BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

marți, 3 ianuarie 2012

Unde s-au dus, unde-au apus...



Chiar între Crăciun și Anul nou am avut de paginat, cam pe grabă, un ultim număr al Buciumului pe 2011. Cam stresant, multe modificări, am ochit articole interesante dar pe care n-am apucat să le și citesc, le-am paginat, le-am pus poze, corectat și trimis la tipar pe nerăsuflate, mulțumită că totuși am terminat cu bine și asta. Azi am apucat să citesc (în varianta online) unul dintre articolele care mi-au atras atenția. Și nu mi-a părut rău: http://www.buciumul.ro/2011/12/29/mastile-obiceiurilor-intre-autentic-si-cosmetizare/ Ioana a simțit ce am simțit și eu, fără însă a reuși să-mi duc mai departe raționamentul, că, în zilele noastre, ceea ce însuflețea tradiția, ce-i dădea viață, ce-o făcea reală și valoroasă... piere. Lăsând doar măști și exponate moarte.
Mi-a păcut mult articolul ei și mi-a dat de gândit, m-a ajutat să îmi clarific cumva și ce-am simțit de sărbătorile astea.
Din păcate, nu doar tradițiile se golesc de conținut... Probabil că întreaga noastră existență se golește de sens și de trăire, pe măsură ce devenim mai superficiali, pe măsură ce renunțăm la mici lucruri, gânduri "neimportante" care ne "complică" viața... până în momentul când ne dăm (poate) seama că nici să ne bucurăm cu adevărat nu putem, că nu mai știm să ne bucurăm, să trăim, să apreciem ce avem. Că toate "mărunțișurile complicate" pe care le-am pierdut ne defineau, ne ajutau, ne umpleau de viață. Și ne trezim goi pe interior, niște măști ambulante, frumos aranjate (că deh, dacă conținutul e nul, măcar ambalajul să arate bine!), lipsiți de trecut, de viitor, de suflet... plini doar de un prezent pe care nu-l înțelegem și nu-l apreciem (tocmai pentru că nu e legat de nimic), sclavi ai senzațiilor și trăirilor instant, prefabricate, exaltate, amplificate artificial în fel și chip. Călăi ai propriului suflet, îl înfometăm, îl schingiuim, îl ignorăm și-l tot minimalizăm până îl distrugem de tot. Și apoi ne mirăm de ce nimic nu mai are sens, de ce trăim degeaba, de ce alergăm consumist după himere artificiale în speranța bolnavă de a fi fericiți cumpărând fericire. Pentru a fi fericit îți trebuie suflet, un suflet relativ sănătos, hrănit de ceva, de un trecut, de un prezent, de un viitor, de o tradiție, de o credință - de lucruri imateriale, valoroase nu în termeni de material, de preț de piață sau de cotație la bursă, culmea! - se pare că pentru a putea fi fericit trebuie să nu încerci să inventezi fericirea, ci să te bucuri de TOT - de ce e bine, de ce e rău, de viață, de moarte, de a avea și de a nu avea, de bucurie și de tristețe, de a câștiga și de a pierde... adică, cu alte cuvinte... pentru a putea fi fericit, trebuie să TRĂIEȘTI cu adevărat tot ce ți se întâmplă (nu doar să viețuiești), fără scurtături, fără "șmecherii", fără a fugi de durere sau tristețe, fără a urma "rețete" gen cum să fii fericit în x pași, cum să șuntezi chestiile neplăcute din viață... E greu, tot mai greu în zilele noastre să fii om, când totul te duce înspre lucrurile facile, și, în plus, când înseși tradițiile, credințele, trecutul, viitorul și prezentul par a se goli de substanță, de sens, de valoare... asta mă duce cu gândul la un filmuleț pe care l-am văzut când eram încă copilă, "The NeverEnding Story", în care minunatul ținut Fantasia dispărea pe măsură ce oamenii încetau să creadă în povești.


Dar, pe de altă parte, mă întreb... E bine să trăim în continuare în lumea mitologiilor, a poveștilor? E bine să renunțăm la ele? Sau poate acum suntem într-o tranziție de la ceva la altceva, moment în care aruncăm cu nonșalanță inconștientă la gunoi orice, fără însă a pune deocamdată nimic în loc? Căci poate asta e drama... nu neapărat schimbarea, ci faptul că, cel puțin deocamdată, nu avem ce pune în loc. Și, probabil, am fi mai înțelepți dacă n-am arunca la gunoi tot ce e vechi ci am transforma ce există în ceva mai bun... Există o contradicție, știu, între nostalgia pentru tradiții, credințe, vremuri și conștientizarea faptului că multe lucruri pe care le considerăm "garantate" pot fi puse la îndoială... (scriam aici http://www.liubagrecea.blogspot.com/2011/09/copii-si-povesti.html despre faptul că ne îmbătăm cu povești). Și cred că, deși sunt aparent contradictorii, aprecierea a ceea ce e vechi, tradițional, a credințelor, a miturilor și detașarea față de aceleași lucruri ar trebui să ne ajute să înțelegem ce este valoros și ce e doar obișnuință, ce e bine să păstrăm și ce e bine să schimbăm, până unde să credem și de unde să începem să ne punem întrebări, până unde să rămânem inflexibili și de unde să acceptăm că oameni suntem și putem greși... Cred că suntem într-o fază a omenirii gen adolescență incipientă, când tindem să negăm totul, să mergem dintr-o extremă în alta, eventual să distrugem... ne punem întrebări, nu găsim răspunsuri decât în ceea ce negăm, de unde apare și marea îndoială asupra a tot și tot așa apar diferite manifestări aberante, ilogice...
Dar, la fel de bine, se poate să nu fie valabil nimic din toată teoria asta, și cele două concepte să nu se poată împăca niciodată. Și cred că ar fi trist.

0 comentarii:

Related Posts with Thumbnails