A doua zi ne-am desfătat cu alte frumuseți și delicii ale Toscanei. Am avut un autocar închiriat și o ghidă româncă stabilită de 18 ani în Italia. Am mers pe drumurile Toscanei de la Florența spre Siena, unde am avut un timp limitat pentru vizitat, alergând pe urmele ghidei noastre, pentru că străzile erau foarte întortocheate, nu prea mergea să zici că te descurci să ajungi singur înapoi la autocar.
Siena mi-a plăcut foarte mult. Nu știu să zic dacă mai mult ca Florența, aș zice că mi-a plăcut altfel. Multe clădiri de cărămidă, străzile sinuoase, alunecând fluid dar alambicat către piața centrală care e ca o farfurie mare și adâncă, mărginită de jur împrejur circular de clădirile de cărămidă, palatul cu a să campanilă din mijlocul farfuriei, fântână de marmură plină de sculpturi, etalând apă cristalină... Și multe istorii și fapte inedite povestite de ghidă noastră. Cum ar fi că în piață-farfurie (Piazza del Campo) se țin din vechime curse de cai între cartiere - Il Palio. Că Siena e singurul oraș mare care nu e construit pe un râu și nu are astfel o sursă rapidă de apă, de aceea piața centrală e ca o farfurie, cu cea mai adâncă zonă prevăzută cu o gură de captare a apei de ploaie, care o transporta pentru alimentarea fântânii din piață. Și multe alte chestii interesante.
Domul din Siena e impresionant prin sculpturile de pe fațadă, diferite de cele de la domul din Florența. Altă viziune artistică. Și din nou, interesantă lupta dintre marile orașe ale Toscanei, care se întreceau care mai de care să își facă dom mai mare și mai frumos - Florența, Siena și Pisa, ele erau marile rivale.
Am rămas toți cu dorința de a mai reveni musai în Siena pentru a cerceta pe îndelete străduțele, clădirile, prăvăliile, cafenelele... Aici am văzut prima dată prăvălii cu hălci de porc și mistreț afumate expuse în vitrină artistic, între prăvălii cu pielărie și haine de nu te prindea din prima clipă la ce te uiți, după care îți pica fisa și începea să salvezi.
A fost musai să plecăm din Siena până la ora 3, că de la 3 se dublau taxele de parcare pentru autocar. Am mers din nou o bucată zdravănă de drum până la San Gimignano, unde am mers întâi la crama Palagetto, pentru tur, degustare și prânz. Eram cam rupți de foame. Și la cramă am avut o româncă din Basarabia plecată de 15 ani în Italia și devenită om de bază la fermă, care ne-a dus prin acareturi, ne-a prezentat procesul tehnologic, apoi ne-a dus în sala pentru degustări. A fost și interesant, nu mai zic de gustos. Vinuri bune, haleală de calitate - aici a fost distractiv, la început am avut pe farfurii niște gustărele, ne-au turnat un vin alb tânăr și ne-am zis băi să vezi că asta e toată haleala. Apoi au luat farfuriile dar ne-au zis să păstrăm tacâmurile - uf, ce bine, deci mai mâncăm ceva. A mai venit o farfurie cu niște ravioli umpluți cu ceva gen urdă și verdețuri la care am primit același tip de vin local dar maturat trei ani - altă viață. Ei, după care au mai venit niște paste cu sos de roșii însoțite de un vin roșu. Cred că am sărit un fel de mâncare, că știu că a mai fost un vin roșu cu proporție mai mare de merlot în el și sigur a fost lângă o haleală. Apoi un desert cu turtă dulce cu o marmeladă de portocale și un păhăruț de vin dulce de desert numit Santi. Vin din struguri culeși foarte târziu, deveniți stafide. O nebunie.
Apoi ne-am rostogolit spre magazinul de prezentare, de unde ne-am luat fiecare ce am poftit, apoi la autocar, card ne-a lăsat mai aproape de centrul orășelului, pe care l-am bătut la picior vreo oră și ceva. Foarte frumușel și acest San Gimignano, și aici e de revenit și stat pe îndelete să savurezi atmosfera. Aici am halit înghețată de la o faimoasă gelaterie - bună rău, într-adevăr.
După asta, autocarul ne-a dus, călătorind spre asfințit, peste câmpiile Toscanei pe care umbrele pinilor maritim și ale cedrilor se tot alungeau, până în La Spezia, unde am ajuns pe înserat.
După ce ne-am cazat am zbughit-o cu colegele de cameră prin oraș, să vedem căte ceva, cât se putea pe întuneric. Amuzant.
Siena mi-a plăcut foarte mult. Nu știu să zic dacă mai mult ca Florența, aș zice că mi-a plăcut altfel. Multe clădiri de cărămidă, străzile sinuoase, alunecând fluid dar alambicat către piața centrală care e ca o farfurie mare și adâncă, mărginită de jur împrejur circular de clădirile de cărămidă, palatul cu a să campanilă din mijlocul farfuriei, fântână de marmură plină de sculpturi, etalând apă cristalină... Și multe istorii și fapte inedite povestite de ghidă noastră. Cum ar fi că în piață-farfurie (Piazza del Campo) se țin din vechime curse de cai între cartiere - Il Palio. Că Siena e singurul oraș mare care nu e construit pe un râu și nu are astfel o sursă rapidă de apă, de aceea piața centrală e ca o farfurie, cu cea mai adâncă zonă prevăzută cu o gură de captare a apei de ploaie, care o transporta pentru alimentarea fântânii din piață. Și multe alte chestii interesante.
Domul din Siena e impresionant prin sculpturile de pe fațadă, diferite de cele de la domul din Florența. Altă viziune artistică. Și din nou, interesantă lupta dintre marile orașe ale Toscanei, care se întreceau care mai de care să își facă dom mai mare și mai frumos - Florența, Siena și Pisa, ele erau marile rivale.
Am rămas toți cu dorința de a mai reveni musai în Siena pentru a cerceta pe îndelete străduțele, clădirile, prăvăliile, cafenelele... Aici am văzut prima dată prăvălii cu hălci de porc și mistreț afumate expuse în vitrină artistic, între prăvălii cu pielărie și haine de nu te prindea din prima clipă la ce te uiți, după care îți pica fisa și începea să salvezi.
A fost musai să plecăm din Siena până la ora 3, că de la 3 se dublau taxele de parcare pentru autocar. Am mers din nou o bucată zdravănă de drum până la San Gimignano, unde am mers întâi la crama Palagetto, pentru tur, degustare și prânz. Eram cam rupți de foame. Și la cramă am avut o româncă din Basarabia plecată de 15 ani în Italia și devenită om de bază la fermă, care ne-a dus prin acareturi, ne-a prezentat procesul tehnologic, apoi ne-a dus în sala pentru degustări. A fost și interesant, nu mai zic de gustos. Vinuri bune, haleală de calitate - aici a fost distractiv, la început am avut pe farfurii niște gustărele, ne-au turnat un vin alb tânăr și ne-am zis băi să vezi că asta e toată haleala. Apoi au luat farfuriile dar ne-au zis să păstrăm tacâmurile - uf, ce bine, deci mai mâncăm ceva. A mai venit o farfurie cu niște ravioli umpluți cu ceva gen urdă și verdețuri la care am primit același tip de vin local dar maturat trei ani - altă viață. Ei, după care au mai venit niște paste cu sos de roșii însoțite de un vin roșu. Cred că am sărit un fel de mâncare, că știu că a mai fost un vin roșu cu proporție mai mare de merlot în el și sigur a fost lângă o haleală. Apoi un desert cu turtă dulce cu o marmeladă de portocale și un păhăruț de vin dulce de desert numit Santi. Vin din struguri culeși foarte târziu, deveniți stafide. O nebunie.
Apoi ne-am rostogolit spre magazinul de prezentare, de unde ne-am luat fiecare ce am poftit, apoi la autocar, card ne-a lăsat mai aproape de centrul orășelului, pe care l-am bătut la picior vreo oră și ceva. Foarte frumușel și acest San Gimignano, și aici e de revenit și stat pe îndelete să savurezi atmosfera. Aici am halit înghețată de la o faimoasă gelaterie - bună rău, într-adevăr.
Comentarii