Mă amuzam că nu știu cum dar mi-am făcut carantina suportabilă, mai făcând haz de necaz, mai cu un mișto, mai (mult) cu o schimbare în gândire (în așteptări, mai exact).
De unde în prima zi îmi venea să mă urc pe pereți, mi se înecaseră toate corăbiile, apoi destul de repede, a doua zi parcă, m-a lovit rău gândul că la naiba, s-ar putea ca această perioadă de stat forțat acasă să dureze mult mai mult decât mă șteptam eu atunci, gen trei luni sau chiar șase, eventual chiar un an cu întreruperi de mi s-a făcut negru în fața ochilor la gândul ăsta... Ei, după ce am acceptat că da, se poate întâmpla și asta, se poate să rămân și fără job, poate să pățească ceva și mama, pot să pățesc ceva și eu, adică orce se poate întâmpla și n-am absolut niciun control și nici nu pot lua eventuale măsuri că realitatea depășește orice posibilă previziune, well, după aia m-am liniștit.
Ok, deci dacă tot nu pot face nimic să preîntâmpin ce s-ar putea să se întâmple (sau nu), n-are rost să mă îngrijorez și să îmi fac gânduri și să mă deprim, că nu m-ajută nici pe mine nici pe nimeni așa ceva. So, atunci ce pot să fac?
Să îmi fac suportabilă viața. Casa mea era lăsată în paragină de ani de zile, era mai mult un depozit de chestii de tot felul - mai mult sau mai puțin utile. Deci primul lucru - să-mi fac camera de lucru o cameră ok în loc de depozit. Am început (încă nu am terminat de tot) cu săpat într-un morman, sortat, aruncat. Apoi următoarea porțiune. Câte un pic în fiecare zi. Așa am ajuns prinma dat să am geamurile și perdelele spălate în toată casa cu o săptămână înainte de Paște, camera mea șă fie chiat 98% un birou decent, iar de Paște chiar mi-a făcut plăcere să fiu acasă liniștită.
Altceva. Am constatat că e bine să îmi gătesc. Pentru că nu-s foarte dispusă să gătesc chiar așa mereu, doar dacă mă apucă vreo poftă sau vreun zel nemaipomenit, gătesc cam două feluri tip felul doi cam pentru o săptămână, în zile diferite, când am chef, nu mă stresez, și fac și două feluri de supe sau ciorbe, tot așa. Gătesc numai ce-mi place și știu că o să mănânc. Și pentru prâns și seara variez din aceste patru posibilități - cu mențiunea că dacă am vreo mare poftă de altceva, îmi fac acel altceva fix pentru acel moment, nu mai mult. Așa nici nu am prea multă mâncare să mi se strice, nici nu îmi lipsesc opțiunile - mai ales la prânz, în pauza de masă, când nu ai neapărat timp să gătești și nici chef fix atunci - dar de încălzit ceva bun, merge.
Învăț. Am dat peste diverse cursuri gratuite, unele de la Google (Atelierele Google), unele de la Facebook, de ieri am și un curs de UI/UX - vreau să mă pun la punct cu tot ce ține de comunicarea digitală și cu marketingul online și sunt uimită de câte chestii utile și mișto descopăr, și cum se pot lega între ele.
Fac sport. Mie mi-au fost foarte utile niște exerciții pe zile. Sut destul de solicitante și chiar simt că progresez, corpul chiar se fortifică, la mâini am făcut mușchiuleți, mă amuză asta. Am mai încercat niște clase online, dar pe mine în general mă enervează să țopăie sau să se îndoaie nuștiucum una sau unu și să zică faceți așa și mie să nu-mi iasă neam și să nu știu nici de ce, nici cum, că-s concentrată să fac, nu să mă și uit la ce arată antrenoarea/orul. Mi-a mai plăcut un curs de stretching, ăla cred că îmi va fi util și după, că e făcut exact pentru alergători și problemele lor.
Ies să mă plimb aproape zilnic măcar 15 minute. Am străduțe împrejurul Căii Grivița și merg random pe ele, redescoperind cartierul copilăriei mele, care e mult schimbat, dar tot sunt multe flori, verdeață, pomi, curți, pisici. Și de fiecare dată simt că îmi face bine, că mă ajută să văd că "drama" noastră omenească e doar o picătură amară într-un ocean de armonie, din fericire.
Mai am încă multe chestii pe care aș vrea și aș putea să le fac, dar deocamdată parcă nu le-a venit rândul, timpul e în continuare limitat, de aia nici nu vreau să forțez, le iau ușor, pe rând. Mai am de citit o grămadă, am de croșetat, de cusut, de gătit nebunii, de făcut proiecte pentru posibile călătorii, am de sortat poze și de digitalizat vreun kil de poze pe hârtie din secolul trecut, mai am de vorbit măcar 5 minute cu acei prieteni la care țin dar cu care n-am mai vorbit de mult și de foarte mult....
De fapt, asta e ideea: nu mă concentrez pe ce nu (mai) pot să fac, mă bucur că le-am făcut și am ce îmi aminti, și mă concentrez doar pe ce POT să fac. Și mă bucur de asta. Și tot ce fac, fac cu plăcere (mai dau și rateuri, sigur, dar în mare cam așa e).
A, și nu îmi taie nimeni capul dacă într-o zi n-am chef să-mi respect "programul". No problemo. Încerc să am răbdare - în primul rând cu mine. Apoi cu restul...
De unde în prima zi îmi venea să mă urc pe pereți, mi se înecaseră toate corăbiile, apoi destul de repede, a doua zi parcă, m-a lovit rău gândul că la naiba, s-ar putea ca această perioadă de stat forțat acasă să dureze mult mai mult decât mă șteptam eu atunci, gen trei luni sau chiar șase, eventual chiar un an cu întreruperi de mi s-a făcut negru în fața ochilor la gândul ăsta... Ei, după ce am acceptat că da, se poate întâmpla și asta, se poate să rămân și fără job, poate să pățească ceva și mama, pot să pățesc ceva și eu, adică orce se poate întâmpla și n-am absolut niciun control și nici nu pot lua eventuale măsuri că realitatea depășește orice posibilă previziune, well, după aia m-am liniștit.
Ok, deci dacă tot nu pot face nimic să preîntâmpin ce s-ar putea să se întâmple (sau nu), n-are rost să mă îngrijorez și să îmi fac gânduri și să mă deprim, că nu m-ajută nici pe mine nici pe nimeni așa ceva. So, atunci ce pot să fac?
Să îmi fac suportabilă viața. Casa mea era lăsată în paragină de ani de zile, era mai mult un depozit de chestii de tot felul - mai mult sau mai puțin utile. Deci primul lucru - să-mi fac camera de lucru o cameră ok în loc de depozit. Am început (încă nu am terminat de tot) cu săpat într-un morman, sortat, aruncat. Apoi următoarea porțiune. Câte un pic în fiecare zi. Așa am ajuns prinma dat să am geamurile și perdelele spălate în toată casa cu o săptămână înainte de Paște, camera mea șă fie chiat 98% un birou decent, iar de Paște chiar mi-a făcut plăcere să fiu acasă liniștită.
Altceva. Am constatat că e bine să îmi gătesc. Pentru că nu-s foarte dispusă să gătesc chiar așa mereu, doar dacă mă apucă vreo poftă sau vreun zel nemaipomenit, gătesc cam două feluri tip felul doi cam pentru o săptămână, în zile diferite, când am chef, nu mă stresez, și fac și două feluri de supe sau ciorbe, tot așa. Gătesc numai ce-mi place și știu că o să mănânc. Și pentru prâns și seara variez din aceste patru posibilități - cu mențiunea că dacă am vreo mare poftă de altceva, îmi fac acel altceva fix pentru acel moment, nu mai mult. Așa nici nu am prea multă mâncare să mi se strice, nici nu îmi lipsesc opțiunile - mai ales la prânz, în pauza de masă, când nu ai neapărat timp să gătești și nici chef fix atunci - dar de încălzit ceva bun, merge.
Învăț. Am dat peste diverse cursuri gratuite, unele de la Google (Atelierele Google), unele de la Facebook, de ieri am și un curs de UI/UX - vreau să mă pun la punct cu tot ce ține de comunicarea digitală și cu marketingul online și sunt uimită de câte chestii utile și mișto descopăr, și cum se pot lega între ele.
Fac sport. Mie mi-au fost foarte utile niște exerciții pe zile. Sut destul de solicitante și chiar simt că progresez, corpul chiar se fortifică, la mâini am făcut mușchiuleți, mă amuză asta. Am mai încercat niște clase online, dar pe mine în general mă enervează să țopăie sau să se îndoaie nuștiucum una sau unu și să zică faceți așa și mie să nu-mi iasă neam și să nu știu nici de ce, nici cum, că-s concentrată să fac, nu să mă și uit la ce arată antrenoarea/orul. Mi-a mai plăcut un curs de stretching, ăla cred că îmi va fi util și după, că e făcut exact pentru alergători și problemele lor.
Ies să mă plimb aproape zilnic măcar 15 minute. Am străduțe împrejurul Căii Grivița și merg random pe ele, redescoperind cartierul copilăriei mele, care e mult schimbat, dar tot sunt multe flori, verdeață, pomi, curți, pisici. Și de fiecare dată simt că îmi face bine, că mă ajută să văd că "drama" noastră omenească e doar o picătură amară într-un ocean de armonie, din fericire.
Mai am încă multe chestii pe care aș vrea și aș putea să le fac, dar deocamdată parcă nu le-a venit rândul, timpul e în continuare limitat, de aia nici nu vreau să forțez, le iau ușor, pe rând. Mai am de citit o grămadă, am de croșetat, de cusut, de gătit nebunii, de făcut proiecte pentru posibile călătorii, am de sortat poze și de digitalizat vreun kil de poze pe hârtie din secolul trecut, mai am de vorbit măcar 5 minute cu acei prieteni la care țin dar cu care n-am mai vorbit de mult și de foarte mult....
De fapt, asta e ideea: nu mă concentrez pe ce nu (mai) pot să fac, mă bucur că le-am făcut și am ce îmi aminti, și mă concentrez doar pe ce POT să fac. Și mă bucur de asta. Și tot ce fac, fac cu plăcere (mai dau și rateuri, sigur, dar în mare cam așa e).
A, și nu îmi taie nimeni capul dacă într-o zi n-am chef să-mi respect "programul". No problemo. Încerc să am răbdare - în primul rând cu mine. Apoi cu restul...
Comentarii