curcubeu de drumul taberei

ploaie primavaratica. Ora 4. intr-o parte, pe cer, nori negri, grei, amenintatori. deasupra - cortina de picaturi marunte de ploaie. alt colt de cer cenin si un soare spre apus. am iesit din bloc si merg catre soare, imi ploua pe ochelari, pe par... trec prin parcarea Billa, vad o femeie cum se uita fascinata undeva in sus, in spatele meu. un tip huruie plecand cu motorul. traversez in fuga strada (e inca rosu, dar am vazut un 41 cum vine vine, si daca tot nu sunt masini...) cateva clipe, inainte de-a ajunge 41 in statie, privesc in urma. Si vad. Curcubeul! el, curcubeul perfect! era mare, intins peste cartier, complet, clar desenat, ca intr-un desen de copil in culori tempera sau guase... urc in 41. la prima cobor, cica sa ma duc la plafar, dar de fapt vreau sa vad inca o data curcubeul. Este, este acolo, ditamai curcubeul. nu l-am vazut niciodata atat de clar si de intreg. Si mai are un frate geaman, mai mare, mai palid, sters, ca o parere - o fi o reflexie a reflexiei?! mai tarziu, cand am plecat, tot cu 41, am vazut cu regert ca pe masura ce ma indepartam, se schilodea si curcubeul... spre podul ciurel cerul era masiv acoperit de nori, iar din bietul curcubeu nu ramasese decat un picior...
de ce n-aveam aparatul foto la mine... sau poate-i mai bine asa. poate iesea ca vai de lume si ma ofticam.