Multe stări, multe gânduri. Dar mai mult decât orice, un fel de echilibru. N-am mai scris de ceva vreme cum sunt. Am preferat să fiu, pur și simplu. Și să mă simt mai bine în pielea mea, în casa mea sau oriunde aș fi fost. Să fac lucruri pentru mine, în primul rând, și abia apoi pentru alții, indiferent că ar fi vorba de mama sau de societate sau mai știu eu de cine.
Să alerg când am chef, să nu alerg când nu am, să fac curat în casă cu drag și în mod constant, ca să nu mai devină o corvoadă, să repar lucrurile care îmi stăteau pe creier și mă enerva, să fac ordine, să călătoresc în locuri noi, să accept noi provocări, să am grijă de mine și de toate nevoile mele, să gătesc cu drag, moderat, chestii sănătoase și gustoase. Și să nu mai uit de mine, să nu mă mai supăr pe mine, să nu mai fac lucruri împotriva mea. Și dacă am îndoieli, să nu fac nimic până mă lămuresc. Și dacă nu simt că vreau să fac ceva cu drag, să nu fac, că nu se termină lumea din cauza asta.
Și așa am avut înainte de Crăciun o excursie de încheiere de an în zona Poiana Mărului - foarte frumoasă zona, merită aprofundată explorarea. Idee de excursii.
Crăciunul și Revelionul le-am petrecut acasă. De Crăciun cam obosită, că abia terminasem muncile casnice, de Revelion mult mai relaxată și nepăsătoare, am ciocnit paharul de șampanie abia pe la și un sfert, când a terminat cu îmbrăcatul și moșmonditul mama. Între timp m-am delectat cu spectacolul artificiilor din zona caselor din spatele blocului și poate chiar de după șinele tirajului. A fost spectaculos, gratis, ca pe vremuri la artificiile de Ziua Americii.
Am dormit pe săturate, m-am plimbat, am alergat.
Am pornit eveniment pentru excursia la Diham pe 1, bazându-mă pe New Year's resolutions ale participanților.
Apoi imediat după Anul Nou, pe 3,am pornit în prima drumeție a anului, în altă zonă pe care voiam să o explorez - Moieciu de Sus cu Amfiteatrul Transilvania și Șimon cu dealul Bălăban. Din nou, o zonă superbă, ofertantă, de reținut și explorat.
De aici, de la pozele postate s-a ivit o oportunitate la Terra Incognita - Răzvan a venit cu ideea că ar fi un obiectiv nou pentru ei și ar putea strânge participanți. Am zis ok, mă gândesc la traseu, că nu vreau să copiez. Am găsit o variantă frumoasă, circuitul întreg în jurul satului Moieciu de Sus, frumos marcat, care cuprinde și bucata pe care am fost.
Între timp, se apropia vertiginos weekendul 2 al anului, cu excursia la Diham. Aici aveam emoții cum va fi vremea, prognoza arăta ba ploaie, ba doar nor, ba ninsoare, ba iar ploaie. Mai era și ursoaica care se plimba pe traseu, văzută deja de mulți de câteva săptămâni bune.
Miercuri seara mă tot frământam, ba cum o să mă descurc pe traseul de la Amfiteatru, oare o să îmi amintesc traseul, oare o să o iau aiurea, cum o să mă descurc pe jumătatea unde nu am fost; ba cum să fac cu excursia mea, ce să fac dacă ne iese ursul în cale, cum o să mă descurc pe jumătatea de la Poiana Izvoarelor unde nu am mai fost, dacă o să îmi amintesc intrarea pe traseul de întoarcere, cum o să mă descurc cu începătorii - se anunțau două noutăți, tatăl Laurei și o fată care găsise evenimentul și voia musai să vină; m-am zvârcolit toată noaptea încercând să îmi fac mari strategii pentru toate aceste posibilități. Joi dimineață, în timp ce spălăm nuștiuce la bucătărie brusc m-am limpezit. Nu am cum să fiu pregătită dinainte pentru toate. Pot doar să fac ce știu cel mai bine, să găsesc soluții atunci, pe loc. Și m-am gândit că și Andrei fusese pe traseul de Amfiteatru o dată, în lockdown, chiar el povestea cum a fost. Și acum se descurcase foarte bine. Tot din amintiri. Poate avea și un track pe ceas sau telefon, dar tot pe memorie și orientarea în spațiu s-a bazat. Și atunci, gândindu-mă că nu trebuie să am totul sub control, că nu e posibil, m-am liniștit. Și i-am trimis lui Răzvan propunerea de traseu, iar alor mei, pentru Diham, le-am spus de problema cu ursul și le-am impus regula mersului în monom și cu nedepășitul ghidului. Și odată făcute astea, m-am liniștit de tot. Și am început să mă bucur. Cumva eram sigură că va fi bine totul la excursia la Diham. Ba chiar eram nerăbdătoare, aveam o voie bună rară.
Și da, a fost bine. Și cu începătorii, și cu vremea, și cu traseul, și cu ursul care nu ne-a ieșit în cale. Cum joi și vineri ninsese, am avut parte de peisaje ferice. Iar spre Poiana Izvoarelor a ieșit din nori soarele și a transformat peisajul alb într-o poveste. Toată lumea s-a îndrăgostit de iarna la munte.
Comentarii