Mă gândeam la modul în care privim realitatea. Concret, la cum am perceput cântările celor de la ATGR față de alte cântări. Față de Padina cu Oxigen și alte nenumărate cântări cu gașca sau cu alte găști. Clar e ceva diferit, alt vibe, adică nu cel cu care sunt eu obișnuită și cu care rezonez mai ușor. Alea sunt mai gen să cântăm, să lălăim cu prietenii, să ne bucurăm pur și simplu. Celelalte sunt cumva între răgușeli cu prietenii și concert (de aici și aranjarea meselor și scaunelor ca la o sală de spectacol). Adică un pic mai forțat. Poate de aia îmi și ajung mai greu la suflet. Chit că interpretarea e bună, vocile ok, entuziasmul corului participanților nu e rău (adică poate chiar mai bun ca în alte ocazii) dar parcă lipsește ceva. Totuși, cu un pic de efort să nu mai fac vreo comparație cu altceva, de data asta la Diham am reușit să enjoy the moment. Deci se pare că multe (toate?) pornesc de la interpretarea personală și comparația cu altceva, nu neapărat cu acel ceva în sine așa cum este de fapt...
A, nu, nu, nu e vorba de nervi. Sunt niste chestii, un soi de cochilii negre cam țepoase. Am găsit o grămadă pe plaja din 2 Mai. Habar n-am ce să fac cu ei, ca și cu pietrele bălțate pe care le-am adunat. Ce zi nebună, prima zi după mini-concediu! De unde cu o zi în urmă eram pe plajă și mă bălăceam la greu în apă, imediat ce-am ajuns la muncă - zbang! muncă pe brânci, am stat să terminăm tiparul pentru niște materiale urgente, care tot dădeau erori, și erau și ditamai chestiile de 2 metri una... da, am muncit de la 9 jumate dimineata... pana a doua zi la 1 noaptea. Eram cu toții zăbăuci, râdeam ca tâmpiții, ai fi jurat că suntem beți. Beți de muncă!
Comentarii