Speranță. Nădejde. Nadejda. Toate, nume pentru aceeași emiție sau proces psihic. Știți legenda cutiei Pandorei? Dacă nu, aveți aici link.
Cică această mică vietate care n-a apucat să iasă din cutie odată cu toate relele din lume ar fi bună. Și noi toți așa o primim: dacă nu mai avem nimic, măcar mai avem Speranța. Cu S mare. Și asta ne ajută să rezistăm, sperând.
Ei bine, de doi sau trei ani mă lupt cu toate relele din mine și așa credeam și eu. Că speranța ajută.
Surprize surprize! Ce să vezi! De curând am avut un vis ciudat și revelator, într-n mod bizar. Cumva, propriul meu inconștient, sau ăla colectiv, sau mama măsii, în orice caz, ceva din mine mi-a trântit ăn față exact cum funcționează speranța:
Si insinuează prietenește pe lângă tine, te încântă, te mângâie cu blândețe până te lași complet în voia ei, te bibilește - vorba aia, îți suflă și-n cur - apoi, când ți-e lumea mai dragă, ți-o trage de-ți sar ochii din cap de durere. Și-ți mai și zice, ofuscată, că tu ești de vină că te-ai îndoit o fracțiune de secundă.
Păi ia gândiți-vă:
Speri. Sper că o să ceva. Drept care nu faci nimic, ca deh, te bazezi că o se împlinească ceea ce speri - ceva de bine, în orice caz.
Deci lași totul așa, la voia soartei, sperând doar că o să fie bine. De ce să fie bine? Pentru că așa ăți șoptește dulce speranța, și asta vrei să crezi.
Apoi, pentru că realitatea n-are de-a face cu speranța, lucrurile merg cum merg ele, fără să le pese de ce speri tu. Și de obicei, nu în direcția sperată de tine (sigur, există și excepții, pur întâmplătoare).
Apoi, la momentul X, plânsete, dezamăgiri, whatever, după caz. Rezultatul nu este X, este Y (de obicei exact cel pe care NU îl doreai).
Bine, și de ce SĂ MOARĂ naibii Speranța?
Păi pentru că:
- dacă nu speri nu știu ce, nu ai așteptări ca lucrurile să fie sau să se desfășoare cum ai vrea sau ți-ar plăcea. Și atunci, neașteptând nimic, FACI pur și simplu ceva. Cauți soluții, încerci, în orice caz te miști, trăiești, nu aștepți.
- dacă FACI ceva, se întâmplă lucruri. Poate mai bune, poate mai puțin bune. Dar oricum ar fi, înveți ceva din asta. Și apoi poți ajusta, poți repara, poți îmbunătăți, poți să îți ceri scuze. Poți PROGRESA.
Aici menționez un citat atribuit filosofiei Google: greșește repede și cât mai precis.
Și o extensie, dintr-un articol lung dar interesant: ”Pare paradoxal, dar, de fapt, e foarte logic: dacă greșești repede, ai timp să te corectezi. Dacă nu greșești repede, pentru că tot amâni să iei o decizie, amâni greșeala. Că, de făcut, tot o s-o faci. Până când nu mai ai timp s-o corectezi.
Dac-o faci repede, ai timp s-o corectezi, iar dacă o faci precis, știi exact unde ai greșit și cum se poate corecta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor se protejează mereu și nu învață.”
- dacă faci lucruri, mai greșești, mai reușești, înveți și progresezi - te miști naibii în punctul în care stagnai și nu găseai ieșire și soluții pentru că sperai... într-o...minune? Minunile există, dar nu-s cum ne-am obișnuit să credem. Se pare că, la urma urmei, atât ne-am amăgit de secole - asta ne-a ajutat până la un moment dat să progresăm, dar de acolo încoace stagnăm, băltim, repetăn frenetic de generații aceleași și aceleași greșeli, dăm vina pe orice și pe oricine, ne supărăm pe tot și pe toate și pe noi înșine și nu rezolvăm nimic, nu învățăm nimic...
Așa că, după mine, Speranța, Nădejdea, Nadejda și cum i s-o zice în toate limbile lunii e ultimul exemplar din cutia de monștri și... cel mai insidios - pentru că ai impresia că ți-e un/o prieten/ă drag/ă.
E doar un monstru, unul dintre miile create de propria noastră minte și imaginație colectivă.
Deci, când vă luptați cu demonii proprii, după ce-i prindeți și-i băgați la loc în cutia Pandorei... nu uitați s-o băgați acolo și pe Speranța asta.
Și apoi să-i uitați.
Comentarii