păstrăvărie noi fetele pe drumul pe care veniserăm, băieții au luat-o prin păstrăvărie și cu ocazia asta au descoperit și o bodeguță unde puteai bea o bere, mânca o clătită sau un păstrăv etc. Am lăsat lemnele și ne-am dus cu toții la o bere pe terăsucă, printre găini care pășteau pe-acolo, căței, pisici și ce-o mai fi fost.
Ne-am întors în bătătură (adică la corturi), am făcut oarece plajă, am descoperit că molovenii plecaseră, băieții s-au apucat să spagă lemnele, s-au scos proviziile de vin, apă și haleli... Se lăsa seara când au început să vină alte mașini, alte corturi... Pe locul moldovenilor a venit o familie cu un cort mare, aveau și duș de la decathlon, grătar, de toate, super echipați...
Am făcut mare foc de tabără, am stat pe lângă el ce-am stat... Și iată că nu mai știu sigur dacă în noaptea asta am aflat de Perseide sau dacă în următoarea? Cred că în următoarea, totuși. Cert e că stăteam pe scăunelele noastre în jurul focului, mai fugind de fum, mai spărgând semințe, mai bând un vin... Am văzut vreo două-trei stele căzătoare între miile de stele de pe cer...

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails