Bântuiala de Sf. Andrei - cu emoțiile de dinainte. Și cu felul foarte ok cum s-a desfășurat. Prieteni cu care nu m-am văzut de muuult dar care au venit acum la acest prim tur public - Once, Mirela... Dintre prietenii contemporani - Crisu... Și un băiat pe care nu-l știam deloc, pe care doar îl văzusem în treacăt duminica trecută la turul lui Andrei cu Cernica și abia ce îmi dăduse add friend după ce pusesem pe grup pozele de la Cernica. Și mi s-a confirmat mini-teoria recentă că nu există străini, ci doar oameni pe care nu îi cunoști încă.
Turul s-a terminat cu bine, dar eu se pare că mă stresasem mai mult decât am crezut, pentru că ajunsă acasă am mâncat ceva, am băut un ceai și am simțit nevoia să zac. Eram destul de epuizată, nici acum nu știu de ce. Poate toate poveștile alea de groază m-or fi afectat. Sau m-a bătut vântul și de aia aveam capul greu parcă plin de plumb și câlți și nasul înfundat. Cert e că nu mă simțeam deloc pe val și am anunțat fetele că a doua zi nu știu dacă ajung la tren pentru mica escapadă la Predeal planificată.
Ninsoarea din noaptea și dimineața următoare. După ce am dormit la greu, m-am trezit mult mai bine și am privit cu drag cum ningea. Desigur, maică-mea cârâia că ce nasol că ninge. Iar eu nu voiam decât să ies să mă plimb sau chiar să alerg prin ninsoare. Bineînțeles că s-a oprit ninsoarea până să ies, dar a fost o plimbărică plăcută pe malul lacului.
Oamenii s-au bucurat de această primă ninsoare a iernii, au făcut fel de fel de oameni și omuleți de zăpadă. Puzderie. Am prins și eu doi pe-o bancă.
Să te împrietenești cu tine. Să te asculți. Să înțelegi de ce ești parcă străin în propria viață. Să observi de ce uneori faci lucruri ca să te autosabotezi - sau să sabotezi ceea ce ți-ai propus să faci. E chiar interesant când începi să vezi asta. Și uneori chiar să faci ce e bine pentru tine.
Comentarii