BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

joi, 12 ianuarie 2012

Înspăimântătoarea detașare

Am citit pe un blog al cuiva care a scris despre Alex și a dat link către "Accidentul" un comentariu a cărui introducere m-a umplut de tristețe: http://eufrosin.wordpress.com/2011/09/04/ne-a-parasit-un-prieten/#comment-15285. Ba am vrut să zic ceva, ba mă gândeam că ce rost are... În orice caz, de trei zile îmi stă pe creier.
M-a uimit folosirea sintagmei "înspăimântătoare detașare", care, cel puțin în accepția mea, are o conotație negativă, în legătură cu ce am scris. Se pare că este ușor de confundat detașarea (cuvânt care, de altfel, are o multitudine de definiții în DEX: http://dexonline.ro/definitie/detasare) cu altceva. Pe românește, se pare că impresia d-lui Thalex a fost că mă doare-n ... bască și că am descris accidentul ca un spectator un film, o piesă oarecare.
Acum, citind, într-adevăr, cuvintele sună sec, faptele sunt descrise clar... cum, nicio lamentare, niciun blestem, nicio lacrimă de crocodil?! Nu tu floricele de stil, nu tu confuzie, lirism, tragism? Da, nimic din toate astea. De ce? Pentru că, pentru mine, faptele în sine, așa cum mi-au rămas întipărite cu fierul înroșit al durerii în minte, sunt prea tragice, triste, dramatice, de neconceput pentru a le mai adăuga orice. Orice cuvânt în plus, orice interpretare personală, orice lamentare îmi par de prisos în acel articol, mi s-ar părea... indecente. Subiectul articolului nu e ce-am simțit eu, cum mă dau cu capul de pereți sau cum blestem - astea și-au avut locul separat, în alte articole de pe blog, care poate dau o vagă idee (cui le-a citit, cui i-a păsat) despre "detașarea" mea - subiectul este "ce s-a întâmplat". Articolul l-am scris pentru că nu mai rezistam să le povestesc tuturor prietenilor, rând pe rând ce a fost, cum... să le răspunl la nenumăratele întrebări - firești, până la urmă, pentru că nimeni nu putea înțelege ce s-a întâmplat... Ziua aceea mi-a rămas imprimată în memorie cu claritatea cu care am descris-o. Iar momentele de dinaintea, din timpul și de după accident sunt, pentru mine, mai vii decât orice mi s-a întâmplat până acum în viață. Au o realitate a lor, de sine stătătoare, nu e nevoie să închid ochii ca să văd aievea imaginile, să aud sunetele, să simt mirosurile și senzațiile de-atunci. Viața acelor clipe pe care nu le pot, nu le voi putea descrie în cuvinte este una mai reală decât realitatea, halucinant de clară, deși le-am trăit fără să le înțeleg, iar creierul le-a înregistrat automat...
Cred că, poate, doar cineva care a trecut prin așa ceva poate înțelege diferența, în cazul acestui articol, dintre detașarea de întâmplare și identificarea cu ea. Deși... cum suntem diferiți... e posibil ca altcineva care trăiește aceeași întâmplare să o perceapă diferit, să se manifeste diferit... Aici îmi amintesc de ceva ce chiar Alex mi-a spus (și avea mare dreptate): să nu ai impresia, niciodată, că altcineva gândește (și aici completez eu - simte, visează, se manifestă) ca tine.

2 comentarii:

dr.Lecter spunea...

nu stiu daca realizezi cat esti de norocoasa, ca poti manifesta "detasarea asta inspaimantatoare"! e posibil sa te doara, sau sa ma urasti, dar ,istoria asta cutremuratoare, ai relatat-o cu un calm si cu o bogatie a detaliilor, atat de perfecte; uluitoare detasare, intr-adevar! am remarcat-o de atunci. te-am invidiat, pentru ca eu nu sunt capabila sa manifest asta, ci doar sa mimez. esti infricosator de puternica, daca imi e permis sa intind de constructia asta stilistica! numai tu stii ce ai trait, dar, in afara, transpare o mare liniste si impacare, lucru care nu trebuie sa te supere. esti protejata, daca poti sa traiesti la parametrii astia.

liuba grecea spunea...

Ei, draga Lecterita, nu ma pot supara pe tine. Pot doar sa iti zic si tie ca fiecare poate percepe acelasi lucru altfel. Tu vezi detasare, eu vad altceva. Spre liniste si impacare tind (de ce? pentru ca nu sunt linistita si impacata, inca). Datul cu capul de pereti, exhibarea durerii si intretinerea ei, cautarea de vinovati, ura, in ultima instanta, ar fi cealalta varianta. Unii oameni care trec prin astfel de socuri si pierderi ajung astfel sa ramana incremeniti in durere, ura si lacrimi, altii incearca sa depaseasca momentul, sa isi asume durerea si sa invete cum sa o transforme in ceva mai bun...

Related Posts with Thumbnails