Ce de vise și visuri! Cred că dacă le-aș aduna cumva (și nu le-aș uita) aș face un soi de nici nu știu cum să îi zic, un volum imens de schițe fără cap și fără coadă, sau cu mii de capete și cozi care nu se potrivesc neam, sau poate s-or potrivi într-un mod abracadabrant gen struțocămilă în adidași. Păcat că îmi tot alunecă printre degete, ca apa. Altfel poate aș putea scoate ceva interesant și pentru alții din ele. Așa, mă distrez singură amintindu-mi fel de fel de chestii aiuristice, sau demente, sau foarte duse cu pluta. Păi da, am multe vise care-s de-a dreptul complet duse cu pluta. Uneori nici nu știu dacă e cazul să râd de mine în hohote sau să mă mângâi pe cap și să-mi zic: da nebună mai ești...
Totuși, călcând așa din vis aberant în vis neverosimil în mirare absolută în întrebări și perplexități, mergând așa pe firul neverosimilului, cu toate derapajele de rigoare, până la urmă te trezești că mai înțelegi câte un pic câte ceva. De multe ori jucându-mă de-a baba oarba cu visele și ideile, și simțirile, și stările și amintirile trecând apoi la un fel de ping-pong cu omul invizibil și alte ciudățenii m-am pomenit înțelegând câte ceva. Găsind un strop de lumină pe câte un aspect de viață, brusc câte ceva devine mai clar. Nu știu dacă m-am lămurit ce e până la urmă cel mai important în viață și dacă ce mi-a apărut ca fiind un fel de „the big picture” e cât de cât perspectiva corectă sau tot un privit cu ochelari de cal cu un unghi un pic mai larg decât obișnuința...
Parcă cumva unele gânduri tind să se cristalizeze, pierzând forma volatilă mereu schimbătoare, dacă e așa, probabil voi reuși să le pun în cuvinte. Problema la pusul în cuvinte e că se pierde mult din esență, mult din bogăția de sensuri, care e cumva fractală și imposibil de redat. În fine, oi vedea. Cert e că la granița între visare și nevisare se întâmplă multe chestii... Realitatea concretă și realitatea viselor intersectate cu realitatea gândurilor peste care adăugi sentimente cât cuprinde, dai la cuptor și nu se știe ce rezultă.
Totuși, călcând așa din vis aberant în vis neverosimil în mirare absolută în întrebări și perplexități, mergând așa pe firul neverosimilului, cu toate derapajele de rigoare, până la urmă te trezești că mai înțelegi câte un pic câte ceva. De multe ori jucându-mă de-a baba oarba cu visele și ideile, și simțirile, și stările și amintirile trecând apoi la un fel de ping-pong cu omul invizibil și alte ciudățenii m-am pomenit înțelegând câte ceva. Găsind un strop de lumină pe câte un aspect de viață, brusc câte ceva devine mai clar. Nu știu dacă m-am lămurit ce e până la urmă cel mai important în viață și dacă ce mi-a apărut ca fiind un fel de „the big picture” e cât de cât perspectiva corectă sau tot un privit cu ochelari de cal cu un unghi un pic mai larg decât obișnuința...
Parcă cumva unele gânduri tind să se cristalizeze, pierzând forma volatilă mereu schimbătoare, dacă e așa, probabil voi reuși să le pun în cuvinte. Problema la pusul în cuvinte e că se pierde mult din esență, mult din bogăția de sensuri, care e cumva fractală și imposibil de redat. În fine, oi vedea. Cert e că la granița între visare și nevisare se întâmplă multe chestii... Realitatea concretă și realitatea viselor intersectate cu realitatea gândurilor peste care adăugi sentimente cât cuprinde, dai la cuptor și nu se știe ce rezultă.
Comentarii